Factura la electricitate scade și la jumătate dacă schimbi furnizorul, însă puţini români fac asta. Compania care a câştigat cei mai mulţi clienţi în 2025

Factura la electricitate scade și la jumătate dacă schimbi furnizorul, însă puţini români fac asta. Compania care a câştigat cei mai mulţi clienţi în 2025
FOTO: Arhivă

În ciuda faptului că schimbarea furnizorului de energie electrică poate aduce economii semnificative, doar o mică parte dintre români au făcut acest pas în 2025. Datele transmise de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) arată că, pe parcursul anului trecut, furnizorul de electricitate a fost schimbat de 650.773 de ori. Raportat la aproximativ 9 milioane de consumatori de energie din România, aceste mutări reprezintă în jur de 7,5% din total.

Românii, reticenți în a schimba furnizorul

Procentul real al consumatorilor care au schimbat furnizorul este, de fapt, mai mic. Statisticile reflectă numărul total de schimbări realizate, nu numărul persoanelor implicate. Există clienți care au trecut de mai multe ori de la un furnizor la altul în decursul anului, ceea ce înseamnă că ponderea celor care au făcut efectiv o astfel de mutare este sub nivelul de 7,5%.

Specialiștii spun că această reticență îi costă pe români. Potrivit lui Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, diferențele de preț dintre ofertele existente pe piață sunt considerabile. Comparatorul de prețuri disponibil pe site-ul ANRE arată că unele oferte pot fi cu până la 46% mai mici decât media plătită de consumatorii casnici. Cu alte cuvinte, în anumite situații, factura la energie ar putea scădea aproape la jumătate.

Chisăliță subliniază că piața energiei începe să funcționeze în mod real doar pentru cei care sunt dispuși să analizeze opțiunile disponibile și să ia decizii active. Dacă majoritatea consumatorilor ar compara constant ofertele și ar migra către cele mai avantajoase, presiunea concurențială ar putea reduce semnificativ prețul mediu din piață. În prezent însă, aproximativ 95% dintre români au rămas la furnizorul actual, potrivit Hotnews.

Competiția începe să producă efecte

O explicație pentru această lipsă de mobilitate este oferită de George Niculescu, președintele Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei. El atrage atenția că piața abia a revenit la mecanismele de concurență după mai bine de patru ani în care prețurile au fost plafonate și compensate de stat. În această perioadă, consumatorii nu au avut motive să urmărească ofertele, iar obiceiul de a compara tarifele s-a estompat.

Statisticile din 2025 reflectă această perioadă de tranziție. Numărul schimbărilor de furnizor a crescut treptat pe parcursul anului. Dacă în ianuarie s-au înregistrat doar 14.422 de portări, în iunie cifra a urcat la 90.307, iar în iulie a ajuns la 109.192 – cele mai ridicate valori din an. Ulterior a urmat o scădere în august, când au fost aproximativ 59.700 de schimbări, după care mobilitatea consumatorilor a crescut din nou odată cu venirea primelor facturi calculate la noile prețuri din piață.

Potrivit președintelui ANRE, competiția dintre furnizori începe deja să producă efecte. Companiile au lansat campanii agresive pentru atragerea sau fidelizarea clienților, unele oferind chiar tarife mai mici decât cele afișate în mod obișnuit în comparatorul oficial de prețuri. Acest fenomen arată că piața liberă începe să funcționeze în favoarea consumatorilor, chiar dacă procesul este încă la început.

Ce presupune schimbarea furnizorului

Schimbarea furnizorului este gratuită și poate fi realizată rapid, în aproximativ 24 de ore, prin intermediul platformei POSF disponibilă pe site-ul ANRE.

În ceea ce privește companiile care au atras cei mai mulți clienți în 2025, liderul detașat este Hidroelectrica, furnizor recunoscut pentru unele dintre cele mai mici tarife din piață, cu un plus de 456.036 de consumatori. Pe locul al doilea se află PPC Energie, care a câștigat 101.236 de clienți noi.

La o distanță considerabilă urmează E.ON Energie România, cu 35.396 de clienți atrași, Engie România – 34.767 și Premier Energy, care a adăugat 19.453 de consumatori în portofoliu.

Datele arată că piața energiei din România devine tot mai competitivă, însă avantajele reale vor fi resimțite pe scară largă abia atunci când consumatorii vor deveni mai activi și mai atenți la ofertele disponibile. Într-o piață liberalizată, informarea și mobilitatea pot face diferența dintre o factură mare și una acceptabilă.