Istanbul, orașul fenomen de care ai toate șansele să te îndrăgostești iremediabil. Contrastul între istorie, modernism, turiști și localnici | EXPERIENȚĂ FOTO-VIDEO

Mi-a luat mai mult decât mă așteptam să scriu despre experiența senzațională pe care am avut-o la Istanbul – poate pentru că aveam nevoie ca toate trăirile să mi se sedimenteze corespunzător în minte și, mai ales, în suflet. Nu de alta, dar m-am aflat absolut pentru prima oară în superbul oraș turcesc, legendar, chiar, aș putea să-i spun.

Deși nu sunt neapărat marele fan al mersului cu mașina, iată că, așa cum mi-am promis acum mai bine de un an, am ales să ies și de data aceasta din zona de confort pe principiul acela clasic, demn de Generația Z, „YOLO” (you only live once / trăiești o singură dată). Așadar, în urmă cu câteva săptămâni, am urcat timp de 16-18 ore (n-am numărat, am luat-o logic) în autocar și dusă am fost spre Istanbul.

Înainte de asta, m-am echipat cu filme descărcate de pe Netflix, un playlist Spotify, căștile, o carte, ochelarii de vedere, tot ce îi trebuie unui om căruia îi e frică de plictiseala unui drum atât de lung. În mod absolut surprinzător, am „consumat” doar o parte dintre resursele anti-plictiseală, mai exact câteva melodii în căști. Drumul fascinant atât prin Bulgaria, cât și prin bucățica de Turcie până la Istanbul m-a ținut aproape constant cu ochii pe fereastră. Dacă ai străbătut și tu drumul în acest fel, știi exact la ce mă refer. Și fix aici au intervenit acele câteva melodii, aproape am simțit că mi-am creat propria coloană sonoră pentru imaginile care mi se desfășurau în fața ochilor, spirit de artist, nu alta!

Bulgaria, prima oprire dincolo de granița României

Bulgaria, mereu surprinzătoare: în ciuda faptului că vorbim despre o țară mică, mai mică decât a noastră și o depopulare masivă la nivel rural, oamenii ăștia au autostrăzi mai peste tot pe unde contează, spre deosebire de a noastră Românie dragă unde avem parte de dinte-lipsă-pauză-gaură.

Vezi și:

Pensia anticipată pentru femei în 2026. Ce acte trebuie depuse și când sunt necesare certificatele de naștere ale copiilor

E drept, e mult mai ușor să acoperi suprafața Bulgariei cu autostrăzi, dar sentimentul care rămâne după ce traversezi de la nord la sud țara este că acolo parcă se vrea un pic mai mult ca la noi; posibil să sufăr de sindromul „capra vecinului”, dar îmi asum. Aș plusa chiar cu trecerea bulgarilor la moneda euro…

Masa de prânz am „executat-o” într-un restaurant menit să te trimită înapoi în trecut, cu angajați bulgari cunoscători de limbă română și bucate clasice, dar proaspete, de plimbă-tava, totul pe bani rezonabili.

Prima oprire, în Bulgaria, la Gurkovo / Foto: Iulia Kelt

Bun venit în Turcia!

Și, fiindcă în Turcia nu mai fusesem până acum, nici n-aș putea să descriu în cuvinte sentimentul pe care l-am avut de îndată ce am trecut frontiera din Bulgaria. Sigur, pentru cei care deja au avut experiența Turciei, ceea ce am zis adineauri poate părea ușor amuzant: „uite-o și pe asta, se simte ca primul om pe Lună”. În apărarea mea, trebuie să mă laud, chiar dacă de una singură, pentru decizia de a merge cu autocarul, nu cu avionul, întrucât circulatul pe la sol îți oferă experiențe unice: vezi localități, oameni, natură, simți totul la „firul ierbii” – nu de alta, dar norii arată la fel peste tot.

