REVIEW iPhone Duo – cum a reinventat Apple telefoanele companiei după 20 de ani. Primul smartphone pliabil e altceva
Nu există nimic în lumea asta ce ar putea un telefon să facă pentru a costa, în cea mai ieftină variantă, aproape 13.000 de lei sau aproximativ 2.400 de euro. Nimic. În același timp, dacă reduci ceea ce vinde Apple în spatele denumirii de iPhone Duo la un simplu telefon, greșești mult. Accept cu foarte mare entuziasm faptul că majoritatea utilizatorilor de iPhone îl folosesc pentru a vorbi la el, pentru a face scroll pe Facebook sau TikTok, a redacta un email și a naviga pe internet, dar pentru asta nu ai nevoie de primul telefon pliabil al gigantului din Cupertino. Sub nicio formă. Acest „nu ai nevoie” este și motivul pentru care piața globală de telefoane pliabile reprezintă 2% din totalul smartphone-urilor vândute în ultimul an, aspect pe care l-am detaliat, printre altele și în preview-ul la iPhone Duo pe care îl găsești aici – PREVIEW iPhone Duo – m-am jucat cu cel mai scump telefon Apple ca să-ți explic cine trebuie să-l cumpere.
Steve Jobs a anunțat primul iPhone pe scena de la Macworld din San Francisco pe 9 ianuarie 2007. În contextul în care majoritatea celor care își comandă astăzi un iPhone Duo îl vor primi după ianuarie 2027, putem considera că acesta este telefonul cu care Apple sărbătorește 20 de ani de iPhone-uri. Ce vreau să spun este că acest produs materializează, la fel ca pe vremea lui Jobs, o ambiție foarte mare și un efort fabulos de cercetare și dezvoltare. Acesta este și motivul pentru care nu este perfect, dar o proporție covârșitoare din ceea ce reușește să facă este aproape emoționant de satisfăcător.
Când am participat la evenimentul de hands-on cu câteva zile înaintea lansării globale și am interacționat cu un oficial Apple, în timp ce deschideam și închideam noul pliabil, i-am zis cu mâna pe inimă și cu zero ironie. „Experiența asta justifică jumătate din preț”. Am deja de aproximativ o săptămână noul iPhone Duo ca telefon principal, l-am trecut printr-o sumedenie de teste și am tras foarte multe concluzii, dar dacă nu ai timp să citești nuvela de mai jos, vreau să fac o excepție de la formatul meu tradițional de review-uri și să te las cu câteva gânduri de încheiere.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/10/IMG_4771-scaled.jpeg)
Nu se vede cuta de pe ecranul interior în condiții de utilizare normală aproape niciodată / foto: Playtech
Deși nu are cele mai bune camere, cea mai rapidă rată de încărcare pe un smartphone sau cea mai mare baterie din prisma capacității numerice, cel puțin în opinia mea, este cel mai bun telefon pliabil. Mai sunt probleme cu actualizările pentru câteva aplicații importante care întârzie să apară și nu profită cum se cuvine de ecranul interior, dar acelea se vor remedia în proporție semnificativă într-o lună, două, cam până când majoritatea dezvoltatorilor vor reuși și ei să pună mâna fizic pe telefon. La nivel hardware însă, la nivelul sistemului de operare iOS și al optimizărilor software care împreună formează „experiența” iPhone Duo, întregul ansamblu este spectaculos. Pare scump, este un gadget premium, iar o mulțime de detalii luate împreună îți vor confirmă această senzație în doar câteva minute de utilizare.
Ultima metaforă sau parelelă la care mă mai arunc este analogia cu Ferrari. Niciodată nu cred că Ferrari a făcut cele mai avansate mașini din punct de vedere tehnologic. Era și o glumă cu un tip care s-a dus în reprezentanță acum câteva decenii și a întrebat dealerul dacă Ferrari are CD Player, măcar ca opțiune, iar vânzătorul i-a spus că nu are, iar explicația are legătură cu faptul că nu îți cumperi un astfel de autoturism pentru abilitățile audio, ci pentru cum se aude când o conduci. În același timp, există un relativ consens în piață că autoturismele brandului sunt unele dintre cele mai bune din lume și, cu siguranță, pentru foarte multe decenii, au fost cele mai frumoase. Așa este și cu iPhone Duo, cel mai scump telefon pe care Apple l-a produs vreodată. Este foarte frumos, face foarte bine ceea ce-și propune, poate cel mai bine și, cred eu, câteva particularități introduse de compania co-fondată de Steve Jobs cu acest gadget, într-un timp foarte scurt, vor deveni standarde în industrie. Vor fi copiate și foarte copiate.
