Alocațiile și indemnizațiile sociale se plătesc mai devreme în aprilie. Când intră banii

Alocațiile și indemnizațiile sociale se plătesc mai devreme în aprilie. Când intră banii
Alocatiile si indemnizatiile se platesc mai devreme in luna aprilie FOTO: Arhiva

Vești importante pentru milioane de români înainte de Paște. Alocațiile de stat pentru copii și indemnizațiile sociale aferente lunii martie 2026 vor fi plătite mai devreme în luna aprilie, astfel încât beneficiarii să primească banii înaintea sărbătorilor.

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin structurile teritoriale, a anunțat că plățile sunt programate în intervalul 6–10 aprilie.

Când intră banii pentru alocații și indemnizații

Potrivit ANPIS, banii vor ajunge la beneficiari în funcție de modalitatea de plată aleasă.

Cei care primesc sumele în cont bancar vor avea banii virați pe data de 8 aprilie 2026. În cazul persoanelor care au optat pentru plata prin mandat poștal, distribuirea va începe astfel încât sumele să ajungă până cel târziu pe 9 aprilie.

„Plata drepturilor în conturile bancare ale beneficiarilor se va realiza în 8 aprilie 2026. Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, prin agențiile județene, a transmis către Compania Națională Poșta Română sumele necesare plății drepturilor de asistență socială pentru beneficiarii care au optat pentru primirea prestațiilor prin mandat poștal, astfel încât banii vor ajunge la destinație până la data de 9 aprilie a.c.”, se arată în comunicatul oficial.

Suma totală alocată depășește 1,9 miliarde de lei și vizează peste 3,8 milioane de beneficiari.

Cine primește bani și ce sume sunt alocate

Plățile efectuate în această perioadă acoperă mai multe tipuri de beneficii sociale destinate copiilor și părinților.

Astfel:

  • peste 1,2 miliarde de lei sunt destinate unui număr de 3.564.308 beneficiari de alocații de stat pentru copii
  • peste 608 milioane de lei merg către 148.032 de părinți care primesc indemnizație pentru creșterea copilului
  • aproximativ 58 de milioane de lei sunt alocate pentru 72.786 de beneficiari ai stimulentului de inserție

Aceste sume sunt acordate fără întârzieri, pentru a asigura continuitatea sprijinului financiar lunar.

Pensiile se plătesc și ele mai devreme

Nu doar alocațiile și indemnizațiile sunt plătite în avans. Și pensiile aferente lunii aprilie 2026 vor ajunge mai devreme la beneficiari.

Casa Națională de Pensii Publice a anunțat că toate demersurile au fost făcute pentru ca banii să fie distribuiți înainte de Paște.

„Având în vedere Sărbătorile Pascale, Casa Națională de Pensii Publice a întreprins toate demersurile pentru asigurarea sumelor necesare plății în avans a pensiilor și indemnizațiilor (…)”, au transmis reprezentanții instituției.

Astfel, pensiile livrate prin Poșta Română vor ajunge până la 9 aprilie, iar cele virate în cont bancar vor fi plătite pe 8 aprilie.

Sprijin financiar pentru milioane de români în perioada următoare

Pe lângă aceste plăți, autoritățile au anunțat și un nou program de sprijin pentru populație.

Guvernul a aprobat „Pachetul de solidaritate”, prin care peste 3 milioane de români vor beneficia de ajutoare financiare începând cu luna mai 2026. Măsura vine în contextul presiunilor economice tot mai mari, care afectează în special familiile cu copii și persoanele cu venituri reduse.

Sumele vor fi acordate în două tranșe, prima fiind programată chiar în luna mai.

Banii ajung înainte de Paște

Decizia de a devansa plățile vine în sprijinul beneficiarilor, astfel încât aceștia să poată face mai ușor față cheltuielilor din perioada sărbătorilor.

Alocațiile, indemnizațiile și pensiile vor ajunge la timp, oferind un sprijin important pentru milioane de români înainte de Paște.