Ce se schimbă la pensiile magistraților după decizia CCR. Noile reguli explicate pe scurt
Legea care modifică pensiile de serviciu ale magistraților a fost declarată constituțională de Curtea Constituțională. Actul normativ aduce schimbări importante privind vârsta de pensionare și modul de calcul al pensiei pentru judecători și procurori. Urmează promulgarea de către președinte.
Este definitivă majorarea vârstei de pensionare?
După cinci amânări, judecătorii Curții Constituționale au decis miercuri, 18 februarie, că legea care crește vârsta de pensionare și reduce cuantumul pensiei de serviciu este constituțională.
Astfel, proiectul propus de Guvernul Bolojan intră în linie dreaptă și va fi trimis la președinte pentru promulgare. Una dintre cele mai importante modificări vizează creșterea treptată a vârstei de pensionare până la 65 de ani.
În prezent, mulți magistrați ies la pensie mult mai devreme, însă noua lege introduce o perioadă de tranziție de 15 ani. Practic, odată cu intrarea în vigoare a legii, începe acest interval în care vârsta standard de pensionare va fi ajustată progresiv, până la atingerea pragului de 65 de ani.
Această schimbare aliniază parțial sistemul pensiilor magistraților la regulile din sistemul public, unde vârsta standard de pensionare este deja mai ridicată.
Cum se modifică modul de calcul al pensiei
Legea aduce ajustări semnificative și în ceea ce privește formula de calcul. În prezent, pensia de serviciu a magistraților reprezintă 80% din ultimul salariu brut. Noul act normativ reduce acest procent și introduce un mecanism mai complex.
Conform noilor reguli, cuantumul pensiei de serviciu va fi de 55% din baza de calcul, care reprezintă media indemnizațiilor brute din ultimele 60 de luni de activitate. Totuși, pensia nu va putea depăși 70% din ultima indemnizație netă avută în activitate.
În forma asumată de Guvern, s-a stabilit că pensia să fie echivalentă cu maximum 70% din ultimul salariu net, ceea ce marchează o scădere comparativ cu actualul nivel de 80% din brut. Modificarea are ca obiectiv reducerea presiunii asupra bugetului și recalibrarea regimului pensiilor speciale.
Mai este posibilă pensionarea anticipată?
Noua lege păstrează posibilitatea pensionării anticipate, dar introduce condiții mai stricte. Magistrații se vor putea retrage înainte de împlinirea vârstei de 65 de ani doar dacă au o vechime de 35 de ani în sistem.
În cazul în care aleg pensionarea anticipată fără a fi atins vârsta standard, se va aplica o penalizare anuală de 2% până la împlinirea vârstei prevăzute în sistemul public. Astfel, ieșirea mai devreme din activitate va avea un impact direct asupra cuantumului pensiei.
Legea a mai trecut printr-un episod tensionat în toamna anului trecut, când Curtea Constituțională a respins forma inițială pe motiv de procedură, invocând lipsa avizului Consiliului Superior al Magistraturii.
După corectarea acestui aspect, proiectul a fost reanalizat și declarat constituțional, deschizând calea aplicării noilor reguli în sistemul judiciar.