Apropo, nu se vede cuta din mijlocul ecranului interior decât în cazul în care tu ca persoană ai o ambiție teribilă să-l ții în toate unghiurile posibile și imposibile pentru a demonstra contrariul. În lumea reală, în utilizarea normală, soluția găsită de Apple cu ecranul sublim de mat și apropiat foarte mult de textura hârtiei, cuta nu există.
REVIEW iPhone Duo – specificații tehnice și performanță brută
De la primul la ultimul cuvânt din acest articol, voi încerca să explic de ce este greșit sau insuficient să reduci iPhone Duo la cifre într-un tabel. Dacă vrei cel mai performant iPhone din 2026 potrivit pentru marea masă a utilizatorilor, cu siguranță acela este iPhone 18 Pro sau Pro Max, al cărui review îl găsești aici – REVIEW iPhone 18 Pro și iPhone 18 Pro Max – cele mai bune telefoane Apple cochetează cu perfecțiunea, dar performanța vine cu un preț pe măsură. După cum am scris și în titlul articolului, iPhone Duo e altceva. Cu toate acestea, ar fi ignorant din partea mea să nu-l testez cum se cuvinte pentru a înțelege beneficiile și micile compromisuri din spatele acestui progres dispozitiv ambițios.
Ca să începem cu partea care se pretează cel mai bine la o fișă tehnică, iPhone Duo este construit în jurul a două ecrane Super Retina XDR OLED, unul exterior de 5,4 inci și unul interior de 7,6 inci, ambele cu tehnologie ProMotion la 120Hz, funcționalitate Always-On și o luminozitate maximă declarată de Apple de până la 3.000 de niți în exterior. Interesant este că panoul interior oferă o suprafață cu 50% mai mare decât ecranul de pe iPhone 18 Pro Max, dar proporțiile sale sunt atât de bine gândite încât tranziția de la un display la celălalt se simte incredibil de natural. Carcasa din titan de gradul 5, protecția Ceramic Shield 2 pentru ecranul exterior, certificarea IP68 și balamaua construită din peste 100 de componente individuale completează o construcție în care Apple pare să fi investit o cantitate aproape absurdă de inginerie. La interior găsim procesorul A20 Pro, fabricat în tehnologie de 2 nanometri, cu șase nuclee CPU, un GPU îmbunătățit și un Neural Engine cu 32 de nuclee, organizate în două grupuri de câte 16. Memoria RAM este de aproximativ 12GB, lățimea de bandă a acesteia a crescut cu 50% față de generația anterioară, iar noua arhitectură a procesorului, inspirată de cipurile Apple Silicon din Mac, facilitează disiparea căldurii către o cameră de vapori dedicată. Nu lipsesc conectivitatea Wi-Fi 7, Bluetooth 6, modemul celular Apple C2 și încărcarea wireless MagSafe de până la 25W, iar dacă mai aveai nevoie de o confirmare că vorbim despre un produs cu ambiții de flagship, Apple promite performanțe susținute cu până la 35% mai mari decât în cazul lui iPhone 17 Pro.
În materie de benchmark-uri, am încercat să fiu cât se poate de exhaustiv, inclusiv pentru că unele aplicații populare de testare precum AnTuTu au încă probleme de compatibilitate cu formatul neobișnuit al noului iPhone. În Geekbench 7, iPhone Duo a obținut 3.977 de puncte în testul single-core, 11.199 de puncte în multi-core și 61.233 de puncte pentru performanța grafică, rezultate care confirmă că Apple nu a făcut compromisuri majore de putere pentru a înghesui atâta tehnologie într-o construcție pliabilă. Am mers însă și mai departe, folosind PassMark PerformanceTest Mobile, unde am obținut un scor general de 58.718 puncte, cu 17.695 de puncte pentru procesor, 191.818 puncte pentru memorie, 64.105 puncte pentru stocare, 104.309 puncte pentru grafica 2D și 19.607 puncte pentru 3D. Un benchmark mai puțin cunoscut, dar foarte interesant, intitulat PulzeMark, mi-a oferit un scor de 10.070 de puncte în testele CPU & Real-World și 2.671 de puncte la CPU Compute, cu 1.570 de puncte single-thread și 4.546 multi-thread. Mai fascinante mi se par însă valorile concrete măsurate pentru componentele care susțin această experiență: până la 139,6GB/s la citirea memoriei prin CPU și 109,7GB/s prin GPU, în timp ce stocarea internă a atins aproximativ 3.465MB/s la citire și 3.270MB/s la scriere secvențială. Sunt cifre care, fiecare în metodologia propriului benchmark, confirmă că nu vorbim doar despre un telefon capabil să ruleze aplicațiile de astăzi, ci despre un dispozitiv cu rezerve serioase de performanță pentru următorii ani.
