Telefoanele interzise în școli, chiar și în pauzele dintre ore. Excepția când vor putea fi folosite de către elevi și cu ce scop, conform unui proiect de lege
Folosirea telefoanelor mobile în școli ar putea fi restricționată mult mai sever, potrivit unui proiect de modificare a Legii învățământului preuniversitar depus la Camera Deputaților.
Noile prevederi propun interzicerea utilizării telefoanelor pe toată durata programului școlar, inclusiv în pauze sau în timpul activităților organizate în afara școlii.
Mai mult, elevii ar urma să fie obligați să își lase telefoanele și alte dispozitive electronice în spații special amenajate pe perioada în care se află în unitatea de învățământ.
În cazul în care regulile nu sunt respectate, aparatele ar putea fi confiscate temporar și predate părinților sau elevilor, conform regulamentului intern al fiecărei școli.
Ce modificări aduce proiectul de lege
Proiectul legislativ prevede mai multe schimbări importante pentru sistemul de învățământ. Printre acestea se numără introducerea obligativității consilierii psihologice pentru elevii aflați în situații de risc, extinderea sistemelor de supraveghere audio-video în școli și obligația părinților de a anunța orice act de violență produs în incinta unităților de învățământ.
Una dintre cele mai discutate măsuri este însă interzicerea telefoanelor mobile pe întreaga perioadă a cursurilor.
Potrivit textului propus, elevii nu vor putea utiliza telefoanele mobile sau alte dispozitive electronice în timpul orelor, în pauze sau în cadrul activităților educaționale desfășurate în afara școlii. Există doar două excepții:
- utilizarea în scop educațional;
- folosirea în spații autorizate explicit prin regulamentul intern al școlii.
Autorii proiectului susțin că folosirea excesivă a telefoanelor în timpul programului școlar favorizează cyberbullying-ul și afectează atât atenția elevilor, cât și relațiile sociale dintre aceștia.
Elevii ar putea fi obligați să își lase telefoanele în dulapuri speciale
Un alt punct important din proiect este obligativitatea depozitării dispozitivelor electronice în spații special amenajate pe durata prezenței elevilor în școală.
În cazul în care un elev încalcă regulile, personalul unității de învățământ poate prelua temporar dispozitivul, urmând ca acesta să fie returnat părinților sau elevului, în funcție de regulamentul intern.
Inițiatorii proiectului consideră că actuala legislație nu este suficient de clară și că școlile au nevoie de reguli mai stricte pentru a limita dependența de telefon și efectele negative asupra elevilor.
Psihoterapeut: „Pauzele trebuie să fie momente de reconectare, nu de deconectare”
Psihoterapeutul Domnica Petrovai avertizează că accesul la telefon în timpul pauzelor are efecte negative asupra copiilor și adolescenților.
Aceasta explică faptul că pauzele dintre ore ar trebui să fie momente în care elevii socializează, se mișcă și procesează informațiile acumulate la cursuri, nu perioade petrecute pe rețelele sociale.
„Copiii ajung să aștepte pauza doar pentru a deschide telefonul din nou. Acest lucru afectează atenția, capacitatea de învățare și relațiile cu ceilalți colegi”, a explicat psihoterapeutul.
Specialiștii atrag atenția și asupra fenomenului de sevraj psihologic provocat de dependența de mediul virtual. Potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății, aproape un sfert dintre elevii de gimnaziu din România manifestă simptome de disconfort psihologic atunci când nu au acces la telefon în timpul orelor.
Printre efectele observate se numără irascibilitatea, neliniștea, dificultățile de concentrare și abandonarea rapidă a activităților care presupun efort intelectual.