06 ian. 2016 | 07:09

CES 2016: Inspirat din Surface, Galaxy TabPro S ar putea fi cel mai ușor PC

ACTUALITATE
CES 2016: Inspirat din Surface, Galaxy TabPro S ar putea fi cel mai ușor PC

În continuare producătorii de gadgeturi aleargă după superlative absolute, motiv pentru care, noul Samsung Galaxy TabPro S ar putea fi cel mai ușor PC.

Cu un concept de design și o tastatură detașabilă ce ne aduce aminte de Microsoft Surface, Samsung a reușit totuși să aducă la CES 2016 un sistem hibrid cu Windows care merită toată atenția.

Ilustrat în imaginea de mai sus, acesta reușește să se încadreze în doar 693 de grame și are doar 6,3 milimetri în cel mai gros punct. Cu toate acestea, în interior are un procesor x86 de la Intel, fie el și un Intel Core M de ultimă generație, cu un TPD de 4,5W, care nu se poate mândri ca fiind foarte sprinten. Trecând peste aspectul surprinzâtor de compact, sunt șanse foarte mari să fiți impresionați de imaginea oferită de acest hibrid datorită ecranului Super AMOLED de 12 inci cu o rezoluție nativă de 2160 x 1440 pixeli. Chiar și pentru cei de la Samsung, dacă nu mă înșel, acesta ar putea fi primul sistem portabil dotat cu un astfel de ecran.

În ceea ce privește performanța, cel puțin momentan, noul Samsung Galaxy TabPro S se pare că va fi disponibil într-o singură configurație hardware. La baza ecuației se va afla un Intel Core M de generația a 6-a tactat la 2,2 GHz ajutat de 4GB RAM și un SSD de 128GB. Opțional, pentru doar 3 grame adăugate sistemului, puteți opta pentru un modem LTE Cat 6 pentru conexiuni mobile de mare viteză. Acesta din urmă ar putea fi unul dintre modem-urile incorporate în smartphone-urile de top ale companiei sud coreene.

Coverul cu tastatură, ce funcționează și ca dock transformă tableta în laptop printr-un sistem format din doi magneți foarte puternici. După cum era de așteptat, cursa tastelor este foarte mică și s-ar putea să necesită o perioadă de adaptare. Conectica, la fel ca în cazul noilor MacBook-uri de la Apple, include un singur port USB Type-C din care, prin adaptoare, puteți obține porturi USB standard, ieșiri video, rețea și nu numai.

Orientat în principiu pentru productivitate, momentan nu există un preț oficial pentru noul Samsung Galaxy TabPro S, deși ar trebui să nu mai dureze foarte mult până când va fi făcut public.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele