Surpriza pe care a avut-o Alexandru Ion când a urmărit Asia Express de acasă: „Au fost niște zone de ironie pe care nu le anticipam și apropieri pe care le-am supraevaluat”. EXCLUSIV
Alexandru Ion a făcut echipă cu Ștefan Floroaica la Asia Express 2025 și au ajuns până în finală, pierzând trofeul în fața fotbaliștilor Dan Alexa și Gabi Tamaș. Experiența a fost intensă, iar adrenalina i-a împiedicat să conștientizeze tot ce trăiau. Abia acasă, din fața televizorului, lucrurile s-au așezat și au venit conștientizările, ne-a dezvăluit Alex.
Alexandru Ion a retrăit Asia Express altfel, urmărind emisiunea de acasă
La aproximativ două săptămâni de la difuzarea finalei Asia Express, Alexandru Ion ne-a dezvăluit cum a trăit competiția… de acasă. În timpul filmărilor, concurenții sunt atât de concentrați pe probe încât nici nu apucă să-și dea seama ce trăiesc – asta a fost conștientizarea pe care partenerul lui Ștefan Floroaica a avut-o, vizionând episod cu episod.
„Am descoperit un lucru pe care nu l-aveam în minte vorbind cu prieteni și cunoștințe care au fost în sezoanele trecute, că vizionarea episoadelor e ceva ce face parte din procesul de integrare a experienței, pentru că ce trăiești acolo e atât de intens și la o ritmicitate atât de alertă, încât nu apuci să așezi în sertărașele minții toate lucrurile pe care le trăiești.
Așa că o bună parte dintre ele le așezi aici, acasă. Și nu odată am trăit lucruri în categoria: ‘Văi, dar noi chiar am fost în locul ăsta! Mamă, dar stai că am uitat când am fost aici!’. Aveam așa experiențe out of body (n.r în afara corpului), văzând lucruri care mi ieșiseră complet din minte. Vizionarea a fost, hai să zicem, nu atât de dificilă ca traseul de acolo, dar a avut un grad de dificultate foarte ridicat”, a dezvăluit Alexandru Ion, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Playtech.
L-au dezamăgit testimonialele colegilor?
Din fața televizorului, Alexandru Ion a avut ocazia să afle nu doar cum s-au descurcat colegii săi, dar și ce părere aveau aceștia despre el atunci când nu se aflau față în față, la careu. Recunoaște că a avut parte și de surprize nu tocmai plăcute, dar nimic pentru care să poarte ranchiună.
„Puțin, dar prea puțin (n.r a fost surprins de testimoniale). N-am trăit nimic semnificativ. Cred că au fost niște zone de ironie pe care nu le anticipam în forma în care au fost livrate și poate niște apropieri pe care le-am supraevaluat când eram acolo versus ce am văzut aici.
Pe de cealaltă parte, e o particularitate a emisiunilor de genul ăsta că materialul brut pe care-l filmezi e foarte mult și atunci producătorii sunt forțați de circumstanțe să taie mult din brutul ăsta și unele lucruri nu apucă să se devoaleze la TV. Adică ar avea nevoie de mai mult timp de expresie”, a explicat Alexandru Ion.
De altfel, finalistul Asia Express a mărturisit că, în ciuda a ceea ce a văzut sau simțit, nu a pus mâna pe telefon pentru a-și contacta colegii și a clarifica situația, preferând să descopere singur motivele care ar fi putut sta la baza declarațiilor
„Nici vorbă. Pentru că eu sunt un relativist și sunt foarte multe lucruri care sunt perfect de înțeles în funcție de unghiul în care privești. Mai ales că acolo poți bine mersi să te trezești spunând lucruri pe care apoi, când ajungi să le vezi, să ți se pară că au fost niște tâmpenii sau că le-ai spus că erai stresat sau obosit sau lucrurile cu pricina au fost decontextualizate într-un fel sau altul”, a completat actorul.
S-au certat Alexandru Ion și Ștefan Floroaica după difuzarea emisiunii?
Dacă și în sezoanele trecute au existat tensiuni între echipe, lucru firesc într-o competiție, anul acesta, în timpul difuzării, Serghei Mizil s-a dezis de partenera sa, Mara Bănică, mărturisind că regretă că a ales-o drept coechipieră. În acest context, Alexandru Ion a afirmat că el și Ștefan Floroaica nu s-au certat deloc și s-au întors chiar mai uniți din Asia.
„Eu și Ștefan nu ne-am certat nici în fața camerelor, nici în spatele camerelor, nu ne-am certat nici când ne-am întors. Suntem cu siguranță mai sudați și mai apropiați decât eram înainte să plecăm în Asia pentru că genul ăsta de experiențe apropie foarte mult oamenii, dar probabil că pot să-i și distanțeze”, a spus Alexandru Ion.