Noul iPhone, prezentat în imagini spion. Mărul va semăna cu cel de pe Mac [VIDEO]
Prezentarea iPhone 6 se apropie, iar Apple va lansa noul telefon în luna septembrie. Între timp, pe internet au apărut noi imagini cu carcasele telefonului.
Site-ul francez Nowhereelse.fr a publicat imagini cu carcasa, fără componente a telefonului de 4,7 inci. Acesta este unul dintre cele două telefoane pe care Apple le va prezenta la finalul anului, pe lângă acesta va prezenta și un telefon peste 5 inci.
Carcasa noului iPhone arată mai rotunjită decât telefoanele de acum, dar este destul de compact. Rămâne de văzut dacă Apple va duce ecranul până ăn margini, pentru a reduce dimensiunea generală.
Interesantă este prezența tăieturii în forma mărului Apple pe carcasa din spate. Site-ul menționat spune că această tăietură va putea permite introducerea unui LED, așa cum este pe laptopurile companiei, care ar urma să se aprindă în cazul unor notificări.
Apple intenționează să producă 80 de milioane de telefoane până la finalul anului, dintre care 20 de milioane vor fi iPhone 6 de 5,5 inci. Noul telefon va avea un procesor nou, dar și sistemul de operare iOS 8.
Un preview cu iOS 8 puteți vedea în videoclipul de mai jos.