Decizie importantă pentru pensionari. Unde se judecă procesele pentru recuperarea CASS-ului reținut din pensii

Decizie importantă pentru pensionari. Unde se judecă procesele pentru recuperarea CASS-ului reținut din pensii
Unde se judecă procesele pentru recuperarea CASS-ului (Foto: Profimedia)

O decizie recentă a Înalta Curte de Casație și Justiție aduce clarificări esențiale pentru pensionarii care vor să își recupereze banii reținuți din pensii sub formă de contribuție la sănătate (CASS). Hotărârea stabilește, fără echivoc, unde trebuie depuse aceste acțiuni în instanță și pune capăt confuziilor care au existat până acum în practică.

Unde se judecă procesele pentru recuperarea CASS-ului

Prin soluționarea unui recurs în interesul legii, instanța supremă a decis că litigiile privind restituirea CASS reținut din pensii nu țin de contencios administrativ și fiscal, așa cum se considera uneori, ci trebuie judecate de tribunale, la secțiile sau completele specializate în conflicte de muncă și asigurări sociale.

Această decizie este obligatorie pentru toate instanțele din România, după publicarea ei în Monitorul Oficial, și devine un reper important pentru toți cei care vor să deschidă un astfel de proces.

De ce a fost nevoie de această clarificare

Până la această hotărâre, instanțele din țară aveau opinii diferite. Unele considerau că, fiind vorba despre o contribuție cu caracter fiscal, procesele ar trebui judecate de secțiile de contencios administrativ și fiscal. Altele apreciau că aceste cauze țin de domeniul asigurărilor sociale. Această practică neunitară crea confuzie și, în unele cazuri, întârzieri sau chiar respingerea cererilor depuse la instanțe considerate necompetente.

Prin decizia sa, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus capăt acestor interpretări diferite și a stabilit o regulă clară, care trebuie urmată de toate tribunalele. Judecătorii au explicat că stabilirea instanței competente nu se face doar în funcție de natura fiscală a sumei solicitate, ci mai ales în funcție de obiectul și natura litigiului.

Chiar dacă CASS este, în esență, o contribuție fiscală, acest lucru nu este suficient pentru a încadra automat litigiul în zona contenciosului administrativ sau fiscal.

Pentru ca un proces să fie considerat de contencios administrativ, ar trebui să existe un act administrativ sau fiscal contestat, un refuz nejustificat din partea unei autorități sau o cerere nesoluționată în condițiile legii. În cazul acestor procese, pensionarii nu atacă un astfel de act și nici nu urmează procedura fiscală clasică de restituire.

Ce urmăresc, de fapt, pensionarii

Potrivit instanței supreme, scopul acestor procese este recuperarea sumelor reținute din pensie și, implicit, întregirea veniturilor lunare ale pensionarilor. Cu alte cuvinte, nu este vorba despre un conflict fiscal clasic între contribuabil și autoritatea fiscală, ci despre un litigiu care derivă din relația de asigurări sociale dintre pensionar și casa teritorială de pensii.

Această diferență este esențială și explică de ce competența aparține secțiilor de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Ce înseamnă decizia pentru pensionari

Pentru pensionari, această hotărâre înseamnă mai multă claritate și șanse mai mari ca procesele să fie judecate corect și fără întârzieri cauzate de neclarități procedurale. Cei care doresc să ceară restituirea CASS reținut din pensii trebuie să se adreseze direct tribunalului, la secția specializată în conflicte de muncă și asigurări sociale, evitând astfel depunerea cererilor la instanțe necompetente.

Decizia reprezintă un pas important spre o practică unitară în justiție și oferă pensionarilor un cadru mai clar pentru a-și apăra drepturile și pentru a recupera sumele care li se cuvin.