Orașele din România considerate cele mai „eco” din țară. Pentru ce au primit cele mai mari note în studiul european

Orașele din România considerate cele mai „eco” din țară. Pentru ce au primit cele mai mari note în studiul european
Cele mai eco oraşe din România (Foto: Profimedia)

Două orașe mici din România, Anina și Tismana, au devenit surpriza unui amplu studiu european dedicat rezilienței climatice. Cele două localități au fost desemnate cele mai „verzi” orașe din țară, după ce au obținut cel mai mare scor dintre toate orașele românești analizate în cadrul indexului CoolCity, o platformă europeană care măsoară adaptarea localităților la schimbările climatice.

Cum a fost realizat studiul european

În clasamentul realizat pe baza a peste 11.000 de localități din Uniunea Europeană, Anina și Tismana au primit câte 7,6 puncte din 10, depășind inclusiv orașe mari și dezvoltate din România. La polul opus se află Bucureștiul, care a obținut doar 3,9 puncte.

Analiza CoolCity a luat în calcul cinci indicatori climatici esențiali: permeabilitatea solului, vegetația, biodiversitatea, calitatea apei și indicele de temperatură. Datele au fost colectate cu ajutorul senzorilor specializați și al imaginilor furnizate de sateliții Sentinel și Landsat, iar interpretarea finală a fost realizată cu ajutorul Inteligenței Artificiale.

Scorul final reflectă gradul de „reziliență” al unei localități, adică modul în care aceasta poate face față efectelor schimbărilor climatice, precum valurile de căldură, seceta sau poluarea.

Tismana, campioană la permeabilitatea solului

Orașul Tismana, situat în județul Gorj, s-a remarcat în special la capitolul permeabilitatea solului, unde a obținut impresionanta notă 9,4. Acest indicator arată cât de mult permit suprafețele naturale infiltrarea apei în sol și cât de redusă este suprafața acoperită de asfalt sau beton.

Localitatea a mai primit 9,1 pentru vegetație, 6,8 la biodiversitate, 6,1 pentru calitatea apei și 6,6 la indicele de temperatură.

Tismana este cunoscută pentru peisajele sale spectaculoase și apropierea de Munții Vâlcan. Orașul adăpostește și celebra Mănăstire Tismana, unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale din România, înconjurată de păduri și zone naturale bine conservate. De asemenea, regiunea este apreciată pentru aerul curat și densitatea mare a spațiilor verzi.

Anina, orașul înconjurat de păduri

Și Anina, din județul Caraș-Severin, a obținut rezultate excelente. Orașul a primit 9,2 la permeabilitatea solului și 8,9 la vegetație, semn că suprafețele naturale domină în continuare zona.

La celelalte categorii, Anina a fost notată cu 6,3 la biodiversitate, 6 la calitatea apei și 7,5 la indicele de temperatură.

Anina este una dintre localitățile cu cea mai mare suprafață împădurită din România și face parte dintr-o regiune renumită pentru biodiversitatea sa. Orașul este cunoscut și pentru Cheile Nerei, Lacul Buhui și numeroase trasee turistice din Munții Aninei. În trecut un important centru minier, localitatea s-a transformat treptat într-o destinație apreciată pentru natură și ecoturism.

Ce alte orașe din România au primit note mari

Pe lângă Anina și Tismana, alte localități din România au depășit pragul de 7 puncte în indexul european. Moldova Nouă a obținut 7,5, Orșova 7,4, iar Nehoiu, Borșa și Uricani câte 7,3 puncte.

În clasament se mai regăsesc Oravița și Comarnic, cu 7,2, dar și Năsăud, Zlatna și Câmpeni, fiecare cu scorul 7.

Diferențele față de marile orașe sunt evidente. Bucureștiul, de exemplu, a primit doar 3,1 la vegetație și 3,7 la biodiversitate, semn că suprafețele betonate și temperaturile ridicate afectează puternic calitatea mediului urban.

O stațiune din Polonia conduce topul european

La nivel european, cel mai bun scor a fost obținut de stațiunea balneară Piwniczna-Zdrój din Polonia, care a primit 8,5 puncte. Localitatea, aflată în Munții Beskidy, aproape de granița cu Slovacia, este considerată cea mai rezilientă comunitate din Uniunea Europeană în fața schimbărilor climatice.

În topul european urmează localitatea Echinos din Grecia și orașul Ii din Finlanda. În categoria marilor orașe europene, cele mai bune rezultate le-au avut Stockholm și Goteborg, ambele din Suedia.