Vainglory ajunge pe Android, dar vei avea nevoie de invitație
Prezentat pentru prima oară la evenimentul de lansare pentru iPhone 6 şi iPhone 6 Plus, Vainglory se pregăteşte să devină relevant şi pe Android.
Deşi cei mai mulţi dintre voi nu concep ideea de a se juca un joc de tip MOBA, precum Dota 2, pe un smartphone sau o tabletă, Vainglory a făcut ravagii printre posesorii de iDevice-uri. Creat de Super Evil Megacorp, titlul are o grafică impresionantă şi include toate ingredientele pe care le găsiţi în orice alt astfel de joc. Singura sa problemă, dacă o putem numi aşa, era compatibilitatea doar cu iOS. Se pare însă că şi aceasta urmează să se remedieze în viitorul foarte apropiat.
Super Evil Megacorp a anunţat în urmă cu câteva zile că vor lansa un beta închis, doar pe bază de invitaţie, pentru Vainglory pe Android. Din păcate, pentru că jocul în sine este destul de pretenţios, doar anumite gadgeturi high end construite cu platforma Google îl vor putea rula. Respectiva listă de aparate include tabletele NVIDIA Shield, câteva smartphone-uri Samsung Galaxy şi ultimele două Google Nexus. Deşi s-ar putea să pară ciudată, această restricţie nu este deloc absurdă. Există pe Google Play multe alte jocuri care rulează doar pe anumite dispozitive.
Dacă aveţi unul dintre telefoane şi tabletele de mai sus, nu ezitaţi să vă înscrieţi în respectivul beta la această adresă. Nu înseamnă neapărat că veţi fi acceptaţi, dar merită oricum să vă încercaţi, mai ales dacă aţi fost frustraţi că posesorii de iDevice-uri sunt privilegiaţi.