12 iun. 2015 | 17:08

Apple nu duce lipsă de simț al umorului: cel mai amuzant videoclip de la WWDC [VIDEO]

VIDEO
Apple nu duce lipsă de simț al umorului: cel mai amuzant videoclip de la WWDC [VIDEO]

Cei de la Apple au încărcat pe YouTube unul dintre videoclipurile amuzante difuzate în cadrul evenimentului WWDC.

În cazul în care ați ratat WWDC, trebuie să știți că Apple nu a făcut un număr mare de anunțuri importante. Printre altele, compania din Cupertino a anunțat serviciul Apple Music, care va fi disponibil pentru 10 dolari pe lună. Va exista şi un plan de plată pentru întreaga familie în valoare de 15 dolari, dar acesta din urmă nu va funcţiona decât dacă aveţi activat iCloud Family Sharing. De asemenea, a fost anunţat OS X El Capitan, un update incremental faţă de versiunile anterioare, menit să sporească performanţa computerelor produse de Apple.

Unul dintre cele mai interesante momente ale întregului eveniment, însă, a avut loc chiar la început, acolo unde Apple a difuzat videoclipul de mai sus. Gândit ca o parodia la adresa companiilor care vor să impresioneze prin diferite demonstrații extravagante, videoclipul îl are în rolul principal pe Bill Hader, actor pe care ați avut probabil ocazia de a-l vedea în emisiunea ”Saturday Night Live”.

După cum scrie VentureBeat, Apple a prezentat și un material video în care este prezentată istoria recentă a muzicii. Lansarea iPod-ului stă la loc de conste, fiind inclusă printre cele mai importante momente. Puteți viziona întregul videoclip mai jos.