24 iul. 2025 | 21:45

Secretele din spatele filmului fraților Gogan. Pe ce au cheltuit mii de euro în mod neașteptat și de ce a ajuns Răzvan la psiholog: „A fost incredibil de greu”. VIDEO EXCLUSIV

VIDEO EXCLUSIV PLAYTECH
Share

Răzvan Gogan a vorbit sincer despre munca pe platoul de filmare. A regizat cele trei părți ale filmului Sirenele și a început totul când avea doar 20 de ani. Pentru a gestiona o echipă de aproximativ 300 de persoane, a fost nevoie de multă răbdare și efort.

Cât de greu i-a fost lui Răzvan Gogan să regizeze Sirenele

Andra și Răzvan Gogan au lansat recent a treia parte a filmului Sirenele, un proiect în care și-au pus toate economiile, la care s-a alăturat și Codin Maticiuc. Tânărul regizor a recunoscut că nu i-a fost deloc ușor, mai ales că avea doar 20 de ani când a pornit pe acest drum.

„A fost incredibil de greu. Am lucrat patru ani și pot să zic că aveam aproape zero experiență când m-am apucat. Nu mă așteptam să iasă ceva așa de bun și pot să le mulțumesc tuturor celor din echipă și actorilor care au avut răbdare cu mine și am reușit să facem ceva incredibil”, a povestit Răzvan, în exclusivitate pentru Playtech.

Echipa număra aproximativ 300 de oameni, iar Răzvan a trebuit să-i gestioneze pe toți. Până să vadă cele trei părți în cinematograf, a fost nevoie să se documenteze serios și chiar să ceară ajutorul unui psiholog.

„Ce-i drept, e destul de interesant pentru că eu aveam 20 de ani atunci și ușor-ușor am făcut 21, 22, 23, iar echipa care avea 30, 40, 50 de ani era obișnuită cu un mod de lucru și a fost destul de greu să mă adaptez pe modul ăla de lucru. Dar cred că am reușit în final. Am început să citesc despre leadership, am început să merg la psiholog doar ca să pot să aflu cum pot să lucrez cel mai bine cu oamenii”, a mărturisit Răzvan.

Viespile și cicadele – cele mai mari provocări de la filmări

Rezultatul final l-a mulțumit pe deplin, dar partea lui preferată rămâne tot ultima, cea lansată pe 15 iulie. Reacțiile calde și entuziasmul publicului i-au dat un plus de încredere. Acum este gata să se bage în alte proiecte cu aceeași pasiune și energie.

„Cred că partea mea favorită este partea a treia, pentru că are cele mai multe efecte speciale și are, să zic așa, o poveste inedită. Este pentru toată familia și la final te lasă fără suflare. Adică este minunată povestea din punctul meu de vedere. Eu sunt regizor, vă dați seama. Și din reacțiile publicului care țipă, care plânge de fericire, eu cred că partea a treia va fi cea mai bună”, a spus Răzvan.

„Viespile au trebuit să fie scoase la montaj”

Cele mai neașteptate probleme au venit din partea insectelor. Viespile au fost eliminate digital în postproducție, ca să nu strice magia de pe ecran. Însă realismul a avut prețul lui – câteva mii de euro bune doar pentru aceste intervenții.

„Ironic, dar viespile și cicadele au fost una dintre probleme. Pentru că ne-am ajuns în Bulgaria, pe set, unde aveam cele mai multe filmări, și ne-am trezit că aproape că nu putem să tragem sunet. Iar viespile au trebuit să fie scoase în efecte speciale, 50 de euro pe viespe și cred că au fost niște sute de viespi.

Deci a fost destul de complicat asta. În rest, să fii cu sirene sub apă nu e prea ușor. Data viitoare o să aleg o poveste care se întâmplă, poate, în liceu sau undeva pe stradă, nu sub apă, cu puteri”, a dezvăluit Răzvan.

Nici actrițele principale nu au avut un drum ușor, fiind nevoite să filmeze multe scene sub apă. Pentru asta, au fost instruite de scafandri care le-au învățat să înoate și să respire subacvatic.

„Probleme nu au fost. S-au speriat cu siguranță pentru că a fost destul de greu, după cum vă imaginați. Ideea este că au reușit să învețe cum să respire sub apă, am avut scafandri care au avut grijă de ele, totul a fost super safe.

Ele, că o zi înainte, au fost instruite de către scafandri cum să înoate sub acvatic și cred că a ieșit incredibil până la urmă”, a explicat Răzvan Gogan.