Cum faci ca YouTube să consume mai puţină baterie pe laptop?
Orice internaut intră voluntar sau involuntar foarte des pe YouTube, din păcate, această activitate vă consumă rapid bateria laptopului.
Deşi avem cu toţii smartphone-uri sau tablete, de foarte multe ori ni se întâmplă să accesăm un clip pe YouTube de pe un laptop. Din păcate, în secunda următoare, începem să auzim ventilatoarele din interiorul acestuia cum îşi iau zborul. Ritmul în care se consumă bateria creşte într-un ritm accelerat şi, în funcţie de cât de vechi este respectivul sistem, clipul poate chiar sacada. Declicul mental se produce în momentul în car vă aduceţi aminte că această problemă nu a existat din totdeauna. Este adevărat că s-ar putea să aveţi nevoie ca notebook-ul vostru să fie curăţat în interior, dar care este motivul pentru care un clip HD pe YouTube trebuie să facă atât de mult scandal? Mai mult decât atât, cum rezolvăm problema?
Formatele video online: H.264, VP8, VP9, HTM5 şi Flash
În mare parte, YouTube, ca multe alte portaluri online, a renunţat la a vă mai servi clipuri în format Flash. Respectivul limbaj de programare web a fost înlocuit cu HTML5. Un clip pe care îl vizionaţi pe o pagină de internet implică însă două componente şi, cu toate că pe vremea la Adobe Flash este foarte probabil că YouTube să nu vă fi făcut probleme, HTML5 nu este de vină. Vinovat este formatul fişierului video care vă este ,,împachetat” în HTML5.
Înaintea tranziţiei la HTML5, clipurile pe care le vedeaţi pe YouTube erau în format H.264, iar extensia lor era de forma .mp4. Acesta este un standard cu o vechime destul de mare pe piaţă, iar clipurile encodate în acest format pot fi redate fără nici un fel de probleme atât de Mozilla Firefox, Google Chrome sau Safari, cât şi de Internet Explorer sau Microsoft Edge. Acum, se fac eforturi pentru o tranziţie la fişiere WebM encodate cu VP8 sau sau VP9. Acestea din urmă sunt open source, deşi au fost create şi sunt actualizate de Google. Pentru un utilizator obişnuit nu există nici o diferenţă între un clip VP8 sau unul H.264, la nivelul costurilor de implementare însă, diferenţa este semnificativă. În timp ce VP8 sau VP9 sunt gratuite, pentru ca un clip MP4 în format H.264 să vă fie redat în browser, creatorii Firefox, Chrome sau ai oricăru alt browser trebuie să plătească nişte costuri de licenţiere. Din acest motiv, de exemplu, Mozilla a amănat timp de foarte mulţi ani integrarea suportului pentru clipuri H.264.
Unde e problema şi care-i soluţia?
Problema ţine de accelerarea hardware, de procesorul care se ocupă de decodarea clipului pe care îl vedeţi voi pe ecran. În cazul filmelor MP4, în format H.264, acestea sunt decodate de GPU sau IGP, placa voastră video, indiferent dacă este dedicată sau integrată pe placa de bază. Această soluţie nu este doar mai eficientă, dar consumul de resurse hardware este infim în comparaţie cu procesul de decodare al aceluiaşi clip de către procesor – CPU. În teorie, Google se străduieşte ca şi clipurile în format VP8 şi VP9 să fie decodate hardware. Pentru a-şi atinge scopul, a anunţat parteneriate cu NVIDIA, Intel, Amd, Qualcomm şi nu numai. Până la această oră însă, nu s-a materializat nimic în această direcţie.
Ca urmare, tot ce vedeţi pe YouTube de exemplu, prin intermediul Google Chrome sau Mozilla Firfox vă este redat prin intermediul procesorului central al sistemului vostru, solicitându-l pe aceasta la maxim. Partea interesantă este că YouTube continuă să găzduiască pe serverele sale şi versiunile H.264 ale tuturor clipurilor, nu trebuie decât să le apelaţi. Din acel moment, sarcina de decodare va pica pe placa video în loc de procesor, sistemul vostru va fi solicitat mai puţin, iar autonomia bateriei va creşte într-un mod semnificativ. De asemenea, sunt şanse foarte mari ca venilatoarele din laptop să tacă subit.
Pentru a forţa Firefox şi Chrome să redea clipurile de pe YouTube în format H.264 este suficient să instalaţi o extensie. Aceasta poate fi descărcată de aici pentru browserul Google şi de aici pentru browserul creat de Mozilla. Poartă numele de h264ify, iar mai multe detalii despre proiect găsiţi la această adresă de GitHub.
Nu mai rămâne decât să vă asiguraţi că eforturile voastre au funcţionat. Pentru asta, incepeţi să rulaţi un clip pe YouTube, faceţi click dreapta pe fereastra de redare şi alegeţi Stats for ners. La secţiunea Mime Type ar trebui să scrie video/mp4, iar la codec avc. Dacă urmaţi această procedură înainte instalării extensiei h264ify, la Mime Type ar trebui să apară video/webm, iar la codecs vp9 sau vp8.