17 mart. 2015 | 06:23

Windows 10 ocupă mai puţin spaţiu decât te-ai aştepta

ACTUALITATE
Windows 10 ocupă mai puţin spaţiu decât te-ai aştepta

În mod surprinzător, cei de la Microsoft se pare că au fost mai eficienţi vizavi de spaţiul pe care îl ocupă viitorul pe desktop-uri şi mobile.

De câţiva ani, fiecare versiune de Windows a reuşit să ocupe mai mult spaţiu decât iteraţia precedentă. Deşi ne-am obişnuit cu ideea că sistemul de operare, cu foarte mici excepţii, este cea mai mare aplicaţie software pe care o avem pe sistem, nimeni nu era mulţumit de direcţia Microsoft pe acest subiect. Din fericire, pentru a atrage bunăvoinţa utilizatorilor şi aprecierea internauţilor, odată cu Windows 10, gigantul din Redmond a decis să schimbe macazul.

Dacă vă hotărâţi să faceţi upgrade la Windows 10, veţi fi încântaţi să aflaţi că ocupă mai puţin spaţiu decât versiunea precedentă a sistemului de operare. Windows 8 pe 32 de biţi ocupă implicit 16GB de spaţiu, în timp ce tranziţia la o platformă pe 64 de biţi se manifestă printr-un salt la 20GB. Printr-o postare pe blogul oficial Microsoft, compania americană a anunţat că, datorită unui nou algoritm de compresie implementat în Windows 10, faţă de valorile menţionate mai sus, versiunea pe 32 de biţi a noului SO va ocupa cu 1,5 GB mai puţin spaţiu, în timp ce pe 64 de biţi scăderea în dimensiune va fi mai semnificativă, de 2,6GB.

În acest mod, dacă nu aţi reuşit să vă luaţi un SSD foarte generos pentru sistemul de operare, veţi putea fi mai relaxaţi când vă instalaţi câteva programe. Partea bună a acestui anunţ este că nici utilizatorii de nu vor fi neglijaţi, noua versiune de Windows Phone ocupând o cantitate semnificativ mai mică de spaţiu decât WP8.1.

În ceea ce priveşte partiţiile de recuperare pe care ne-am obişnuit să le vedem pe sistemele noastre cu Windows, acestea din urmă ar putea ocupa cu până la 12GB mai puţin în funcţie de producătorul respectivului sistem.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele