Ce salariu încasează un administrator de bloc în 2026. Meseria devine tot mai căutată
În 2026, meseria de administrator de bloc continuă să fie tentantă, oferind un salariu stabil adaptat responsabilităților gestionării imobilelor. Venitul lunar variază semnificativ în funcție de numărul de apartamente administrate, iar pentru cei care își doresc flexibilitate sau posibilitatea de a administra mai multe blocuri, această activitate poate fi și o sursă solidă de venit.
Ce salariu încasează un administrator de bloc în 2026
Salariul unui administrator de bloc în 2026 depinde în principal de dimensiunea imobilului și de numărul apartamentelor pentru care este responsabil. Într-un imobil mic, cu maximum 10–20 de apartamente, acesta poate câștiga în jur de 2.500–3.000 de lei brut pe lună, o sumă care poate constitui un venit suplimentar motivant pentru multe persoane. Pe măsură ce crește numărul de apartamente, și veniturile cresc proporțional.
În cazul blocurilor de dimensiuni medii, cu 20–40 de apartamente, remunerația poate ajunge la aproximativ 4.000 de lei pe lună, în timp ce la imobilele mari, care depășesc 40 de locuințe, salariul poate urca chiar peste 5.000–6.000 de lei brut lunar.
Meseria nu impune de obicei un program strict
Unul dintre principalele motive pentru care această profesie devine tot mai căutată este posibilitatea de a administra mai multe blocuri în paralel, ceea ce permite creșterea veniturilor fără a fi nevoie de un program strict de 8 ore. Însă, venitul relativ atractiv vine la pachet cu responsabilități semnificative.
Un administrator de bloc nu este doar o persoană care strânge bani de la locatari. Rolul său include o serie întreagă de reguli de respectat pentru buna funcționare a imobilului. El ttebuie să se ocupe de gestionarea fondurilor asociației, ținerea evidenței financiare, de întocmirea și afișarea listelor de plată.
De asemenea, el coordonează relația cu furnizorii de utilități și servicii — de la firma de curățenie la întreținerea liftului și alte lucrări de reparații comune — și supraveghează respectarea normelor de siguranță în clădire.
De ce devine tot mai căutată
În contextul în care România continuă să aibă un sector imobiliar activ și multe blocuri de locuințe de gestionat, cererea pentru administratori competenți rămâne ridicată.
Chiar dacă acest job nu oferă, în general, salarii comparabile cu pozițiile cu studii superioare în companii mari, el reprezintă o alternativă stabilă pentru persoanele care preferă independența, un program flexibil și posibilitatea de a combina venitul cu alte activități.