Mașina electrică pe care o lași în soare și câștigă până la 76 km autonomie pe zi. Testul independent TÜV confirmă promisiunea solară de la Aptera

Mașina electrică pe care o lași în soare și câștigă până la 76 km autonomie pe zi. Testul independent TÜV confirmă promisiunea solară de la Aptera
Aptera solar EV poate câștiga până la 76 km autonomie într-o zi

Ideea unei mașini electrice care se încarcă suficient de mult de la propriile panouri solare încât să nu mai ajungă în fiecare seară la priză a fost prezentată de numeroase companii și, de cele mai multe ori, rezultatele reale au fost modeste. Aptera încearcă însă să demonstreze că problema nu este neapărat cantitatea de energie solară disponibilă pe suprafața unei mașini, ci cantitatea enormă de energie consumată de automobilele convenționale.

Vehiculul cu trei roți al companiei americane a trecut acum printr-un test independent realizat de TÜV Rheinland, organizația germană cu aproximativ 150 de ani de experiență în testare și certificare. În trei zile de măsurători efectuate la sediul Aptera din Carlsbad, California, sistemul fotovoltaic integrat în caroserie a trimis către baterie între 4,23 și 4,75 kWh de energie pe zi. Datorită eficienței neobișnuit de ridicate a vehiculului, această energie ar putea fi suficientă pentru aproximativ 68 până la 76 de kilometri de deplasare.

Testul TÜV a măsurat energia care ajunge efectiv în baterie

Testul este important deoarece specialiștii TÜV Rheinland nu s-au limitat la puterea teoretică a celulelor fotovoltaice. Au fost montate instrumente calibrate pentru măsurarea curentului, tensiunii și puterii generate de fiecare grup de celule, dar și pentru verificarea energiei care ajunge efectiv în bateria de înaltă tensiune după pierderile introduse de electronica de conversie.

Prima zi este probabil cea mai relevantă pentru utilizarea reală. Mașina a fost pur și simplu parcată, cu hayonul închis, fără să fie repoziționată pentru a urmări soarele. În aceste condiții a generat 4,23 kWh, echivalentul estimat de Aptera cu aproximativ 68 de kilometri de autonomie.

În a doua zi, vehiculul a fost repoziționat o singură dată în jurul amiezii și a produs 4,40 kWh, suficient teoretic pentru aproximativ 71 de kilometri. În a treia zi, hayonul a fost ridicat pentru a orienta mai multe celule către soare, iar mașina a fost repoziționată o dată. Rezultatul a urcat la 4,75 kWh, aproximativ 76 de kilometri.

Evident, acestea sunt rezultate obținute în California și nu trebuie interpretate ca o promisiune că un Aptera parcat în București în decembrie va câștiga zilnic 70 de kilometri. Producția fotovoltaică depinde foarte mult de anotimp, vreme, latitudine, umbre și poziția mașinii. Testul demonstrează însă că sistemul poate genera o cantitate semnificativă de energie în condiții favorabile.

Secretul nu este doar panoul solar, ci consumul extrem de mic

Aptera urmărește un consum de aproximativ 100 Wh pentru 1,6 kilometri, adică în jur de 62 Wh/km. Este o valoare extrem de redusă pentru un vehicul electric și reprezintă motivul principal pentru care câțiva kilowați-oră produși într-o zi pot însemna zeci de kilometri de autonomie.

Un SUV electric obișnuit poate consuma de câteva ori mai mult pentru aceeași distanță. Dacă ai monta o suprafață similară de panouri pe o asemenea mașină, energia solară produsă ar reprezenta doar câțiva kilometri suplimentari. Aptera încearcă să rezolve ecuația din direcția opusă: caroserie foarte aerodinamică, masă redusă și necesar energetic minim.

Pentru cine face zilnic o navetă de aproximativ 30-50 de kilometri și trăiește într-o zonă însorită, implicațiile sunt interesante. În perioadele favorabile, energia recuperată cât mașina stă parcată ar putea acoperi o parte foarte mare sau chiar întreaga deplasare zilnică. Asta nu înseamnă că Aptera nu mai are nevoie de încărcare externă, ci că frecvența conectării la priză poate scădea considerabil.

Compania are încă de depășit provocarea mult mai dificilă a producției de serie. Aptera a finalizat în martie primul vehicul rezultat din linia de asamblare de validare și intenționează să producă primele 40 de automobile în trimestrul al patrulea din 2026. Numeroase proiecte de mașini solare au eșuat înainte de această etapă, astfel încât validarea tehnologiei fotovoltaice nu garantează succesul comercial. Totuși, testul TÜV Rheinland oferă Aptera ceva ce multe concepte similare nu au reușit să obțină: o confirmare independentă că energia produsă de panourile de pe mașină este suficient de mare pentru a avea o utilitate reală.