Pentru mine însă, mai importante decât valorile impresionante obținute într-un test de câteva minute sunt performanțele susținute și felul în care telefonul gestionează căldura atunci când îl supui unor sarcini care nu prea au legătură cu verificarea notificărilor de pe Facebook. Aici am apelat la 3DMark și la testele sale de stres cu câte 20 de cicluri consecutive, unde Steel Nomad Light a înregistrat un scor maxim de 3.239 de puncte, un minim de 2.378 și o stabilitate de 73,4%, în timp ce Wild Life Extreme a coborât de la 7.539 la 5.496 de puncte, echivalentul unei stabilități de 72,9%. Solar Bay Extreme a stat ceva mai bine, cu 1.781 de puncte în cel mai bun ciclu, 1.543 în cel mai slab și o stabilitate de 86,7%, iar testul Solar Bay standard a variat între 13.059 și 9.697 de puncte. Ce vreau să subliniez este că, în asemenea condiții extreme, telefonul își reduce inevitabil performanța pentru a controla temperaturile, iar acest comportament este perfect firesc pentru un dispozitiv atât de subțire.
Am mers inclusiv până la a măsura temperatura suprafeței ecranului interior și am descoperit un detaliu foarte interesant: în timpul testelor de stres prelungite, treimea din dreapta, dinspre ansamblul camerelor, ajungea ocazional la un maxim de 43–44 de grade Celsius, în timp ce partea din stânga gravita în jurul a 31–32 de grade. Distribuția termică este, așadar, departe de a fi uniformă, dar aici intervine diferența dintre un scenariu artificial, menit să împingă componentele către limite, și experiența reală de utilizare. Am instalat Call of Duty Mobile, am descărcat texturile de înaltă rezoluție, am selectat detaliile grafice maxime și m-am jucat fără să experimentez vreo agățare, întrerupere sau sacadare. Mai mult, nu am simțit temperaturile ridicate din 3DMark, telefonul rămânând în parametri termici absolut normali pentru o sesiune de gaming. Din punctul meu de vedere, acesta este testul care contează cu adevărat, mai ales când experiența se desfășoară pe un ecran interior atât de mare și spectaculos.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/10/IMG_0025-scaled.png)
PulzeMark, ce pare să fie dezvoltat de un român, te ajută să înțelegi bine abilitățile de AI local ale iPhone Duo / foto: captură Playtech
O altă direcție în care am insistat cu testele este inteligența artificială, pentru că în 2026 mi se pare aproape absurd să vorbești despre performanța brută a unui smartphone premium fără să verifici și cât de bine se descurcă atunci când rulează modele AI direct pe dispozitiv, fără să depindă de serverele unor companii aflate la mii de kilometri. În Geekbench AI 1.8, folosind Neural Engine, iPhone Duo a obținut 6.873 de puncte la Single Precision, 52.987 la Half Precision și 73.213 puncte la Quantized, diferențele reflectând modul în care acceleratorul dedicat gestionează calculele la diferite niveluri de precizie. Valorile sunt foarte apropiate de cele ale iPhone 18 Pro Max.
În PulzeMark am măsurat 1.024 de inferențe pe secundă în testul Neural Engine Standard și 185 de inferențe pe secundă în varianta Extended, dar partea cu adevărat fascinantă a venit atunci când am trecut la modele lingvistice reale, rulate local prin MLX. Mistral 7B Instruct v0.3, în versiune de 4 biți, a generat 24,5 tokenuri pe secundă, Llama 3.1 8B Instruct a ajuns la 23,7 tokenuri pe secundă, în timp ce modelul mult mai compact Gemma 3 1B, tot cuantizat la 4 biți, a urcat până la 110,1 tokenuri pe secundă. Ca să traducem puțin aceste valori în experiențe pe care le poți înțelege, discutăm despre capacitatea de a genera răspunsuri, explicații și conținut text direct pe telefon, inclusiv fără internet, cu diferențe de viteză influențate masiv de dimensiunea și complexitatea modelului ales. Nu toate aceste modele oferă aceeași calitate a răspunsurilor și nici rezultatele nu sunt comparabile între ele exclusiv prin numărul de tokenuri generate, dar cred că reprezintă una dintre cele mai bune demonstrații ale progresului realizat de Apple în acest domeniu, AI local.
Am păstrat pentru finalul acestui capitol autonomia, pentru că aici am vrut să evit cu orice preț estimările superficiale și să obțin niște valori pe care să le pot reproduce și explica, mai ales în contextul în care vorbim despre un telefon cu două ecrane, două baterii interne care funcționează ca un singur ansamblu și o suprafață de afișare interioară semnificativ mai generoasă decât pe orice alt iPhone. Apple promite până la 44 de ore de redare video pe ecranul exterior și până la 31 de ore pe cel interior, dar eu am preferat un test cât se poate de concret: un clip YouTube redat fără întrerupere la rezoluție 1440p, cu luminozitatea setată la 50%, până la epuizarea bateriei. Rezultatul a fost de 25 de ore și 12 minute pe ecranul interior și nu mai puțin de 39 de ore și 2 minute pe ecranul exterior.
Ca să fie foarte clar, acestea nu sunt valori de utilizare mixtă și nici nu înseamnă că te poți juca sau naviga pe internet timp de aproape 40 de ore, ci reflectă strict condițiile experimentului meu, dar chiar și așa, mi se par rezultate extraordinare pentru un pliabil de primă generație. Diferența dintre cele două ecrane spune, la rândul ei, o poveste interesantă despre consumul energetic și despre motivul pentru care Apple a ales o arhitectură duală a bateriei, în loc să trateze acest produs ca pe un smartphone convențional cu un ecran suplimentar. La încărcare, Apple promite recuperarea a până la 50% din capacitate în aproximativ 20 de minute cu un adaptor USB-C de cel puțin 60W și până la 25W wireless prin MagSafe, ceea ce nu reprezintă vreun record absolut în industria smartphone-urilor, dar completează o experiență în care autonomia nu mi s-a părut, nici măcar pentru o clipă, sacrificiul pe care trebuie să-l faci pentru privilegiul de a avea cel mai mare ecran din istoria iPhone într-un dispozitiv pe care îl poți strecura în buzunar. Dacă ar fi să fac o comparație cu iPhone Air, telefonul pe care l-am folosit în ultimul an și, cred eu, cel mai frumos terminal Apple din toate timpurile, este clar că Duo are semnificativ mai puțin compromisuri decât subțirelul Air.
Problema aplicațiilor pe iPhone Duo – cum funcționează de fapt
Una dintre cele mai frecvente critici pe care le-am întâlnit în review-urile publicate până acum pentru iPhone Duo are legătură cu faptul că multe aplicații populare nu profită încă de suprafața generoasă a ecranului interior, iar în unele cazuri experiența vizuală este departe de ceea ce te-ai aștepta să primești după ce ai investit aproape 13.000 de lei într-un telefon. Este o observație cât se poate de legitimă, pe care am întâlnit-o și eu în perioada de testare, dar cred că este foarte important să înțelegi de ce se întâmplă asta și, mai ales, de ce sunt optimist că situația se va remedia într-un timp relativ scurt. În primul rând, toate aplicațiile de iPhone funcționează pe Duo, diferența fiind modul în care se adaptează la cele două ecrane și la trecerea dintre ele. Cele dezvoltate folosind iOS 26 SDK sau o versiune anterioară apar, în multe situații, într-o fereastră centrată pe ecranul interior, cu spațiu neutilizat în jur, de parcă ai avea un telefon convențional afișat în mijlocul unei tablete. Există inclusiv posibilitatea de a roti ecranul interior în orientare portret și de a folosi un buton de mărire pentru a extinde aplicația pe aproape întreaga suprafață disponibilă. Aplicațiile construite cu iOS 27 SDK fac deja un salt important, adaptându-și automat dimensiunile și ocupând aproape tot ecranul, cu excepția unei margini dedicate barei de stare, în timp ce versiunile realizate cu iOS 27.1 SDK sau mai nou pot folosi întregul panou, inclusiv prin mutarea meniurilor și a butoanelor de navigare pe verticală, în lateral. Practic, discutăm despre trei niveluri de compatibilitate, nu despre aplicații care funcționează sau nu funcționează, iar această distincție mi se pare fundamentală pentru a înțelege corect situația.
Partea care mă face să privesc această problemă cu mult mai puțină îngrijorare decât alți colegi din presa de tehnologie este că Apple nu le cere dezvoltatorilor să reinventeze aplicațiile de la zero și nici să construiască versiuni complet separate pentru primul său smartphone pliabil. Compania a publicat o documentație foarte stufoasă, organizată inclusiv într-un ghid practic cu numai trei pași, prin care explică exact ce trebuie verificat pentru ca o aplicație să se adapteze natural atunci când deschizi sau închizi telefonul. De cele mai multe ori, provocările apar din cauza unor dimensiuni de ecran introduse rigid în cod, a presupunerii că un iPhone are întotdeauna o anumită orientare sau că o interfață mai lată trebuie să aparțină obligatoriu unui iPad.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/10/IMG_2586-scaled.png)
Aplicația Edits din universul Instagram profită la maxim de ecranul interior de la iPhone Duo / foto: captură Playtech
Soluția este ca aplicațiile să se raporteze la spațiul disponibil în acel moment, nu la modelul dispozitivului, iar dezvoltatorii au la dispoziție simulatoare dedicate și inclusiv un instrument asistat de inteligență artificială integrat în Xcode, pe care îl pot activa cu o instrucțiune în engleză atât de simplă precum „get my app ready for iPhone Duo” (Fă-mi aplicația gata pentru iPhone Duo). Evident, asta nu înseamnă că orice aplicație complexă poate fi optimizată impecabil în cinci minute sau că testarea pe dispozitive reale devine inutilă, dar înseamnă că Apple a pregătit foarte bine terenul pentru o tranziție rapidă, fără obstacole tehnice fundamentale. Mai mult, compania a organizat inclusiv workshopuri dedicate dezvoltatorilor pentru a accelera procesul, iar mie mi se pare că toate aceste eforturi ar trebui luate în calcul înainte să transformăm o problemă de compatibilitate specifică primelor săptămâni de existență ale unui produs într-un defect permanent al acestuia.
Și dacă ți se pare că optimismul meu este exagerat, merită să privești lista aplicațiilor care au făcut deja tranziția. La mijlocul lunii octombrie, înainte ca iPhone Duo să ajungă efectiv în magazine, YouTube, Google Chrome, YouTube TV, Threads și WhatsApp se numărau deja printre aplicațiile care adoptaseră adaptarea dinamică oferită de iOS 27 SDK, în timp ce Netflix, Facebook, Sonos, Claude, Slack și OpenTable erau deja incluse în categoria celor optimizate pentru experiența completă oferită de iOS 27.1. Instagram, TikTok, Zoom și alte nume importante figurau, la rândul lor, printre aplicațiile pentru care dezvoltatorii pregătiseră actualizări în jurul lansării comerciale din 23 octombrie, deși disponibilitatea și comportamentul efectiv trebuie verificate pentru fiecare în parte. Mai fascinant este însă că au început să apară și aplicații gândite special pentru acest format, precum Deck-Man, care transformă telefonul într-un casetofon virtual, sau Toastie, un joc în care plierea fizică a dispozitivului devine parte din experiență.
Pentru mine, acestea sunt primele indicii că adevăratul potențial al lui iPhone Duo nu se rezumă la a întinde aplicațiile existente pe un ecran mai mare, ci la a le oferi dezvoltatorilor posibilitatea să creeze experiențe pe care un iPhone convențional nu le poate reproduce. Nu am nicio îndoială că vor mai exista probleme de afișare și aplicații care vor întârzia să primească actualizările necesare, dar mi-ar fi greu să judec viitorul unui dispozitiv atât de ambițios exclusiv prin prisma unor imperfecțiuni software din prima săptămână de disponibilitate. În opinia mea, experiența cu aplicațiile pe iPhone Duo se va îmbunătăți semnificativ pe măsură ce dezvoltatorii își actualizează produsele, iar tocmai acest progres va face ca ecranul interior să devină din ce în ce mai valoros, nu doar mai spectaculos.
REVIEW iPhone Duo – abilități de captură
Dacă există un capitol în care iPhone Duo nu încearcă neapărat să fie cel mai bun telefon Apple din toate timpurile, acela este sistemul de camere, dar cred că ar fi o greșeală să confunzi lipsa unui teleobiectiv dedicat cu absența unor abilități foto-video de top. În definitiv, vorbim despre un sistem Dual Fusion construit în jurul a doi senzori de 48 de megapixeli, unul principal și unul ultra-wide, acesta din urmă fiind identic cu cel utilizat de iPhone 18 Pro. Camera principală beneficiază de stabilizare optică prin deplasarea senzorului, o diafragmă luminoasă și procesare computațională avansată, în timp ce distanța focală poate fi personalizată pentru a simula obiective de 26, 28 și 35 de milimetri, o flexibilitate pe care o apreciez foarte mult atunci când vreau să-mi construiesc cadrul fără să mă complic cu aplicații terțe.
Tot din senzorul principal obții un zoom 2x la o calitate pe care Apple o descrie ca fiind echivalentă cu cea optică, dar nu există un teleobiectiv separat pentru distanțe focale mai mari, iar acesta este unul dintre compromisurile pe care trebuie să le accepți în comparație cu modelele Pro. Pe de altă parte, camera ultra-wide de 48MP facilitează inclusiv fotografia macro, iar noua generație Photonic Engine folosește informația capturată la rezoluție mare pe întregul traseu de procesare a imaginii, pentru rezultate mai detaliate atât la 24MP, cât și la 48MP. Adaugă Photographic Styles 3, care permite inclusiv ajustarea texturii și granulației fotografiilor, urmărirea inteligentă a subiectelor prin Smart Focus Tracking și posibilitatea de a personaliza comenzile rapide din aplicația Camera, iar rezultatul este un ansamblu care încearcă să compenseze prin inteligență și versatilitate ceea ce nu oferă din perspectiva numărului de obiective. Nu în ultimul rând, pe exterior găsim o cameră frontală Center Stage de 12 megapixeli, capabilă să adapteze automat încadrarea, în timp ce ecranul interior ascunde sub suprafața sa o cameră FaceTime, o soluție fascinantă din punct de vedere ingineresc, mai ales pentru că lasă neîntreruptă experiența vizuală pe cei 7,6 inci.
