Cum rezistă un iPad mini cu Retina Display la apă, trânte şi gloanţe? [VIDEO]
Indiferent dacă veţi ajunge sau nu să folosiţi un iPad mini cu Retina Display în astfel de condiţii, este bine de ştiut că se poate.
Noul iPad mini cu Retina Display a fost lansat la câteva săptămâni după iPad Air, cu toate că ambele au fost anunţate efectiv în acelaşi eveniment. Dacă tot a ajuns în final pe piaţă, nu au întârziat să apară şi primele teste de anduranţă menite să ne sperie sau să ne relaxeze. Nu de alta, dar e foarte plăcut să vezi că o tabletă realizată dintr-o combinaţie de aluminiu şi sticlă nu suferă defecţiuni importante atunci când cade pe ciment sau pietriş. În plus, mai sunt demonstrate în acest material şi alte câteva experimente rupte din lumea reală.
Deşi ultimul test din această serie iPad mini cu Retina Display nu se încadrează la partea cu ,,s-ar putea întâmpla atunci când mergeţi în concediu”, este foarte probabil că foarte mulţi să ajungă aici în speranţa să vadă un iPad spulberat de gloanţe. Partea distructivă este rezultatul efortului unui aşa numit Richard Ryan. Unealta folosită, ruptă parcă din ultimul Counterstike, este un H&K MP7A1. Se aştepta oare cineva să reziste la gloanţe?