The Last of Us 2: Când jocul și serialul se întâlnesc în emoție, dar se despart în ritm

De ani de zile, pasiunea mea pentru jocuri video nu s-a rezumat doar la gameplay sau grafică, ci și la poveștile pe care aceste lumi virtuale le spun. Unele jocuri sunt uitabile, altele devin experiențe. Iar The Last of Us e cu siguranță din a doua categorie. Am jucat primul titlu cu emoția crescândă a unei povești în care legătura dintre Joel și Ellie devenea tot mai profundă cu fiecare oră petrecută în fața ecranului. Am plâns, am simțit furie, și am închis consola cu nod în gât. Apoi, când The Last of Us Part II a apărut, l-am devorat. Povestea matură, grea, cu decizii morale dificile și o schimbare brutală de perspectivă, m-a lăsat la fel de tulburată.

Când a venit anunțul că HBO (acum Max) va adapta jocurile într-un serial, scepticismul meu a fost imediat activat. Adaptările de jocuri video au fost, istoric, o rețetă pentru dezamăgiri. Dar sezonul 1 al The Last of Us mi-a închis gura și mi-a deschis inima.

Sezonul 1: O poveste fidelă, dar cu un suflu nou

Serialul a reușit un lucru extrem de rar: să transpună o poveste iconică dintr-un joc într-un format TV, fără să-i piardă sufletul. Pedro Pascal ca Joel? Un casting inspirat. Bella Ramsey în rolul lui Ellie? O surpriză care s-a transformat în revelație. Chiar dacă au existat momente în care povestea s-a abătut de la firul original – episodul dedicat lui Bill și Frank fiind cel mai evident exemplu – serialul a rămas fidel tonului, emoției și relației centrale.

Ca jurnalistă, dar și gameriță, am apreciat modul în care au tratat cu seriozitate fanii jocului. Nu a fost un simplu „fan service”, ci o reconstrucție sinceră a unei povești deja puternice. Însă adevăratul test urma să vină odată cu sezonul 2, care adapta unul dintre cele mai controversate și polarizante jocuri din istorie.

Sezonul 2: O construcție atentă, dar incompletă

Când a început sezonul 2, știam ce urmează. Eram curioasă să văd cum vor gestiona moartea lui Joel – momentul șocant care în joc avea loc extrem de devreme. Serialul a ales o abordare mai subtilă, mai întârziată, oferind publicului un pic mai mult timp alături de el. A fost o alegere inteligentă, dar care a trasat o diferență clară între experiența interactivă din joc și cea pasivă din serial.

Ce m-a impresionat cu adevărat a fost modul în care sezonul a introdus perspectiva lui Abby, un personaj urât inițial de o mare parte din comunitatea gamerilor, dar care în timp a fost înțeles și chiar iubit. Kaitlyn Dever i-a dat lui Abby un chip uman, vulnerabil, complex. Relațiile dintre personaje sunt construite cu atenție, iar dinamica dintre Ellie și Dina e la fel de autentică și profundă ca în joc. Dar mai multe despre perspectiva lui Abby se vor vedea în sezonul 3, din câte zic creatorii.

Emoția nu lipsește – niciodată. Episoadele sunt grele, te lasă epuizat emoțional. Scenariul, regia și interpretarea formează o combinație rară de sinceritate și curaj. Apreciez enorm că serialul nu îndulcește realitatea post-apocaliptică – nu există eroi puri, nu există decizii corecte. Doar oameni, durere și supraviețuire.

Problemele apar la structură și ritm

Totuși, deși sezonul 2 e foarte bun, nu pot să nu simt frustrarea venită din modul în care au ales să „felieze” povestea. Creatorii au declarat că vor adapta The Last of Us Part II în cel puțin trei, posibil patru sezoane. Din perspectiva unui jucător care a parcurs întreaga narațiune într-o manieră coerentă și compactă, această fragmentare rupe din intensitatea poveștii.

Finalul sezonului 2 se simte tăiat cu toporul. Tocmai când începusem să înțelegem mai bine motivațiile lui Abby, când Ellie se afundă tot mai mult într-un abis al urii și suferinței, povestea se oprește. Iar acum, trebuie să așteptăm (probabil) până în 2027 pentru a vedea sezonul 3. Pentru mine, asta e cea mai mare problemă a serialului: ritmul. E ca și cum ai întrerupe un concert simfonic la jumătate – nu pentru că vrei, ci pentru că trebuie să aștepți ca orchestra să compună partea a doua. Și observ tendința asta, motivată sau nu de mai multe aspecte, în mai multe serii – cum ar fi Squid Game, spre exemplu.

Reacțiile la Bella Ramsey: O nedreptate absurdă

Nu pot să vorbesc despre serial fără să menționez ce se întâmplă în online în jurul Bellei Ramsey. Meme-urile răutăcioase, glumele de prost gust și criticile nejustificate la adresa aspectului ei fizic sau identității de gen sunt rușinoase. Este greu de înțeles cum, în 2025, oamenii încă se simt încurajați să atace public actori pentru felul în care arată.

Bella este o actriță incredibilă. A livrat emoții brute, durere, vulnerabilitate și forță. A fost Ellie – o versiune poate diferită de cea din joc, dar nu mai puțin validă. Iar faptul că în același timp trebuie să gestioneze ura de pe internet arată cât de puțină empatie există în spatele ecranelor. Când vezi o prestație atât de sinceră și reală, ai două opțiuni: ori o apreciezi, ori taci. Ceea ce fac unii oameni nu este nici una, nici alta – este bullying mascat în „opinie personală”.

Ce urmează: speranță și temeri

Viitorul serialului depinde mult de cum vor gestiona următoarele sezoane. Povestea din Part II devine tot mai dură, mai viscerală, iar cei care au jucat jocurile știu despre ce vorbesc, iar pentru ceilalți, nu dau spoilere. Împărțirea în atâtea bucăți riscă să dilueze impactul emoțional. În joc, sentimentul de vinovăție, trauma, iertarea și dezumanizarea vin una după alta, fără pauză. În serial, între aceste momente trec ani. Și e greu de spus dacă emoția va putea fi reluată de unde s-a oprit.

Totuși, nu pot să nu fiu optimistă. Nivelul calitativ al producției este constant ridicat, iar echipa de creație a dovedit că înțelege profund nu doar universul narativ, ci și sufletul acestuia. Dacă reușesc să păstreze ritmul și să lege coerent următoarele sezoane, ne putem aștepta la un final care va intra în istorie, exact cum a făcut-o și jocul.

În loc de concluzie

Am trăit această poveste de două ori. O dată cu maneta în mână, în întunericul camerei mele, cu inima grea și ochii în lacrimi. A doua oară pe ecran, cu aceleași emoții, dar privindu-le dintr-un unghi nou, cinematografic. The Last of Us nu e doar o poveste despre monștri sau supraviețuire. E o lecție despre cât de greu e să fii om.

Iar dacă nu ai jucat jocul, dar ai văzut serialul, îți spun sincer: nu știi ce urmează. Și nici nu ești pregătit.

📌 Vrei să citești mai mult despre The Last of Us? Intră pe Playtech.ro pentru articole pe subiect – mai ales noutăți despre sezonul 3.