Partea cu adevărat interesantă începe însă atunci când realizezi că iPhone Duo nu este doar un telefon cu patru posibilități de captură distribuite pe trei poziții fizice, ci un dispozitiv al cărui format pliabil schimbă inclusiv modul în care poți folosi aceste camere. Funcția Duo Preview permite persoanei fotografiate să se vadă în timp real pe ecranul exterior în timp ce tu compui cadrul pe cel interior, iar același principiu face posibilă realizarea selfie-urilor folosind senzorii principali de 48MP, fără să te bazezi exclusiv pe camerele frontale. Smart Take utilizează procesorul A20 Pro și modele de inteligență artificială rulate local pentru a analiza scena și a declanșa automat fotografia atunci când persoanele sunt pregătite sau fac vreun gest care să ilustreze asta (un zâmbet, un semn cu mâinile, o poziție nemișcată mai mult timp), în timp ce Kid Cue afișează animații pe ecranul exterior pentru a atrage atenția copiilor, două exemple foarte bune despre cum Apple încearcă să transforme particularitățile constructive ale telefonului în funcții practice, nu în simple artificii de marketing.
Având la dispoziție toate aceste instrumente pentru a-ți face un selfie impecabil, faptul că acea cameră interioară de sub ecran nu este foarte performantă mi se pare absolut complet irelevant. În mod autentic, o vei folosi doar pentru FaceTime și nici atunci nu ești obligat, pentru că o poți folosi pe cea de pe ecranul exterior, semnificativ mai bună. Cred cu tărie că este mult mai benefic și util ecranul neîntrerupt, frumos și mat de la interior, decât o a patra cameră semnificativ mai bună pe lângă cele două de pe spate și cea de pe ecranul exterior.
În materie de video, specificațiile sunt suficient de generoase încât să satisfacă inclusiv utilizatori foarte exigenți, cu filmare 4K Dolby Vision la până la 120 de cadre pe secundă, Dual Capture pentru înregistrarea simultană cu camerele din față și din spate, timelapse-uri 4K în Dolby Vision HDR și o evoluție spectaculoasă a modului Cinematic, ale cărui efecte de profunzime pot fi aplicate ulterior unor filmări obișnuite, inclusiv materialelor înregistrate la până la 60 FPS.
Mai mult, Audio Mix a fost îmbunătățit pentru a diferenția vocile de muzică și de zgomotul ambiental, în timp ce procesarea video la lumină redusă beneficiază de algoritmi noi pentru recuperarea detaliilor și reducerea zgomotului de imagine. Sunt multe tehnologii și denumiri comerciale în această ecuație, dar ceea ce mă interesează cel mai mult este cât de bine se traduc ele în fotografii și clipuri pe care chiar ai vrea să le păstrezi. Pentru că, până la urmă, nu rezoluția de 48MP și nici filmarea 4K la 120 FPS îți garantează o amintire spectaculoasă, ci felul în care toate aceste tehnologii lucrează împreună atunci când apeși pe butonul de captură.
Mulți dintre cei care vor face investiția deloc neglijabilă într-un iPhone Duo, în mod deloc surprinzător, o vor face pentru selfie-uri, iar decizia este cât se poate de în regulă. Am făcut câteva selfie-uri cu telefonul Apple, iar rezultatele m-au entuziasmat mult. Procesarea pe bază de AI nu te rupe de realitatea feței tale, nu vorbim de un AI care te înfrumusețează artificial până te transformă într-un personaj de desene animate, cum se întâmplă la telefoane cu Android incredibil de scumpe. Rezoluția camerei de pe ecranul extern este cât se poate de satisfăcătoare, cromatica este plăcută, iar separația de fundal la portrete face o treabă foarte decentă în a nu încețoșa eronat fire răzlețe de păr.
Ca să înțelegi mai bine abilitățile de captură ale camerei principale de pe iPhone Duo, gândește-te că imaginea de mai sus era realizată cu camera principală a terminalului, fără modul potret activ. Separația impecabilă de fundal, identificare perfectă a planurilor din captură desprinse prin același focus/out-of-focus pur și simplu spune o poveste foarte frumoasă și una care poate face fără probleme valuri pe marele internet, chiar și fără niciun fel de filtre. Este evident pentru orice că acele crenguțe clare de busuioc sunt evidențiate datorită opticii din fața senzorilor principală, fără AI sau alte artificii care pot rapid să se reflecte în erori de seeparație ale planurilor.