Vezi și:

EXPERIENȚĂ Samsung Galaxy S26 Ultra – partenerul perfect pentru vacanță, relaxare și divertisment. Galaxy AI joacă un rol important

Imediat ce am trecut granița, m-am asigurat că datele mobile îmi sunt închise în marea majoritate a timpului. Turcia, după cum bine știi, nu face parte din Uniunea Europeană, așa că n-aveam nici cel mai mic chef să mă trezesc cu factura umflată, odată ajunsă înapoi pe tărâmul strămoșesc. Evident, „la nevoie” l-am mai folosit, însă m-am bazat în mare parte pe rețeaua WiFi de la hotel, unde am primit parolă personalizată… ca să nu atenteze niciun inamic la internetul meu.

Îmi place să fiu turist în Istanbul, dar m-aș întrista groaznic să fiu cetățean aici

Din capul locului, nu am nici cea mai vagă intenție de a generaliza și nici să bag pe toată lumea în aceeași oală, însă m-am bucurat că am mers prin Turcia în calitate de turist, nu de cetățean, femeie fiind. Pare că tot ceea ce a reușit Kemal Ataturk în urmă cu niște ani, s-a evaporat cât ai zice „drepturile femeilor”. În Turcia, reprezentantele sexului meu par să aibă un scop și nu multe altele: să fie soții și mame. Iar asta se vede cel mai clar pe stradă unde, oriunde arunci cu privirea spre localnici, vezi același peisaj dezolant al femeilor care umblă îmbrobodite, mereu în urma bărbaților. Am văzut, e drept, și câteva excepții, însă nesemnificative pentru a echilibra balanța. Unde mai pui că rareori mi-a fost dat să văd femei vânzătoare în magazine, pe la restaurante, plimbă tava, orice. Nici nu vreau să mă gândesc la alte domenii.

Și dacă tot am ajuns la partea de analiză socială, am observat, de asemenea, un alt fenomen care poate întrista orice european dintr-o țară „progresistă”, dar e privit cu acceptare în Turcia, făcând, cel mai probabil, parte din ADN-ul lor cultural: copii de 8-9-10 ani care încearcă să facă un ban din comerț, la strada mare.

În Istanbul, absolut toată lumea încearcă, efectiv, să-ți vândă ceva, să negocieze și sub nicio formă nu există în vocabular noțiunea de „nu, mersi”. La oricare „nu, mersi” pe care îl rostești vei primi un „bine, ofertă nouă, ți-l dau și mai ieftin, hai, doamna!”.

Ai șanse reale ca toată conversația asta pe care, cel mai sigur că nu ți-o dorești, să se desfășoare chiar în limba română, astfel că ți se taie din start scuza scăpătoare cu „nu înțeleg ce zici”. Având parte de atâția turiști români, turcii s-au adaptat și au învățat să se descurce. O mai mare putere de adaptare la situație ca la oamenii ăștia, jur că nici la ai noștri nu am întâlnit.

Cum turcii sunt mari iubitori de pisici, dar și eu la fel, am cumpărat cu 5 euro această pernuță care seamănă cu pisica mea / Foto: Iulia Kelt (Playtech)

Pisicilor din Istanbul nu le este frică nici de oameni, nici de mașini pentru că nu au niciun motiv / Foto: Iulia Kelt (Playtech)

Ca mare iubitor de pisici ce sunt, m-am bucurat teribil să aflu că ceea ce știam despre relația dintre turci și pisici este cât se poate de adevărat. Într-un trafic absolut infernal (strict în India mai ai șanse să vezi ceva mai rău ca acolo), pisicile se tolănesc în mijlocul străzii, fiind perfect conștiente că șoferii preferă oricând să dea cu mașina peste un pieton decât peste o mustăcioasă cu patru lăbuțe.

Apropo, nu cred că am văzut șoferi mai experimentați ca în Istanbul, iar asta nicăieri: abilitatea de a opri brusc mașina la un centimentru de cea din față este absolut uluitoare. E drept că situația este un pic mai dificilă pentru pietoni: de fiecare dată când am trecut vreo stradă pe la semafor am regretat că nu mi-am făcut testamentul înainte. Cumva, iată-mă aici, universul trebuie să mă iubească.

Ce mănânci, unde și, mai ales, cu cât

Și, pentru că de la atâta vorbă ți se face foame, hai să-ți povestesc cum să nu pici în capcanele pentru turiști. Dacă vrei să mănânci ieftin în adevăratul sens al cuvântului, evită zonele alea șmechere și mergi la plimbă-tava de cartier, acolo unde mănâncă turcul de rând, oricât de sărac ar fi el.

Datorită rulajului mare, poți fi sigur de prospețimea mâncării, timp în care plătești, spre exemplu echivalentul a 3 lei pe o supă de linte. Da, ai citit bine. Totul cu pâinea la liber. Așadar, să spunem că ești om sărac în Istanbul: îți iei o supă de linte, înmoi pâinea în ea și ți-ai rezolvat masa de prânz cu bani cu care în România nici măcar o merdenea nu-ți poți cumpăra.

Și, ca să nu creadă cineva că am stat atâtea zile pe supă de linte și pâine, iată:

Ce poți mânca în Istanbul / Foto: Iulia Kelt (Playtech)

După cum poți observa, peștele e rege atât pentru ei cât și pentru mine, veșnica musaca, tocănița de păstăi, dar și ceva paste care nu m-au dat pe spate, pentru că nu eram în Italia.

Din meniu n-a lipsit absolut niciodată ceaiul din partea casei, servit în paharul devenit legendă la ei. De fapt, în Turcia, primești ceai, baclava, rahat, inclusiv atunci când intri într-un magazin de suveniruri, ceea ce duce ideea de ospitalitate la un alt nivel.

Pentru că tot am ajuns la capitolul „băuturi”, alcoolul se vinde în magazine specializate, cu licență, nu pe toate drumurile, așa, ca la noi, așa că, dacă-ți dorești vreo bere, posibil să o cauți mult și bine. Aici, mai mult ca sigur că islamul și-a spus cuvântul, așa cum îl spune în fiecare dimineață, pe la ora 5:00, când dascălul cheamă credincioșii la rugăciune cu ajutorul unui sistem audio atât de sănătos încât, probabil, ar trebui să te afli pe Marte ca să nu-l auzi. Strategie!

Să vorbim despre moschei

N-am fost niciodată un om bisericos, dar atunci când vine vorba de istorie, fie ea și religioasă, dă-i Cezarului ce e al Cezarului. Așa că n-aveam cum să ratez experiența moscheilor: pe unde am avut ocazia, am intrat, evident, ținând cont de regulile încăperii în care am intrat de bună voie și nesilită de nimeni.

Așadar, am asortat la tricoul cu Metallica și la șarvarii curcubeu o oșarfă cu scheleței, m-am descălțat la intrare, m-am asigurat că n-am nicio găurică în șosete ca să nu mă fac de râs la rang înalt și am purces întru a admira vitraliile care, în mod clar, reprezintă piesa de rezistență într-o asemenea clădire religioasă. Cum toată lumea umblă în șosete și nu toată lumea are grijă ca acele șosete să fie curate, mirosul dintr-o moschee ar putea fi asemuit cu cel dintr-o magazie de țară care are probleme cu șoriceii.

Iar dacă te așteptai să-ți fac un tur istoric al moscheilor vizitate, sub nicio formă n-am făcut vreun scop din asta. Nu că n-aș fi putut, însă informațiile cu pricina sunt sută la sută găsibile pe vastul internet, iar dacă vrei să afli prin filtrul tău îți recomand să-mi reproduci experiența cu o agenție de turism din orașul tău sau chiar pe cont propriu. Scopul meu este strict să-ți povestesc cât de onest pot ce s-a văzut prin ochii mei, ce s-a simțit prin sufletul meu.

Inevitabil, am ajuns și la moschei / Foto: Iulia Kelt (Playtech)

Grupul de turiști în Moscheea Președintelui / Foto: Iulia Kelt (Playtech)

Insula Prințului, una dintre cele mai plăcute experiențe din Istanbul

Dacă vrei cu adevărat să experimentezi natura Istanbulului, dincolo de partea bisericoasă, nu trebuie să ratezi excursia cu vaporul de pasageri în cele șapte insule, cu finalitate la Insula Prințului. Îți promit că experiența cu vaporul în această destinație bate orice vaporetto prin Veneția, iar când spun asta vorbesc în cunoștință de cauză.

