Concurs directori 2026. Profesorii care lipsesc, dar trec note în catalog, și favoritismele la orar, printre probele de interviu

Concurs directori 2026. Profesorii care lipsesc, dar trec note în catalog, și favoritismele la orar, printre probele de interviu
Foto: Profimedia
Ionuț Vieriu
Google Urmărește pe Google

Absențele repetate ale unui profesor, în timp ce în catalog apar activități și evaluări, favoritismele la alcătuirea orarului și refuzul de a primi la ore un elev cu cerințe educaționale speciale se numără printre scenariile pentru interviul candidaților la funcțiile de director și director adjunct. Lista finală publicată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București cuprinde 75 de situații-problemă, pentru care participanții trebuie să propună măsuri concrete.

Profesorul care lipsește, dar consemnează activități în catalog

Una dintre situațiile incluse în lista pentru etapa de interviu a concursului de directori 2026 privește verificarea activității unui cadru didactic. Scenariul este formulat astfel: „Un profesor lipsește repetat de la ore, dar în catalog apar activități și evaluări consemnate pentru zilele respective.”

Candidații trebuie să prezinte atât modul de verificare, cât și intervențiile ulterioare. „Cum verificați faptele, asigurați recuperarea activităților și stabiliți responsabilitățile și ce măsuri aplicați pentru ca profesorul să nu mai lipsească?” este cerința adresată acestora.

Un alt scenariu pornește de la o sesizare anonimă privind favorizarea unor cadre didactice la alcătuirea orarului și la distribuirea orelor suplimentare. Participanții trebuie să explice cum verifică aspectele concrete și cum asigură transparența deciziilor.

Repartizarea responsabilităților apare și în situația unei școli în care un grup restrâns de profesori îndeplinește majoritatea sarcinilor din comisii și proiecte. Aceștia reclamă suprasolicitarea, în timp ce alți colegi se implică puțin, iar candidaților li se cere o distribuire mai echitabilă a muncii.

Refuzul de a primi la ore un elev cu CES, printre scenarii

Incluziunea școlară este abordată prin mai multe exemple. Într-unul dintre ele, „un profesor anunță că nu va mai primi la ore un elev cu CES până când școala nu îi pune la dispoziție un profesor de sprijin permanent”.

Postul solicitat nu există în încadrarea unității de învățământ. Candidații trebuie să precizeze ce măsuri manageriale și educaționale adoptă în această situație.

La punctul 63 este descris cazul unui elev cu cerințe educaționale speciale care are episoade repetate de agresivitate și autoagresivitate. Părinții celorlalți copii cer excluderea lui din clasă, iar familia elevului refuză măsurile de sprijin propuse.

„Cum asigurați siguranța tuturor și dreptul la educație al elevului?” este întrebarea din document. O altă situație privește o petiție prin care părinții solicită mutarea unui copil cu tulburare de spectru autist la o școală specială, pe fondul tensiunilor din colectiv și al marginalizării familiei sale.

Citește și: Profesorii cer reguli mai stricte în școli. Ce măsuri vor pentru combaterea violenței și a bullying-ului

Informații despre copii publicate pe WhatsApp și elevi ridiculizați la ore

Protejarea datelor elevilor apare într-un scenariu în care un părinte reclamă publicarea pe grupul de WhatsApp al clasei a unor informații despre copil. Este vorba despre situația școlară și problemele financiare sau familiale, iar învățătorul își justifică gestul prin nevoia de informare rapidă și transparență.

Candidații trebuie să explice ce măsuri iau pentru protejarea elevului și ce sancțiuni ori măsuri administrative riscă profesorul. Separat, lista include cazul unui document intern cu informații medicale despre un copil, ajuns pe grupul părinților.

Relația dintre profesori și elevi este analizată și printr-o situație despre comentarii jignitoare privind aspectul fizic sau vestimentația. Același scenariu menționează tratamentul privilegiat al elevilor cu note bune și teama de repercusiuni atunci când copiii vor să conteste notele.

Elevii descriși ezită inclusiv să ceară explicații suplimentare, de teamă să nu fie ridiculizați. Cerința pentru candidați vizează măsuri concrete pentru un climat bazat pe respect, încurajare și tratament echitabil.

Citește și: Ce se schimbă pentru profesori prin debirocratizarea școlilor. Ministerul Educației pregătește noi măsuri

Birocrația, bugetele și predarea documentelor școlii

Lista abordează și colectarea repetată a acelorași informații, în format electronic și pe hârtie. Profesorii semnalează timpul consumat, iar candidații trebuie să propună reducerea operațiunilor repetitive, cu respectarea obligațiilor de evidență și raportare.

Un alt exemplu privește învățătorii și diriginții care colectează, verifică și centralizează dosarele pentru burse, într-o școală cu personal insuficient la secretariat. Unitatea nu poate angaja oameni în plus, iar soluțiile solicitate trebuie să protejeze timpul destinat activităților cu elevii.

Gestionarea resurselor este testată printr-un laborator în care jumătate dintre cele 30 de calculatoare nu funcționează, iar bugetul pentru bunuri și servicii este deja angajat până la sfârșitul anului. Alte puncte vizează reducerea numărului de ore la Fizică și Biologie și identificarea profesorilor afectați.

Candidații mai trebuie să gestioneze refuzul contabilului de a aviza o cheltuială urgentă fără documente justificative, întârzierea predării registrelor și parolelor de către fostul director sau lipsa unor bunuri la inventar. Documentul cuprinde enunțurile și cerințele scenariilor de concurs, fără răspunsuri-model.