REVIEW „Marvel’s Wolverine”, jocul care m-a surprins pe PS5 Pro. De ce nu sunt de acord cu multe dintre criticile aduse și cum a reușit Logan să mă cucerească

Uneori, cele mai plăcute surprize din gaming vin tocmai de la jocurile în care nu îți pui prea mari speranțe. Așa a fost, pentru mine, „Marvel’s Wolverine”, noua aventură dezvoltată de Insomniac Games și lansată pe 15 septembrie 2026, exclusiv pentru PlayStation 5. După ce citisem destule recenzii care îi reproșau luptele repetitive, mecanicile simpliste și o poveste lipsită de originalitate, mă pregătisem pentru o experiență cel mult decentă. Numai că realitatea a fost cu totul alta.

Am jucat „Marvel’s Wolverine” pe PlayStation 5 Pro și trebuie să recunosc că m-a surprins extrem de plăcut. Și asta în condițiile în care nu mă consider o mare fană a universului Wolverine sau a personajului în sine. Nu am pornit jocul cu nostalgia benzilor desenate și nici cu așteptările unui fan care cunoaște fiecare detaliu din istoria lui Logan. Pur și simplu, îmi doream un joc de acțiune bun, cu o poveste captivantă, grafică spectaculoasă și lupte care să mă țină în fața televizorului. Iar Insomniac Games a reușit să îmi ofere exact asta.

Grafica de pe PS5 Pro este spectaculoasă, iar atmosfera te introduce imediat în universul lui Logan

Primul lucru care m-a impresionat la „Marvel’s Wolverine” a fost, fără îndoială, grafica. Pe PS5 Pro, jocul arată extraordinar, de la detaliile personajelor și expresiile faciale până la iluminare, texturi și mediile în care se desfășoară acțiunea. Există momente în care diferența dintre o secvență cinematică și gameplay devine aproape insesizabilă, iar acesta este unul dintre cele mai mari atuuri ale producției.

Insomniac Games demonstrează încă o dată că știe să exploateze hardware-ul PlayStation. Tehnologia PSSR, folosită de joc pe PS5 Pro, contribuie la claritatea imaginii, iar atenția acordată detaliilor este evidentă. Fie că vorbim despre peisajele înghețate din Canada, despre străzile aglomerate ale Japoniei sau despre atmosfera apăsătoare din Madripoor, fiecare locație are propria identitate vizuală. De altfel, diferențele grafice dintre PS5 și PS5 Pro în „Wolverine” arată cât de mult contează tehnologiile de reconstrucție a imaginii pentru această generație de console.

Mi-a plăcut în mod special și atmosfera matură, întunecată, care se potrivește perfect personajului. „Marvel’s Wolverine” nu încearcă să fie un „Spider-Man” cu gheare. Este mult mai violent, mai brutal și mai apăsător. Luptele lasă în urmă sânge, răni și distrugere, iar jocul nu încearcă să îndulcească natura violentă a protagonistului. Din punctul meu de vedere, această abordare funcționează excelent.

Un alt detaliu care merită apreciat este felul în care sunt realizate animațiile. Mișcările lui Logan au greutate, atacurile par puternice, iar reacțiile adversarilor contribuie la senzația că fiecare confruntare are un impact real. Inclusiv controlerul DualSense completează experiența prin feedbackul haptic, care adaugă un plus de intensitate momentelor de acțiune.

Povestea m-a captivat, deși nu sunt o mare fană Wolverine. Iar luptele sunt exact ce îmi doream

Probabil cel mai important lucru pe care îl pot spune despre poveste este că m-a făcut să îmi pese de un personaj de care, înainte să încep jocul, nu eram neapărat atașată. Logan nu este prezentat doar ca o mașină de ucis, ci ca un personaj complicat, măcinat de trecut, de propriile decizii și de conflictul permanent dintre instinctele sale violente și dorința de a face ceea ce trebuie.

Povestea îl readuce alături de Team X, într-un moment în care mutanții sunt amenințați de planurile lui Bolivar Trask. Apar personaje cunoscute, precum Jean Grey, Mystique și Sabretooth, dar unul dintre lucrurile pe care le-am apreciat este că nu trebuie să fii expert în universul Marvel pentru a înțelege miza evenimentelor. Jocul îți oferă suficiente informații pentru a urmări relațiile dintre personaje și pentru a te implica emoțional în ceea ce se întâmplă, fără să te copleșească permanent cu explicații.

Mi-au plăcut și ritmul poveștii, dialogurile, dar mai ales felul în care secvențele cinematice se îmbină cu momentele de gameplay. Există acea senzație de blockbuster hollywoodian pe care o întâlnim în cele mai bune exclusivități PlayStation. Iar interpretarea lui Liam McIntyre, actorul care îi oferă vocea lui Logan, contribuie semnificativ la personalitatea personajului.

