12 sept. 2014 | 09:00

Windows 9 aduce schimbări importante și funcții noi

ACTUALITATE
Windows 9 aduce schimbări importante și funcții noi

Deşi momentan vorbim doar de zvonuri, câteva capturi care au ajuns pe internet zilele trecute ne oferă noi detalii despre viitorul .

Microsoft windows 9 leaked 1

Indiferent dacă va fi numit Windows 9 sau, simplu, , următorul sistem de operare al celor de la Microsoft promite să calculeze media perfectă între nou şi vechi. Peste 20 de capturi de ecran publicate de ComputerBase.de încearcă să ne ofere o imagine de ansamblu asupra viziunii pe care gigantul din Redmond încearcă să o materializeze cu acest SO.

Mai precis, vom vedea readus în actualitate meniul de start clasic, dar acesta va integra elemente Metro. Bara de Charms. din dreapta ecranului, are mari şanse să fie scoasă din ecuaţie. Taskbar-ul va veni cu mici schimbări pentru a avea un aspect mai finisat. Tot în taskbar, după cum se poate vedea în captura de mai sus, vom vedea implicit câteva butoane noi. Primul de lângă butonul de start va facilita căutarea online şi offline, pe când, cel de-al doilea, cu cadranele suprapuse, vă va ajuta să profitaţi de desktop-uri virtuale. Introduse pentru prima oară în următorul Windows, desktop-urile virtuale, prezente de foarte mulţi ani pe Mac şi Linux, facilitează separarea de spaţii de lucru în care rulaţi aplicaţii diferite. Totodată, cu lansarea noului SO, este foarte probabil să vedem introdus un sistem de notificări centralizat, similar cu cel din versiunile recente de OS X, pe care îl vom accesa din colţul din dreapta al taskbar-ului, din zona ceasului.

Ca de obicei, priviţi aceste capturi cu o reticenţă extremă. Acestea au fost imortalizate pe o versiune Windows Technical Preview care poate fi foarte diferită de versiunea finală a produsului. Multe funcţii noi pot fi introduse până la lansarea sa oficială şi multe elemente pe care le vedeţi în imaginile alăturate pot dispărea.

Microsoft windows 9 leaked 5

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele