31 mai 2014 | 10:45

Samsung vă scapă de Android pe Galaxy Gear, vă oferă la schimb Tizen

ACTUALITATE
Samsung vă scapă de Android pe Galaxy Gear, vă oferă la schimb Tizen

Printr-un update de firmware, prima generaţie de smartwatch-uri Galaxy Gear a renunţat la Android în favoarea sistemului de operare .

Samsung Galaxy Gear 2 sistem operare  tizen

La începutul acestui an, în cadrul MWC 2014, cei de la Samsung au anunţat, printre altele, câteva ceasuri inteligente. Este vorba de Gear 2, Gear 2 Neo şi Gear Fit. Din multe puncte de vedere, acestea au fost percepute ca fiind generaţia a doua de smarwatch-uri a companiei sud coreene. De aici şi cifra 2 în numele primelor două dispozitive. Spre deosebire de gadgeturile Galaxy Gear lansate anul trecut, exista însă o mare diferenţă. Sistemul de operare pe care Samsung a optat să-l instaleze pe aceste mici aparate portabile poartă numele Tizen, pe când în 2013, primul Gear rula o variaţie a platformei Android.

Deşi nu au existat neapărat reproşuri legate de performanţa smartwatch-ului Samsung de acum un an, compania a decis, printr-un update, să înlocuiască întreaga platformă. Ca urmare, dacă veţi face un update la al vostru Gear în zilele următoare, pe lângă faptul că veţi ajunge la versiunea 2.2.0, veţi deveni brusc utilizator de Tizen. Cei de la SamMobile, care se pare că au trecut deja prin această experienţă, insistă pe faptul că  interfaţa pare identică cu cea anterioară, pentru a nu face dificilă tranziţia de la un SO la altul.

Acelaşi update promite o îmbunătăţire a performanţei ceasului şi o autonomie sporită. Tot de acum înainte veţi beneficia pe Gear de un player de muzică standalone, un sistem mai eficient de scurtături şi un număr mai mare de comenzi vocale, inclusiv una pentru apelarea rapidă a camerei foto/video.

Într-o perioadă în care LG şi Motorola aproape că au terminal dezvoltarea primelor ceasuri inteligente cu Android Wear, este evident că Samsung încearcă să se distanţeze un pic de dominaţia Google. Tizent pe smartwatch-uri este doar primul pas în această iniţiativă.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele