Te-ar mânca câinele sau pisica dacă ai muri singur? Biologia oferă un răspuns incomod

Pentru cei mai mulți dintre noi, câinii și pisicile sunt membri ai familiei. Dormim cu ei, le vorbim, le încredințăm rutina zilnică și, adesea, singurătatea.

Tocmai de aceea, ideea că un animal de companie ar putea ajunge să-și mănânce stăpânul după moarte este una profund tulburătoare. Și totuși, cazurile documentate de specialiști arată că acest scenariu este nu doar posibil, ci relativ bine cunoscut în medicina legală.

În ianuarie, autoritățile au descoperit trupul parțial consumat al unei femei de 34 de ani din România, decedată singură în apartamentul său. După aproximativ cinci zile de izolare, cei doi câini ai săi au început să se hrănească din corpul acesteia. Deși șocant, cazul nu este o excepție, scrie Popular Science.

Experții spun că astfel de situații apar periodic și nu sunt rezultatul unui comportament agresiv sau „trădător”, ci al unor mecanisme biologice de supraviețuire.

Horoscop marți, 3 februarie 2026. Zi dificilă pentru două zodii, pot pierde o sumă importantă de bani

Cele trei zodii cu noroc la bani în săptămâna 2-8 februarie 2026. Vin câştiguri din multe direcţii

De ce ajung animalele de companie să își mănânce stăpânii

Răspunsul scurt este simplu: da, câinii și pisicile pot face acest lucru și există suficiente exemple reale care confirmă fenomenul.

Medicina legală se confruntă relativ frecvent cu răni post-mortem provocate de animale de companie, mai ales în locuințe unde o persoană a murit și a rămas nedescoperită zile sau chiar săptămâni.

Potrivit Lenei DeTar, profesor asociat de medicină veterinară la Cornell University, comportamentul nu are legătură cu o schimbare emoțională bruscă a animalului.

„Nu este vorba despre faptul că animalul nu te mai iubește”, explică ea. „Este vorba despre miros, despre lipsa de mișcare și despre foame. Corpul uman devine o sursă de hrană.”

În majoritatea cazurilor, animalele sunt blocate în locuință fără acces la hrană sau apă. Situațiile apar frecvent în rândul persoanelor care trăiesc singure și sunt izolate social, având ca unici companioni câinii sau pisicile lor.

Un studiu care a analizat aproape 40 de cazuri de „scavenging” canin în interior, pe o perioadă de 60 de ani, a arătat că multe dintre victime erau persoane în vârstă, descoperite la mult timp după deces.

Când instinctul apare mai repede și cine este mai predispus

În unele situații, animalele nu așteaptă zile întregi. Carolyn Rando, antropolog criminalist la University College London, descrie cazuri în care câinii sau pisicile au început prin a linge fața stăpânului, un gest de atașament sau de căutare a unei reacții, înainte ca prezența sângelui să declanșeze mușcături. Mai ales animalele mici pot începe cu zonele moi ale feței sau degetelor, într-o încercare confuză de a „trezi” persoana.

Contrar percepției populare, câinii sunt mai predispuși decât pisicile să consume un corp uman. Pisicile tind să se limiteze la țesuturile moi și sunt mai puțin capabile fizic să provoace distrugeri extinse.

Câinii, în schimb, sunt scavengeri naturali și, dacă au suficient timp, pot consuma o mare parte din corp. Diferența ține de biologie: pisicile sunt vânători și, mai ales cele care au acces afară, pot găsi alte surse de hrană. Câinii sunt mult mai dependenți de oameni și, în lipsa hranei, recurg la soluții extreme.

Un factor agravant este acumularea excesivă de animale, cunoscută sub numele de „pet hoarding”. În astfel de cazuri, animalele sunt adesea subnutrite, iar mediul este nesigur atât pentru oameni, cât și pentru ele.

Există situații documentate în care zeci de pisici au consumat aproape integral trupul unui proprietar decedat, înainte ca acesta să fie descoperit.

Specialiștii subliniază că prevenția este esențială: sprijin social pentru persoanele izolate, monitorizarea cazurilor de hoarding și asigurarea bunăstării animalelor.

În cele din urmă, comportamentul animalelor de companie după moartea stăpânului nu este o trădare, ci o expresie crudă a instinctului de supraviețuire.

Așa cum recunosc chiar unii experți, în lipsa oricărei alte opțiuni, faptul că un animal trăiește mai departe poate fi privit, paradoxal, ca un ultim act de continuitate a legăturii dintre om și companionul său.a