03 apr. 2014 | 13:00

Microsoft reinventează meniul Start într-un mod constructiv

ACTUALITATE
Microsoft reinventează meniul Start într-un mod constructiv

Un update viitor la Windows 8.1 ne va oferi aşa cum ar fi trebuit să-l avem de la prima versiune de Windows 8.

Windows-8-1-update-1-start menu live tiles

Viitorul sună bine. Cel puţin aceasta este concluzia la care am ajuns după ce am urmărit câteva dintre noutăţile anunţate de oficialii Microsoft în cadrul conferinţei Build 2014, desfăşurată în aceste zile la San Francisco.

Printre multe alte subiecte şi lansări de hardware şi software, s-au dezbătut următoarele versiuni de Windows. Mai precis, deşi vom vedea în aproximativ o săptămână primul , acel Service Pack va fi primul dintr-o serie ce urmează să apară în următoarea perioadă.

Deşi multe dintre actualizările pe care urmează să le experimentăm includ modificări ,,sub capotă”, interfaţa SO-ului va beneficia de asemenea de un redesign. Pentru că meniul Start a fost un subiect aprins de dezbatere, se pare că inginerii gigantului din Redmond nu au fost surzi la doleanţele utilizatorilor. Printr-o actualizare viitoare a celui mai recent sistem de operare Microsoft, meniul Start ar trebui să apară precum în imaginea de mai sus. Se va crea practic un colaj cu funcţionalitatea meniului clasic şi Live Tile-urile cu conţinut dinamic, actualizat în timp real. Într-un fel, jumătatea din dreapta a meniului îmi aduce aminte de un ecran de Windows Phone.

Pentru că schimbarea descrisă mai sus este una importantă pentru Microsoft, Terry Myerson a descris-o într-un mod foarte plastic. Noul meniu Start ,,ar putea favoriza productivitatea pentru clienţii care lucrează în modul desktop, în acelaşi timp, construind nişte punţi inteligente către noua experienţă modernă dedicată utilizatorilor.”

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele