23 iun. 2015 | 11:00

Creatorii Fallout 4 nu fac discriminare între platforme

Gaming
Creatorii Fallout 4 nu fac discriminare între platforme

Deja de câţiva ani, ne-am obişnuit să vedem o discrepanţă între calitatea la care un joc poate fi jucat pe PS4 sau Xbox One. Nu va cazul şi cu Fallout 4.

Anunţul iniţial pe marginea Fallout 4 a inclus, printre alte detalii atrăgătoare şi platformele pe care va fi disponibil. Cea mai nouă creaţie a celor de la va putea fi jucată pe Xbox One, PlayStation 4 sau PC. Deşi posesorii vechilor console au suferit un pic la aflarea veştii, măcar cei care au reuşit să facă trecerea la o consolă next-gen au parte de veşti bune.

Într-un interviu acordat celor de la Digital Spy zilele trecute, în cadrul E3 2015, directorul Fallout 4, Todd Howard a afirmat că nu vor existe nici un fel de diferenţe de performanţă grafică între platforme. Indiferent dacă aveţi un PC ultra performant, un PlayStation 4 sau un Xbox One, jocul va putea fi experimentat la rezoluţie Full HD 1080p cu 30 de cadre pe secundă. Pe de o parte, cei care sperau la o sesiune de gaming mult mai lină, cu 60 de cadre pe secundă vor fi dezamăgiţi. Pe de altă parte, posesorii consolelor Microsoft, care de obicei sunt penalizaţi cu o grafică inferioară, se vor putea bucura.

În trecut, au existat mai multe situaţii în care posesorii de PlayStation 4 puteau juca un joc la rezoluţie 1080p, în timp ce utilizatorii de Xbox One erau limitaţi la 720p. Aceeaşi discrepanţă a fost prezentă şi în cazul numărului de cadre randate, 60 FPS pe PS4 vs 30 FPS pe Xbox One. La prima vedere, decizia Bethesda de a limita performanţa Fallout 4 nu pare justificată, dar aceasta poate fi percepută ca un compromis menit să nu alieneze pe nimeni.

În altă ordine de idei, experienţa de gaming din se anunţă a fi una spectaculoasă. Chiar dacă jocul nu arată incredibil de bine, după standardele actuale, creatorii săi au afirmat în urmă cu câteva zile că nivelul de flexibilitate din joc şi interacţiunea cu mediul înconjurător vor face o treabă foarte bună în a compensa aparentele neajunsuri.

Fallout 4 se va lansa oficial pe 10 noiembrie.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele