Telecomanda, invenția care ne-a ținut pe canapea și a schimbat pentru totdeauna felul în care privim televizorul

Telecomanda televizorului este unul dintre acele obiecte pe care le observăm mai ales atunci când dispar. Se strecoară între pernele canapelei, ajunge sub masă sau rămâne fără baterii exact când vrem să schimbăm repede canalul. Pare un accesoriu banal, dar a schimbat profund felul în care oamenii se uită la televizor.

Înaintea ei, fiecare schimbare de canal sau ajustare a volumului presupunea ridicarea de pe scaun și rotirea unor butoane aflate direct pe aparat. Transformarea nu s-a produs însă printr-o singură invenție perfectă. Telecomanda modernă s-a născut după mai multe încercări, printre care un cablu peste care oamenii se împiedicau, un dispozitiv asemănător unui pistol și un sistem mecanic ce producea sunete pe care televizorul le putea „auzi”.

Prima telecomandă era legată de televizor printr-un cablu

Compania americană Zenith a lansat în 1950 una dintre primele telecomenzi comerciale pentru televizoare. Dispozitivul se numea „Lazy Bones”, denumire care poate fi tradusă aproximativ prin „leneșul”, și îi permitea utilizatorului să pornească televizorul sau să schimbe canalele fără să ajungă lângă aparat.

Problema era că telecomanda nu funcționa fără fir. Un cablu lung traversa camera dintre fotoliu și televizor, transformând confortul într-un mic pericol casnic. Oamenii se împiedicau de fir, iar aspectul livingului avea de suferit. Clienților le plăcea ideea de a controla televizorul de la distanță, dar nu și cablul care șerpuia pe podea.

Zenith nu a abandonat proiectul. Președintele companiei, Eugene F. McDonald Jr., era deranjat de publicitatea televizată și își dorea un dispozitiv care să-i permită telespectatorului să schimbe canalul sau să oprească sunetul fără să se ridice. Compania le-a cerut inginerilor să găsească o soluție complet wireless.

Această dorință avea să influențeze nu doar construcția televizoarelor, ci și industria publicității. Din momentul în care schimbarea canalului a devenit instantanee, posturile au trebuit să lupte mai mult pentru a păstra atenția publicului.

Prima telecomandă fără fir semăna cu un pistol

În 1955, inginerul Eugene Polley a creat Flash-Matic, considerată prima telecomandă wireless pentru televizor. Dispozitivul semăna cu un pistol sau cu o lanternă și trimitea un fascicul luminos către patru senzori amplasați în colțurile ecranului.

Fiecare senzor controla o anumită funcție. Utilizatorul putea porni sau opri televizorul, elimina sunetul și schimba canalul înainte sau înapoi. Reclamele Zenith îi invitau pe cumpărători să „împuște” reclamele enervante, folosind telecomanda pentru a opri sonorul până la revenirea programului.

Flash-Matic părea desprinsă dintr-un film science-fiction și a atras rapid interesul publicului. Tehnologia avea însă o problemă serioasă: televizorul nu putea face întotdeauna diferența dintre fasciculul telecomenzii și alte surse de lumină.

Într-o cameră foarte luminoasă, razele Soarelui puteau ajunge la senzori și puteau schimba accidental canalul sau volumul. Un televizor se putea comporta astfel ca și cum ar fi fost controlat de o persoană invizibilă. Zenith avea nevoie de un sistem mai precis.

Telecomanda care nu avea baterii și producea sunete

Soluția a fost dezvoltată de Robert Adler, un fizician și inventator născut la Viena, care emigrase în Statele Unite după anexarea Austriei de către Germania nazistă. Adler lucra pentru Zenith și avea să obțină peste 180 de brevete de-a lungul carierei.

În 1956, compania a lansat Space Command, prima telecomandă wireless suficient de practică pentru utilizarea pe scară largă. Spre deosebire de Flash-Matic, aceasta nu folosea lumină, unde radio sau baterii. În interior se aflau mici bare de aluminiu, asemănătoare diapazoanelor.

Atunci când utilizatorul apăsa un buton, un ciocănel lovea una dintre bare și producea un sunet de înaltă frecvență. Televizorul recunoștea tonul și executa comanda corespunzătoare: pornea sau se oprea, schimba canalul ori elimina sunetul.

Unele frecvențe puteau fi auzite de copii sau de animale, iar zgomote asemănătoare produse de obiecte casnice puteau declanșa accidental televizorul. Cu toate acestea, sistemul era mult mai sigur decât cel bazat pe lumină și a rămas în utilizare timp de aproximativ 25 de ani. Potrivit National Inventors Hall of Fame, telecomanda Space Command a fost vândută împreună cu peste nouă milioane de televizoare.