La fel ca în Veneția, dacă alegi să călătorești vara și ai culorile din dotare ale unui viking în depresie, așa cum am eu, ai face bine să nu repeți greșeala mea și să uiți acasă SPF-ul 50.

Vezi Galerie 4 Imagini

Bine de știut este că pe aceste vaporașe cu trei etaje îți poți cumpăra apă, suc, poate și ceva de mâncare, însă trebuie să ai în vedere că plata poate fi făcută numai cu cardul, iar pentru asta, eu recomand oricând Revolut – conversie facilă în lire la curs bun, touch-to-pay, chiar și cu telefonul sau ceasul smart.

Bonus, dacă te întrebi și știu că o faci, fiindcă tot am deschis subiectul banilor, găsești case de schimb valutar la orice colț de stradă. Îți recomand să ai în prealabil euro la tine, însă am un sentiment că nici leii nu ar fi refuzați la cât de întreprinzători sunt „otomanii”.

Trebuie să recunosc că, fix din pricina soarelui arzător, pe Insula Prințului nu am putut să urc la panorama cea lăudată, preferând să rămân la bază, la umbră, cu ghidul turc (obligatoriu la ei), om ascultător de rock și, în general, cam prea deschis la minte pentru media observată de mine în perimetru, dar absolut perfect pentru o conversație de calitate.

Croaziera pe Bosfor și seara turcească nu trebuie să lipsească nimănui din program: au și ei podul de la Brăila

În ultima seara, cum în programul agenției Montana din Galați exista și seara turcească întâmplată în cadrul unei croaziere pe Bosfor, am avut parte de una dintre cele mai plăcute experiențe din Istanbul. Inițial, puțin sceptică, am ajuns să mă uit cu maximă fascinație la dansatorii anatolieni care mă duceau cu gândul mai degrabă la păgânism decât la orice altceva, iar aici mi-a atins inevitabil un punct sensibil. Vorba unui clasic în viață: piele de găină, nu altceva.

Să râmânem puțin la pielea de găină: o croazieră pe Bosfor care, pentru ceea ce oferă, nici nu-i așa de scumpă (plimbare, spectacol, mâncare, băutură, peisaje nocturne), te lasă, la modul cel mai real, fără grai. Te plimbă pe lângă panorama Istanbulului european, dar și a celui asiatic, cu ocazia de a vedea clădirile luminate atât e frumos. Iar dacă tot ceea ce am să-ți arăt acum ți se pare cunoscut, sunt trei variante: ai fost acolo, ai văzut poze pe la alții sau te uiți la seriale turcești.

Vezi Galerie 2 Imagini

Ca om cu mari legături cu orașele Galați și Brăila, m-am bucurat să văd că au și ei „podul de la Brăila”:

Podul Fatih Sultan Mehmet / Foto: Iulia Kelt (Playtech)

Nu în ultimul rând, copleșitor a fost inclusiv momentul în care vasul de croazieră s-a oprit în imediata apropiere a Turnulului Prințesei, unde am primit cadou un spectacol absolut încântător, jocurile de lumini fiind atât de bine complimentate de coloana sonoră aleasă de DJ-ul de pe vas încât absolut nicio filmare sau fotografie nu ar putea să concureze cu experiența live.

Turnul Prințesei, în spectacol de lumini și culoană sonoră aleasă pe sprânceană / Foto: Iulia Kelt (Playtech)

Iar dacă sentimentul de pătrundere emoțională devine prea intens, aceeași seară turceasă se poate încheia cu un „hey, macarena” cinstit, spre deliciul turiștilor de pe vas care au încins cât de mult dans au putut ei, după cum poți vedea în clipul pe care l-am filmat pentru Playtech la sfârșitul acestui material.

Pensia anticipată pentru femei în 2026. Ce acte trebuie depuse și când sunt necesare certificatele de naștere ale copiilor