În privința luptelor, aici mă despart cel mai mult de o parte dintre criticile pe care le-am citit. Da, sistemul de combat nu este probabil cel mai complex din industria jocurilor video, însă pentru mine a fost unul dintre cele mai distractive aspecte ale experienței. Atacurile cu ghearele, eschivele, contraatacurile și abilitățile speciale creează confruntări intense, care te fac să te simți cu adevărat în pielea lui Wolverine.

Mi-au plăcut în mod special luptele cu adversarii importanți, acele boss battles în care spectacolul vizual se combină cu necesitatea de a înțelege atacurile inamicului și de a reacționa la momentul potrivit. Confruntările de acest tip dau jocului personalitate și reprezintă unele dintre momentele sale memorabile.

În plus, sistemul de evoluție a abilităților îți permite să adaptezi într-o anumită măsură stilul de luptă. Poți pune accentul pe atacuri agresive, pe rezistență sau pe folosirea eficientă a furiei lui Logan. Poate că nu avem profunzimea unui RPG complex, dar nici nu cred că aceasta ar fi trebuit să fie direcția jocului. Uneori, vreau pur și simplu să mă bucur de o aventură spectaculoasă, fără să petrec zeci de minute analizând meniuri și combinații de abilități.

Iar „Marvel’s Wolverine” livrează tocmai această plăcere imediată a gameplay-ului, pe care o consider esențială într-un joc de acțiune.

Nu este un joc perfect. Unde cred că Insomniac Games putea face lucrurile puțin mai bine

Cu toate că experiența mea a fost una foarte bună, există un aspect pe care l-aș fi dorit ceva mai bine realizat: varietatea confruntărilor cu inamicii obișnuiți, în special în partea a doua a aventurii. După suficiente ore petrecute în joc, începi să recunoști anumite tipare, iar unele lupte devin previzibile.

De exemplu, există momente în care intri într-o zonă și îți dai seama aproape imediat că urmează o nouă confruntare cu un grup de adversari. Deși luptele continuă să fie satisfăcătoare din punct de vedere vizual, mi-ar fi plăcut ca dezvoltatorii să introducă mai multe situații care să mă oblige să îmi schimb strategia. O diversitate mai mare a comportamentului inamicilor ar fi făcut experiența și mai interesantă.

Totuși, pentru mine, această problemă nu a devenit niciodată suficient de deranjantă încât să îmi strice plăcerea de a juca.

Și, dacă tot vorbim despre structură, trebuie menționat că „Marvel’s Wolverine” nu este un joc open-world. Povestea urmează un traseu destul de bine stabilit, iar libertatea de explorare este limitată în comparație cu seria „Marvel’s Spider-Man”. Personal, însă, nu am considerat acest lucru un defect. Dimpotrivă, mi-a plăcut că jocul știe în ce direcție vrea să meargă și nu încearcă să își prelungească artificial durata cu activități secundare lipsite de relevanță.

Într-o industrie în care multe producții încearcă să ofere hărți din ce în ce mai mari și sute de obiective repetitive, o aventură concentrată pe poveste poate fi chiar binevenită. Iar jocurile exclusive PlayStation au demonstrat de multe ori că o experiență single-player bine construită poate avea un impact mai mare decât o lume deschisă uriașă.

Verdict: „Marvel’s Wolverine” este unul dintre jocurile care merită o șansă, indiferent ce spun criticii

După experiența pe PS5 Pro, pot spune fără rezerve că „Marvel’s Wolverine” este un joc foarte bun. Nu revoluționează genul, nu reinventează sistemele de luptă și nici nu oferă libertatea unui open-world, dar nici nu are nevoie să facă toate aceste lucruri pentru a fi o aventură reușită.

Pentru mine, punctele sale forte sunt evidente: o grafică spectaculoasă, o atmosferă matură, o poveste care reușește să te implice emoțional și confruntări brutale, distractive și cinematografice. Este genul de joc în care se vede atenția acordată prezentării și în care anumite secvențe te fac să te oprești pentru câteva secunde doar ca să admiri ceea ce se întâmplă pe ecran.

Poate că fanii înrăiți ai personajului Wolverine vor avea alte așteptări. Poate că jucătorii care își doresc sisteme de combat extrem de complexe vor considera că jocul putea oferi mai mult. Sunt observații legitime, dar nu cred că ar trebui să eclipseze calitățile evidente ale producției.

Ce mi se pare interesant este că eu am intrat în această aventură fără să am o afinitate deosebită pentru Wolverine și am terminat-o apreciind mult mai mult personajul. Iar faptul că un joc reușește să îți schimbe percepția asupra protagonistului său spune destul de multe despre calitatea poveștii și despre modul în care aceasta este prezentată.

În definitiv, nu toate jocurile trebuie să fie revoluționare pentru a fi memorabile. Unele trebuie pur și simplu să îți ofere câteva ore de divertisment de calitate, să te captiveze și să te facă să îți dorești să continui aventura.

„Marvel’s Wolverine” a reușit toate aceste lucruri pentru mine. Și, în ciuda criticilor pe care le citisem înainte să îl joc, consider că este unul dintre titlurile PlayStation din 2026 care merită cu adevărat atenție.

Nota mea: 9/10