VIDEO: „Darth Vader” a apărut la ședința consiliului local pentru a susține camerele de supraveghere. „Imperiul trebuie să-i urmărească pe rebeli”. Unde s-a întâmplat și cum au reacționat autoritățile

VIDEO: „Darth Vader” a apărut la ședința consiliului local pentru a susține camerele de supraveghere. „Imperiul trebuie să-i urmărească pe rebeli”. Unde s-a întâmplat și cum au reacționat autoritățile
O imagine cu Darth Vader susținându-și discursul în timpul ședinței consiliului local din San Diego. (Foto: captură YouTube)

O ședință a consiliului local din San Diego, Statele Unite, căci unde altundeva decât în țara tuturor posibilităților, s-a transformat pentru câteva minute într-o scenă inspirată din „Star Wars”. Un bărbat costumat în Darth Vader a venit la microfon pentru a ironiza folosirea camerelor care citesc automat numerele de înmatriculare.

Invocând Imperiul și nevoia de a-i urmări pe „rebeli”, acesta a atras atenția asupra unei probleme cât se poate de reale: tehnologia instalată pentru siguranța publică poate deveni un instrument de supraveghere și poate fi folosită abuziv.

„Împăratul este un fan al camerelor Flock”

Momentul s-a petrecut în timpul secțiunii rezervate comentariilor publice la o ședință a Comisiei pentru siguranță publică și cartiere locuibile din San Diego. Bărbatul, a cărui identitate nu este cunoscută, a fost chemat oficial la microfon sub numele de Darth Vader.

„Împăratul este un fan al camerelor de supraveghere”, a spus acesta, imitând respirația personajului. El a adăugat că tehnologia trebuie păstrată pentru ca Imperiul să poată urmări „gunoaiele rebele” între locurile de joacă, piscine și săli de sport.

Discursul a continuat cu referințe la Luke Skywalker, planeta înghețată Hoth și baza ascunsă a rebelilor. La un moment dat, „Darth Vader” a spus că are nevoie de sistem inclusiv pentru a-și urmări fosta iubită, o trimitere directă la cazurile reale în care accesul la camere a fost folosit pentru supravegherea unor foști parteneri.

Înregistrarea momentului a fost publicată de The Guardian, iar imaginile provin de la municipalitatea din San Diego.

Cum au reacționat oficialii și de ce sunt contestate camerele

Consilierii nu l-au întrerupt și nu au intrat într-o dispută cu el. Bărbatul a primit aceleași două minute acordate tuturor participanților și și-a încheiat intervenția fără incidente. Presa americană nu relatează o reacție verbală imediată a oficialilor, însă în public au fost ridicate pancarte cu mesaje împotriva sistemului Flock.

San Diego are aproximativ 500 de astfel de camere montate pe străzi. Ele fotografiază plăcuțele de înmatriculare și înregistrează ora, locul, marca, modelul și culoarea vehiculelor. Poliția locală susține că datele au ajutat la recuperarea mașinilor furate, găsirea persoanelor dispărute și soluționarea unor anchete.

Cazurile problematice au alimentat însă criticile. Un bărbat din San Diego a petrecut o lună în închisoare după ce o cameră l-a asociat în mod greșit cu o tentativă violentă de furt auto. În Louisiana, un ajutor de șerif a fost concediat după ce ar fi verificat de peste 3.000 de ori mașina fostei sale logodnice.

Camerele capabile să analizeze automat traficul sunt folosite tot mai des, inclusiv în Europa, unde sistemele cu inteligență artificială pot identifica abateri comise de șoferi. Disputa din San Diego arată însă că, fără reguli și verificări clare, tehnologia poate ajunge să semene prea mult cu instrumentele Imperiului din „Star Wars”.