NASA vrea să construiască un oraș în norii planetei Venus [VIDEO]
Cu toate că planeta Marte primește foarte multă atenție de ceva timp, asta nu înseamnă că oamenii de știință de la NASA nu au niciun plan pentru Venus. Aceștia se gândesc să construiască un oraș în norii planetei, potrivit CNET.
Marte este considerată cea mai bună opțiune când vine vorba de colonizarea altor planete din sistemul nostru solar. Se fac eforturi semnificative pentru a învăța cât mai multe lucruri despre Planeta Roșie și există persoane care se pregătesc intens pentru a păși pe solul neprimitor și pentru a înființa un avanpost al omenirii.
Totuși, planeta Venus este mult mai apropiată de Pământ, are diametrul similar, dar și densitate și compoziție chimică aproape identice. Ce ne oprește să vizităm întâi Venus și nu Marte? Condițiile atmosferice. Oamenii de știință au mai trimis, în trecut, sonde pe solul planetei Venus, însă acestea au fost distruse în mai puțin de două ore. Presiunea atmosferică este de 92 de ori mai mare decât cea înregistrată pe Terra, iar temperaturile ajung până la 462 de grade Celsius. Mai mult, activitatea vulcanică este foarte ridicată, iar atmosfera este formată, în mare parte, din dioxid de carbon, azot și are un strat noros, format din acid sulfuric.
În ciuda tuturor aceste aspecte, experții NASA cred că au găsit soluția perfectă pentru aceste probleme. Ei se gândesc să construiască un oraș deasupra norilor.
Cu toate că suprafața planetei Venus ar distruge un om, la aproximativ 50 de kilometri deasupra solului, condițiile sunt mult mai primitoare. Acolo, presiunea atmosferică este similară cu cea de pe Pământ, iar gravitația este doar un pic mai scăzută, lucru care ar înlătura problemele întâlnite atunci când o persoană își petrece prea mult timp în lipsa gravitației. Temperatura este de aproximativ 75 de grade, iar radiațiile solare sunt reduse și sunt comparabile cu cele întâlnite în Canada.
Înainte să se apuce de construirea orașului, cei de la NASA trebuie să facă niște investigații mai detaliate. Oamenii de știință urmează să trimită o sondă care să plutească la aceea altitudine pentru a colecta date, iar dacă totul merge cum trebuie, s-ar trece la următorul nivel: trimiterea unei misiuni cu echipaj uman care ar trebui să petreacă 30 de zile în zonă. Apoi, ar urma trimiterea a echipe de câte doi astronauți, misiuni care ar dura câte un an. Scopul final este prezența umană permanentă deasupra planetei Venus și construirea unui oraș în nori.
Cu toate că orașul nu s-ar mișca din loc, explorarea va putea fi făcută cu ajutorul unui zeppelin dotat cu panouri solare. Proiectul a fost gândit având în vedere tehnologiile deja existente, dar implementarea lui ar mai putea dura încă două decenii.