Ministrul Educației anunță schimbări în evaluarea elevilor. Notele de 9 și 10 nu vor mai fi acordate la fel ca până acum
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, susține că viitoarele standarde naționale de evaluare vor contribui la o acordare mai unitară a notelor în școli și ar putea reduce situațiile în care elevii primesc, în număr foarte mare, note de 9 și 10. Declarațiile au fost făcute ca răspuns la întrebările și comentariile primite pe pagina sa de Facebook, după publicarea proiectului privind noile standarde.
Ministerul Educației a lansat în consultare publică, pe 13 iulie, standardele naționale de evaluare pentru clasele I-VIII, documente care urmează să fie aplicate din anul școlar 2026-2027 și care vor sta la baza viitoarelor Evaluări Naționale. Pentru prima dată, profesorii vor avea criterii unitare la nivel național pentru justificarea notelor acordate elevilor.
Niveluri de dezvoltare a competențelor
| Nivel | Denumire | Descriere generală |
|---|---|---|
| A | Avansat | Elevii demonstrează în mod constant un nivel avansat al competențelor descrise de curriculum pentru clasa și conținutul evaluat, generalizându-le, modelându-le și transferându-le în contexte complexe. Ei sunt autonomi în învățare. |
| B | Consolidat | Elevii demonstrează în mod constant un nivel adecvat al competențelor descrise de curriculum pentru clasa și conținutul evaluat, modelându-le și transferându-le în contexte variate. Ei au nevoie de sprijin educațional ocazional în învățare. |
| C | De bază | Elevii demonstrează în mod constant un nivel minim acceptabil al competențelor descrise de curriculum pentru clasa și conținutul evaluat, modelându-le și transferându-le în contexte familiare. Ei au nevoie de sprijin educațional constant în învățare. |
| D1 | În formare | Elevii demonstrează, doar ocazional, un nivel lacunar al competențelor descrise de curriculum pentru clasa și conținutul evaluat, în contexte familiare. Ei au nevoie de sprijin educațional constant și individualizat în învățare, care poate avea loc la nivelul clasei. |
| D2 | În dificultate | Elevii nu demonstrează un nivel minim al competențelor descrise de curriculum pentru clasa și conținutul evaluat, nici chiar în contexte familiare. Ei au nevoie de sprijin educațional specializat în învățare, care trebuie să aibă loc extern clasei. |
Ministrul spune că standardele definesc clar ce înseamnă fiecare categorie de note
În comentariile de pe Facebook, un utilizator a atras atenția că, în prezent, în multe școli se acordă foarte ușor note de 9 și 10, ceea ce, în opinia sa, afectează relevanța evaluării.
„Părere personală… poate reușim să ne îndepărtăm puțin de notele de 9 și de 10 date «în masă» elevilor… asta e marea mea problemă cu învățământul… se dau note mari ca nu cumva să scadă prestigiul școlii… cred că o școală bună se termină greu… nu cu clase întregi de elevi cu note peste 9.”
Mihai Dimian a răspuns că noile standarde stabilesc nivelurile de performanță corespunzătoare fiecărei categorii de note și că acestea ar trebui să conducă la o evaluare mai riguroasă.
„Standardele spun clar care e nivelul pentru 5-6, pentru 7-8 și pentru 9-10 în evaluarea unei competențe, deci vor avea și impactul menționat de dumneavoastră. Sigur că trebuie și respectate.”
Standardele nu schimbă sistemul de notare, ci oferă criterii comune
Un alt utilizator a susținut că, fără modificarea sistemului actual de notare, standardele riscă să rămână doar un document fără efecte în practică.
Ministrul a respins această idee și a explicat că scopul lor este tocmai uniformizarea modului în care profesorii acordă notele.
„Standardele reprezintă tocmai un reper comun pentru notare. Ele descriu ce înseamnă, în termeni de competențe, un nivel de bază (corespunzător, în general, notelor 5–6), un nivel consolidat (7–8) și un nivel avansat (9–10). Nu schimbă sistemul de notare de la 1 la 10, ci oferă criterii mai clare și mai uniforme pentru acordarea notelor.”
Mihai Dimian a precizat că perioada de consultare publică este destinată și discutării modului în care aceste standarde vor fi puse în aplicare în școli.
„Consultarea publică este momentul potrivit pentru a discuta și modul în care aceste standarde pot fi implementate cât mai eficient.”
Ministrul a subliniat că eficiența noilor reguli depinde de aplicarea lor în activitatea de zi cu zi.
„O hârtie devine maculatură doar atunci când rămâne neaplicată. Dacă standardele sunt utilizate în evaluare, ele devin un instrument util, nu o formalitate.”
La un alt comentariu referitor la faptul că, în prezent, la unele discipline se acordă foarte multe note de 10 fără ca nivelul de pregătire să justifice aceste rezultate, ministrul a răspuns scurt:
„Există soluții. Dacă le spunem acum s-ar putea să fie blocate. :)”
Standardele naționale de evaluare descriu, pentru fiecare competență prevăzută în programa școlară, trei niveluri de performanță – de bază, consolidat și avansat. Potrivit Ministerului Educației, acestea nu înlocuiesc actualul sistem de notare, ci oferă profesorilor criterii unitare și transparente pentru evaluarea elevilor.