De unde vine numele de „clicker”

Barele și ciocănelele din telecomanda Space Command produceau un clic perceptibil atunci când era apăsat un buton. Sunetul mecanic a făcut ca americanii să înceapă să numească telecomanda „clicker”, termen folosit și astăzi în unele familii, deși dispozitivele moderne nu mai funcționează în același mod.

Telecomanda ultrasonică era și un produs scump. Sistemul putea crește prețul televizorului compatibil cu aproximativ 30%, astfel că, la început, confortul de a nu te ridica de pe canapea reprezenta un lux. Pe măsură ce producția s-a extins și componentele au devenit mai ieftine, telecomanda a început să fie percepută drept o parte firească a televizorului.

Eugene Polley și Robert Adler au fost recunoscuți împreună pentru contribuțiile lor. În 1997, cei doi au primit un premiu Emmy pentru dezvoltarea telecomenzii wireless. Polley crease primul model fără fir, iar Adler inventase sistemul care îl transformase într-un produs practic.

De aceea, întrebarea „cine a inventat telecomanda?” nu are un singur răspuns. Istoria îi include pe ambii ingineri, dar și echipele Zenith care au transformat prototipurile în produse ce puteau fi cumpărate și folosite în locuințe.

Infraroșul a transformat telecomanda în dispozitivul cunoscut astăzi

În anii ’80, producătorii au trecut treptat la telecomenzile cu infraroșu. Un LED aflat în partea din față trimite impulsuri luminoase invizibile pentru ochiul uman, iar senzorul televizorului le transformă în comenzi.

Sistemul permite transmiterea unui număr mult mai mare de instrucțiuni. Telecomenzile au primit tastatură numerică, control separat pentru volum, meniuri, teletext, subtitrări și numeroase alte funcții. Dezavantajul este că emițătorul trebuie orientat aproximativ către televizor și are nevoie de baterii.

O metodă simplă prin care poate fi verificată telecomanda este îndreptarea sa către camera telefonului. Multe camere pot vedea lumina infraroșie sub forma unei licăriri albe sau violet atunci când este apăsat un buton. Dacă nu apare nimic, bateriile pot fi descărcate sau telecomanda poate avea o defecțiune.

Modelele moderne folosesc și Bluetooth sau unde radio, astfel încât nu mai trebuie îndreptate direct către ecran. Unele includ microfon pentru comenzi vocale, controlul mai multor aparate și butoane dedicate serviciilor de streaming.

Imagine reprezentativă de ilustrație. (Foto: Playtech)

Telecomanda a creat obiceiul de a schimba permanent canalul

Invenția nu a modificat numai televizorul, ci și comportamentul publicului. Odată ce schimbarea canalului nu mai cerea niciun efort, oamenii au început să treacă rapid de la un program la altul. Așa s-a răspândit expresia „channel surfing”, adică navigarea continuă printre canale.

Posturile de televiziune au fost obligate să reducă momentele moarte și să construiască tranziții care să împiedice plecarea publicului. Primele secunde după începerea unei reclame sau a unei emisiuni au devenit mai importante, deoarece spectatorul putea dispărea imediat printr-o singură apăsare.

Streamingul a dus obiceiul mai departe. Astăzi, utilizatorul nu mai schimbă doar canalul, ci poate abandona un film, alege alt episod sau trece la o platformă concurentă. Playtech.ro a explicat cum Netflix a schimbat lumea divertismentului și felul în care publicul consumă producțiile video.

Telecomanda a oferit astfel spectatorului o formă nouă de putere. Programul nu mai era controlat exclusiv de postul TV, iar oamenii nu mai trebuiau să accepte ceea ce se afla deja pe ecran.

Telefonul începe să-i ia locul, dar telecomanda nu dispare

Televizoarele inteligente pot fi controlate acum prin telefon, ceas inteligent sau voce. Aplicațiile pot transforma smartphone-ul într-o telecomandă, iar unele sisteme detectează automat aparatele compatibile din aceeași locuință.

Cu toate acestea, telecomanda clasică rămâne mai rapidă pentru comenzile simple. Nu trebuie deblocat un ecran, deschisă o aplicație sau așteptată conectarea la rețea. Ridici obiectul, apeși un buton și televizorul răspunde.

Dispozitivul creat pentru a elimina câțiva pași între fotoliu și televizor a ajuns să influențeze programele, reclamele și întreaga industrie de divertisment. Astăzi alegem conținutul din cataloage uriașe, iar platformele păstrează inclusiv un istoric detaliat al lucrurilor pe care le urmărim.

Telecomanda nu a inventat televiziunea, dar a schimbat relația dintre ecran și spectator. A transformat un aparat pe care trebuia să-l controlezi din apropiere într-o fereastră comandată de la distanță și a făcut din nerăbdarea publicului una dintre cele mai importante forțe ale industriei media.

De ce se înnegrește varza murată în butoi. Greșelile care pot compromite întreaga cantitate