Cât de potrivită este vârsta de 16 ani pentru a interzice rețelele sociale. Ce spun specialiștii și unde se rupe, de fapt, disputa

Tot mai multe guverne încearcă să traseze o linie clară între copilărie și social media, iar pragul de 16 ani apare tot mai des în discuție. Spania a anunțat că vrea să limiteze accesul minorilor sub 16 ani și să impună verificarea vârstei, într-un val de măsuri asemănătoare care se vede deja în Australia și în dezbaterile din Europa.

În paralel, și în România există un proiect de lege supranumit „majoratul digital”, care propune ca minorii sub 16 ani să nu-și poată face conturi pe platforme online fără acordul părinților, plus verificarea vârstei, inițiativă despre care presa a relatat că a trecut de Senat, dar se află încă „pe masa” Parlamentului.

Întrebarea care rămâne, însă, nu e doar „de ce 16?”, ci și „ce rezolvă, concret?”. Specialiștii din sănătate mintală, educație digitală și politici publice sunt de acord că există riscuri reale pentru adolescenți, dar nu sunt întotdeauna de acord că o interdicție bazată pe vârstă este instrumentul cel mai eficient.

De ce apare pragul de 16 ani și ce argumente îl susțin

În Europa, „16 ani” nu este un număr ales complet la întâmplare. GDPR stabilește, ca regulă generală, că prelucrarea datelor unui copil în contextul serviciilor online oferite direct copiilor este legală dacă acesta are cel puțin 16 ani (statele pot coborî pragul, dar nu sub 13). De aici, pentru mulți decidenți, apare o logică: dacă la 16 ani există o recunoaștere juridică a unui nivel mai mare de autonomie în privința datelor, atunci același prag ar putea fi folosit și pentru rețele sociale.

Mai există și argumentul de sănătate publică: numeroase cercetări leagă utilizarea intensă a rețelelor sociale de simptome de tip anxietate/depresie, probleme de somn și „internalizing symptoms” la adolescenți, mai ales când vorbim despre timp crescut, conținut problematic și mecanici de tip recompensă socială. Unele analize și meta-analize recente arată asocieri pozitive între utilizarea social media și simptome internalizante, iar alte studii longitudinale sugerează că mai mult timp petrecut pe rețele în adolescența timpurie poate contribui la creșterea simptomelor depresive.

Imagine cu rol ilustrativ. (Concept Playtech, realizat cu AI)

De ce unii experți spun că „numărul” nu ajunge și că problema e designul platformelor

Criticii pragului fix de vârstă spun că dezbaterea riscă să fie deturnată: în loc să se discute despre arhitectura platformelor (algoritmi, notificări, feed infinit, recomandări optimizate pentru retenție), se ajunge la o soluție simplă, populară politic, dar greu de aplicat și ușor de ocolit. Argumentul central este că impactul nu vine doar din „a avea cont”, ci din modul în care produsul este construit, inclusiv pentru minori.

Asta se vede și în discuțiile despre reglementare în UE: Digital Services Act impune obligații suplimentare platformelor, inclusiv măsuri de protecție pentru minori și reguli privind transparența și controlul sistemelor de recomandare. Cu alte cuvinte, o parte din „soluția reală” poate sta în modificarea mecanismelor care amplifică anumite tipuri de conținut și comportamente, nu doar în ridicarea vârstei de acces.

În paralel, există și un avertisment repetat în rapoarte și recomandări de sănătate publică: încă nu putem spune că social media este „suficient de sigură” pentru copii și adolescenți fără măsuri suplimentare, iar responsabilitatea nu poate rămâne doar la părinți și școli. În SUA, de exemplu, Surgeon General’s Advisory a cerut explicit acțiuni mai ferme (de la transparență și evaluări independente până la reducerea riscurilor de design).

Verificarea vârstei: soluția care poate crea o altă problemă

Aproape toate propunerile serioase ajung în același punct sensibil: cum verifici vârsta fără să creezi o infrastructură invazivă de identificare? Verificarea „tare” poate împinge platformele spre colectare suplimentară de date (documente, biometrie, metode de plată), ceea ce ridică riscuri de confidențialitate, mai ales pentru minori.

Australia, care a introdus un regim de restricții pentru sub 16 ani, pune accentul pe obligația platformelor de a lua „măsuri rezonabile” pentru a împiedica minorii să aibă conturi, iar instituțiile publice au publicat ghiduri și explicații despre cum ar trebui implementat acest lucru. Dar chiar și acolo, dezbaterea despre „age assurance” rămâne aprinsă, inclusiv din cauza limitărilor tehnice și a posibilităților de ocolire.

Din perspectiva specialiștilor, rezultă o concluzie pragmatică: o interdicție la 16 ani poate avea sens ca „frână” socială și juridică, dar eficiența ei depinde de trei condiții — verificare de vârstă care protejează intimitatea, educație digitală reală și reguli care obligă platformele să-și schimbe designul acolo unde acesta produce efecte nocive.