Șeful Mercedes avertizează: interzicerea motoarelor cu combustie din 2035 poate provoca un colaps al industriei auto
Industria auto europeană se confruntă cu una dintre cele mai mari transformări din istoria sa, iar termenul-limită impus de Uniunea Europeană pentru eliminarea motoarelor cu combustie în favoarea celor electrice stârnește controverse tot mai intense. Ola Källenius, directorul executiv al Mercedes-Benz și președinte al Asociației Producătorilor Auto Europeni (ACEA), avertizează că menținerea acestei interdicții, fără o adaptare la realitățile pieței, ar putea duce la un colaps al întregului sector.
Într-un interviu pentru publicația germană Handelsblatt, Källenius a subliniat că tranziția accelerată către mașini electrice, fără luarea în calcul a ritmului real de adopție și a infrastructurii existente, este un drum periculos. Oficialul propune renunțarea la o dată-limită fixă și înlocuirea acesteia cu politici de stimulare, precum reducerea prețului energiei electrice la stațiile publice de încărcare. Potrivit lui, acest tip de măsură ar avea un impact mult mai mare asupra deciziilor consumatorilor decât constrângerile legislative, scrie presa straina.
Ola Källenius nu vorbește doar în calitate de CEO al Mercedes-Benz, ci și din poziția de lider al organizației care reprezintă principalii producători auto din Europa. Mesajul său este clar: „Dacă nu calibrăm politicile la realitatea pieței, ne îndreptăm cu viteză maximă direct spre un zid”.
Acesta atrage atenția asupra reticenței cumpărătorilor față de mașinile electrice, o tendință care contrazice previziunile optimiste de acum câțiva ani. În plus, prețurile mari ale încărcării ad-hoc în stațiile publice – semnalate recent și de organizația germană ADAC – fac ca, în unele cazuri, o călătorie lungă cu o mașină electrică să fie mai scumpă decât una cu un vehicul pe combustie, mai ales în afara țării de origine.
Källenius susține că reglementările actuale pun o presiune uriașă pe constructori, care trebuie să atingă cote obligatorii de vânzări pentru mașini electrice, în timp ce respectă norme stricte de emisii CO2. Acest cumul de factori creează, spune el, o furtună perfectă: „Industria auto are de înfruntat acum și ploaie torențială, și grindină, și uragan, și viscol cu ninsoare în același timp”.
Probleme interne și recunoașterea greșelilor
În cadrul interviului, șeful Mercedes a admis că și compania sa a greșit în strategia de electrificare. Marca a mizat prea mult pe modele premium, foarte scumpe, lăsând descoperit segmentul mediu de preț, acolo unde se află marea masă a consumatorilor.
Abia lansarea iminentă a modelelor CLA Electric și GLC Electric este văzută ca o soluție pentru acest gol din ofertă. Până acum, modelele mai accesibile din gama electrică au fost construite pe platforme vechi și nu au beneficiat de cele mai avansate soluții de inginerie.
Chiar și cu aceste ajustări, Källenius avertizează că ritmul de adopție a vehiculelor electrice rămâne sub estimările inițiale, ceea ce înseamnă că ținta de 2035 este din ce în ce mai greu de atins fără efecte negative masive.
„Efectul Havana” și riscul unui dezechilibru major
Unul dintre scenariile pe care Källenius le vede ca probabile este apariția așa-numitului „efect Havana”, fenomen prin care proprietarii își păstrează vehiculele cu combustie mult mai mult timp decât în mod obișnuit, reparându-le repetat pentru a evita achiziția unui model electric.
Acest comportament ar putea exploda în anii 2033-2034, când mulți șoferi vor încerca să cumpere ultimele modele pe combustie înainte de interdicție. Rezultatul ar fi o cerere uriașă pe termen scurt, urmată de un parc auto vechi și poluant, contrar obiectivelor ecologice ale UE.
Källenius consideră că o astfel de situație nu ar aduce beneficii nici mediului, nici economiei. În opinia sa, soluția este flexibilizarea termenelor și aplicarea unor măsuri care să stimuleze natural trecerea la electric, nu să o impună forțat.
Pe măsură ce dezbaterea continuă, poziția șefului Mercedes reflectă dilema cu care se confruntă întreaga industrie: cum să accelerezi tranziția verde fără să provoci daune ireversibile unei economii auto care a fost, timp de decenii, un motor al prosperității europene.