În privința fotografiilor pe care le faci în 99% din timp, acele imagini imortalizate cu 1x fără filtre sau aplicații suplimentare de editare, deși nu aveam niciun dubiu din acest punct de vedere, strălucește, mai ales când este ajutat de condiții rezonabile de lumină ambientală. Pietrele de mai sus au o expunere corectă, o claritate deosebită din colț în colț și un contrast puternic ce, din nou, nu pare artificial. Cadrul nu îți dă sentimentul că realitatea din ecran este mai frumoasă decât cea din fața ochilor, iar în opinia mea această abilitate este cea mai importantă la un telefon bun de poze. Nu zic sub nicio formă să fie desființată orice particularitate AI de post-procesare a fotografiilor, dar rezultatul să nu devină pur și simplu SF în raport cu subiectul.
În condiții foarte dificile de iluminare, aproape întuneric în pivniță, prețioasa creație Apple, din nou, a făcut o treabă demnă de zona telefoanelor premium bune și foarte bune. Deși cadrul de mai sus a implicat o expunere de aproape 3 secunde în care am ținut telefonul nemișcat în mână, fără vreun trepied, te bucuri atunci când vezi că pereții nu par acuarelă, pietrele nu te duc cu gândul la pictură. Textura pereților este foarte bine definită, conul de brad din prim plan a fost încețoșat organic și corect, iar tabloul din plan îndepărtat are suficiente detalii încât să nu trădeze un mecanism exagerat de procesare. Față de alte telefoane pe care le-am testat, asta mă entuziasmează cel mai mult, respectarea planurilor de captură. De obicei, în condiții dificile sau chiar imposibile de lumină ambientală, ai parte de focus infinit. Totul este cât se poate de clar în condițiile de stabilitate a expunerii prelungite pe care le poți simula din mină. Nu este cazul aici, iPhone Duo se descurcă mai bine în a-ți da senzația de compoziție specifică unui aparat foto dedicat.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/10/IMG_4789-scaled.jpeg)
iPhone Duo este un alt fel de telefon Apple, iar asta va fi foarte în regulă pentru mulți / foto: Playtech
REVIEW iPhone Duo – experiență de utilizare și concluzie
iPhone Duo ascunde la interior cel mai rapid procesor creat vreodată de Apple pentru mobile. Acesta este și motivul pentru care experiența de utilizare este cât se poate de lină, rapidă și eficientă. În nicio clipă nu stai după el, animațiile sunt cât se poate de satisfăcătoare, tranzițiile de pe un ecran pe altul, totul e wow în materie de experiență și senzații de manipulare. Lăsând asta la o parte, cu siguranță vine la pachet cu o curbă de adaptare. Tranziția de la un iPhone obișnuit, tradițional sau clasic nu va fi completă în 10 minute, dar nici nu cred că va dura mai mult de 24 de ore pentru majoritatea utilizatorilor.
Nu este sub nicio formă vorba de faptul că te obligă să reînveți cum folosești un iPhone, dar după aproape două decenii de utilizator de telefoane Apple, îți formezi inevitabil o serie de automatisme în interacțiunea cu conținutul digital de pe ecran, „memorie musculară”, iar unele dintre acelea nu mai funcționează ca și până acum. Repet, este un altfel de iPhone, iar pentru mine este cât se poate de ok. Dacă ai o problemă cu micile sau marile schimbări desprinse din modul în care îți folosești aparatele, s-ar putea ca Duo să nu fie pentru tine.Nu de alta, dar exact trăsăturile care îl fac minunat de special și, dintr-un punct de vedere, unic, îți oferă și ocazia să deprinzi gesturi suplimentare pe care ajungi să le adopți din plăcere, nu din obligație. Gesturile legate de asocierea aplicațiilor cu jumătatea stângă sau dreaptă a ecranului interior, un aspect aproape indispensabil de multitasking după ce te-ai obișnuit cu el, implică mai multe tentative până devine aproape reflex. Deprinzi câteva interacțiuni suplimentare, dar acestea reprezintă genul de nou care te bucură la fel ca un truc de cărți pe care abia aștepți să-l arăți prietenilor. În nicio secundă nu am perceput-o ca pe un minus, ci ca pe un upgrade. Pe sistemul „Uite cum trebuie să faci nu pentru a deveni mai deștept, ci mai eficient, mai performant în activitățile tale de zi cu zi”.
Se aude foarte bine și, pe lângă o spațialitate surprinzătoare și un amplasament foarte creativ al difuzoarelor pentru se adapta multitudinii de feluri în care îl poți manipula sau pune pe masă, iPhone Duo are niște joase care se reflectă într-o vibrație discretă la joase foarte puternice. În nicio secundă nu se pune problema de distorsiuni, doar de claritate, spațialitate și o experiență audio curată. Iar dacă ai în vedere grosimea șocant de mică, senzațiile generate din spectrul sunetul sunt cu atât mai remarcabile, ca să nu zic memorabile.
