SUA, în criză de alfabetizare. Școlile americane testează clasele cu chatboți AI pentru a rezolva problema, dar specialiștii avertizează asupra riscurilor

În Statele Unite, nivelul de lectură al elevilor a coborât la minime istorice în anii pandemiei, iar recuperarea rămâne inegală. Pe măsură ce părinții și profesorii caută soluții rapide pentru a recâștiga terenul pierdut, tot mai multe districte școlare testează instrumente cu inteligență artificială: chatboți și tutori care ascultă citirea cu voce tare, corectează pronunția în timp real și ajustează textele la nivelul fiecărui copil. Întrebarea care planează peste această efervescență este însă dublă: cât ajută, concret, aceste tehnologii și care este prețul, în termeni de timp pe ecran, confidențialitate și echitate?

Unde se sprijină promisiunea tehnologiei

În practică, tutorii AI pot face ceva ce unui profesor îi este greu să facă în fața unei clase întregi: să ofere feedback imediat, personalizat, pe fiecare cuvânt. Platformele moderne „micro-intervin” când elevul se poticnește, propun exerciții scurte și, la nevoie, trec în altă limbă, util în comunități bilingve. Pentru profesori, un alt câștig este „scaffoldarea” rapidă: același text poate fi rescris în câteva minute la niveluri de dificultate diferite, astfel încât copilul să urce treptat spre fraze mai lungi și vocabular mai dens. Cercetări recente arată că, atunci când un copil dialoghează cu un asistent AI care pune întrebări și oferă feedback specific, pot apărea beneficii comparabile cu cititul ghidat de un adult.

Ce nu poate înlocui un chatbot

Chiar și suporterii tehnologiei insistă că AI-ul este un instrument, nu o înlocuire a relației dintre elev și adult. Timpul petrecut cu un părinte sau un profesor, conversația despre text, întrebările deschise și discuția în grup dezvoltă nu doar fluența, ci și înțelegerea, vocabularul și gândirea critică. În plus, dacă lecțiile din aplicație nu sunt aliniate cu programa, elevul ajunge să navigheze două „curricula” paralele, cu mesaje pedagogice amestecate. Cu alte cuvinte, AI-ul poate fi un co-pilot valoros, dar pilotul rămâne omul.

Riscuri: ecrane, date personale și noi inechități

Extinderea instrumentelor AI ridică întrebări legitime despre expunerea la ecrane și confidențialitatea datelor elevilor. Contractele cu furnizorii trebuie să clarifice cine colectează ce, pentru cât timp și în ce scop. Mai este și riscul de „stratificare tehnologică”: școlile cu bugete mici ar putea depinde excesiv de tutori digitali, în timp ce elevii din medii mai înstărite ar continua să aibă acces sporit la profesori, biblioteci și ateliere umaniste. În lipsa unor reguli clare și a finanțării echitabile, tehnologia riscă să adâncească, nu să reducă, decalajele.

Cum arată un plan echilibrat în clasă

Școlile care raportează progrese folosesc AI-ul în doze scurte, bine calibrate: 10–15 minute de exerciții de fluență cu tutorul, urmate de citit pe hârtie, cluburi de carte și discuții conduse de profesor. Setările de confidențialitate sunt stricte, datele sunt minimizate, iar conținutul digital este sincronizat cu ce se întâmplă la clasă. Pe scurt, AI-ul accelerează recuperarea atunci când completează munca profesorului și antrenează copilul, nu când o substituie.

Concluzia de etapă e clară: în fața unei crize reale de alfabetizare, chatboții pot ajuta — dar numai într-un cadru pedagogic coerent, cu reguli ferme pentru date și cu adultul în centru. Altfel, promisiunea se poate transforma rapid în altă problemă de gestionat.