Românii cu panouri fotovoltaice, îndemnați să schimbe modul în care folosesc energia. Ce avantaj poate aduce o baterie
Românii care au panouri fotovoltaice sunt îndemnați să-și schimbe strategia într-o perioadă complicată pentru sistemul energetic. Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie din România (APCE) le recomandă celor care își permit investiția să instaleze baterii și să păstreze cât mai mult din energia produsă ziua pentru consumul propriu de seară și noapte, în loc să trimită automat surplusul în rețea. Apelul vine într-un moment în care ambele reactoare de la Cernavodă sunt oprite, producția hidro este redusă, iar prețurile de pe piața spot au crescut puternic.
Produci curent ziua, îl cumperi înapoi seara
Pentru un român cu panouri fotovoltaice, problema este relativ simplă. Producția cea mai mare apare în timpul zilei, exact în intervalul în care multe familii au un consum redus pentru că membrii lor sunt la serviciu sau la școală.
Surplusul ajunge astfel în rețea, iar seara, când panourile nu mai produc suficient, gospodăria începe din nou să ia energie din rețea.
APCE propune o altă strategie: surplusul produs ziua să fie încărcat într-o baterie și folosit după apus.
„Ziua produceţi şi încărcaţi bateriile. Nu mai oferiţi automat surplusul vostru furnizorului. Seara şi noaptea consumaţi energia voastră, în loc să o cumpăraţi înapoi la preţuri care includ tarife de reţea, taxe şi marja furnizorului”, transmite asociația.
Energia a trecut de 300 de euro/MWh pe piața spot
Apelul vine într-un moment în care energia este foarte scumpă pe Piața pentru Ziua Următoare. Potrivit datelor prezentate de APCE, prețul mediu a ajuns zilele acestea la 1.639 lei/MWh, aproximativ 307 euro/MWh. În septembrie, prețul spot de la București a fost de două ori mai mare decât în aceeași lună din 2025.
Asociația susține că aproximativ 32% din consumul național este tranzacționat pe PZU și critică dependența furnizorilor de achizițiile făcute cu o zi înainte.
Situația este cu atât mai delicată cu cât ambele unități ale Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă sunt în prezent oprite. Nuclearelectrica precizează că acestea sunt menținute „în stare oprită sigură” și că situația nu prezintă risc pentru securitatea nucleară.
Aproape 400.000 de prosumatori au devenit o piesă importantă în sistem
România are deja o capacitate impresionantă instalată în gospodării și companii. Datele ANRE pentru 31 august 2026 indică 385.791 de prosumatori și o putere instalată totală de aproximativ 4.282 MW. Cei mai mulți, 349.099, sunt persoane fizice. Asta înseamnă că energia produsă pe acoperișurile caselor și clădirilor nu mai este o cantitate neglijabilă pentru sistem.
APCE susține că energia prosumatorilor reprezintă în timpul zilei una dintre sursele ieftine aflate la dispoziția furnizorilor și critică mecanismul prin care surplusul injectat poate fi decontat după o perioadă îndelungată.
„Noi am plătit panourile. Noi am plătit invertoarele. Noi producem şi noi injectăm energie în reţea”, afirmă Dan Pîrșan, președintele APCE. Acesta acuză furnizorii că folosesc prosumatorii ca pe „o linie de credit gratuită” și „un depozit de energie ieftină”.
Merită însă să cumpărăm imediat o baterie?
Aici răspunsul nu este identic pentru fiecare gospodărie. Chiar APCE avertizează că investiția trebuie calculată înainte de achiziție. Bateria trebuie dimensionată în funcție de cât surplus produce instalația în timpul zilei și câtă energie consumă familia seara și noaptea. O baterie foarte mare, care rămâne frecvent neîncărcată, poate însemna bani investiți inutil.
La polul opus, o baterie corect dimensionată permite mutarea unei părți din producția solară din orele prânzului către seară.
„Fiecare kWh stocat şi consumat acasă este un kWh pe care nu îl mai cumpăraţi de la furnizor. Dacă energia noastră nu este plătită corect, o păstrăm şi o consumăm”, este mesajul APCE.
Ce înseamnă concret pentru un român cu panouri
Ideea nu este ca prosumatorii să înceteze complet să injecteze energie în rețea. În plus, energia neconsumată de prosumator este livrată automat în rețea în configurațiile obișnuite, după cum explică și ANRE.
Strategia recomandată este creșterea autoconsumului: mai întâi să fie acoperit consumul casei, apoi încărcată bateria, iar surplusul rămas să ajungă în rețea.
Pentru proprietar, avantajul este reducerea cantității de electricitate cumpărate seara și noaptea. Pentru sistemul energetic, dezvoltarea stocării poate muta o parte din energia solară produsă abundent la prânz către orele în care aceasta este mai necesară.
De aceea, mesajul APCE este tranșant: „Stocarea este, astăzi, cea mai puternică formă de independenţă energetică pe care o au prosumatorii. Energia este a voastră. Decideţi voi cine beneficiază de ea!”