Poate cel mai interesant lucru pe care l-am constatat după o săptămână cu iPhone Duo ca telefon principal este că, după ce trece entuziasmul inițial de a-l deschide și închide fără vreun motiv anume, începi să descoperi cât de multe dintre interacțiunile tale obișnuite cu un smartphone pot deveni mai plăcute, mai rapide și, poate cel mai important, mai naturale. Nu mai deschizi ecranul interior ca să demonstrezi cuiva cât de spectaculoasă este tehnologia, ci pentru că vrei să citești un articol fără să faci scroll la fiecare trei secunde, să verifici o informație în Safari în timp ce redactezi un mesaj, să urmărești un clip pe YouTube într-un format suficient de generos încât să nu mai simți nevoia unei tablete sau pur și simplu să ai două aplicații în fața ochilor fără să le tot alternezi. După prima oară când tragi o poză din galerie sau un document din Fișiere într-un email prin drag-and-drop, cu ambele aplicații una lângă alta, nu va trece mult timp până te vei gândi cum ai funcționat până acum fără acest detaliu practic.
Fascinant este că, în același timp, nu ești obligat să folosești permanent ecranul mare, iar aici cred că Apple a înțeles ceva fundamental despre relația noastră cu telefoanele. Uneori vrei doar să răspunzi la un mesaj, să verifici o notificare sau să schimbi melodia pe care o asculți, iar ecranul exterior este absolut suficient pentru toate acestea. În opinia mea, tocmai faptul că este mai mic, mă face să stau un pic mai puțin pe telefon pentru sarcini banale. Mă ajută să mă concentrez mai mult pe motivul pentru care am pus mâna pe telefon, în loc să mă invite să fac un scrol infinit pe Facebook sau să sar prin reel-uri pe Instagram.
Alteori, îți dorești să te pierzi într-o experiență vizuală sau să lucrezi un pic mai eficient, iar atunci ai la dispoziție un ecran care schimbă complet regulile jocului. În mod paradoxal, cel mai bun argument pentru existența lui iPhone Duo nu este că te obligă să faci lucrurile altfel, ci că îți oferă libertatea să alegi cum vrei să le faci, în funcție de moment, fără să mai schimbi dispozitivul. Și cred că tocmai aici începe să se contureze diferența dintre un telefon pliabil cumpărat pentru spectacolul tehnologic și unul pe care ajungi să-l apreciezi pentru utilitatea sa, în fiecare zi, mult după ce noutatea a dispărut.
Îți las mai jos și clipul de preview la iPhone Duo după experiența de hands-on premergătoare testării exhaustive, doar ca să-ți faci o idee despre emoția și gândurile pe care le-am simțit atunci, când nu se umpluse internetul de opinii despre primul pliabil Apple de „primă generație”, după cum îl definesc unii aproape cu dispreț. Am văzut atât de multe review-uri la acest telefon și parcă de fiecare dată m-am întristat mai mult pentru că mulți nu au înțeles ce este cu el și, mai ales, de ce există.
În opinia mea, și cu asta închei, iPhone Duo nu a fost gândit pentru o aliniere la un trend de telefoane pliabile. Acel trend nu există, iar cifrele din piață o confirmă. Samsung, cel mai important producător de pliabile din lume, a livrat peste 241 de milioane de smartphone-uri în 2025, dar numai aproximativ 8 milioane dintre acestea au fost pliabile. Cu alte cuvinte, chiar și pentru gigantul sud-coreean, telefoanele pliabile au reprezentat doar puțin peste 3% din totalul livrărilor. Apple nu va schimba asta și, sub nicio formă prețul, nu este singurul motiv. Oamenii sunt creaturi ale obișnuinței, „creature of habit” cum zice englezul, iar asta se traduce prin faptul că mulți se vor uita cu jind la iPhone Duo, îl vor aprecia, poate vor fi și fascinați zece minute, dar după aceea vor reveni la iPhone 18 Pro sau 18 Pro Max ca fiind telefonul pentru ei. Dacă treci însă peste reticența aceea inițială că trebuie să dobândești abilități noi pentru a profita la maxim de cel mai scump telefon ieșit vreodată din Cupertino, vei deveni surprinzâtor de productiv și eficient, nu doar bucuros ca un copil mic atunci când îl deschizi seara în pat și nu îți vine să crezi magia din spatele acelei tranziții de la ecranul exterior la interior și invers.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/10/IMG_4781-scaled.jpeg)
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/10/IMG_0032-scaled.png)
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/10/IMG_2587-scaled.png)
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/10/IMG_4798-scaled.jpeg)
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/10/Colaj_curte_4608x2048-scaled.jpg)
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/10/Colaj_portrete_3072x2048-scaled.jpg)
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/10/IMG_2568-scaled.jpeg)
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/10/IMG_2575-scaled.jpeg)
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/10/IMG_2582-scaled.jpeg)