Românii se plâng de motorina din Grecia. Mulţi au probleme după ce alimentează, care este soluţia ieftină: „Direct martor în bord”
Tot mai mulți români care aleg să își petreacă vacanțele în Grecia ajung să se confrunte cu o situație neașteptată: problemele apărute la mașini imediat după alimentarea cu motorină. În locul relaxării promise de insulele elene, turiștii povestesc cum vacanța le-a fost umbrită de defecțiuni tehnice și vizite la service. Discuțiile din forumuri de călătorii scot la iveală o problemă tot mai des semnalată – calitatea scăzută a motorinei comercializate în anumite stații de carburanți.
Problemele semnalate de români după alimentarea în Lefkada
Un exemplu frecvent este cel relatat de un turist român, care a povestit pe un forum dedicat insulei Lefkada experiența neplăcută prin care a trecut:
„Bună dimineața! A avut cineva probleme la alimentarea mașinii cu diesel? Ieri am alimentat, apoi mi-a apărut direct un martor în bord, am înțeles că motorina este foarte proastă la ei!”, a scris acesta.
Comentariile nu au întârziat să apară, mulți confirmând experiențe similare.
„Motorina în Grecia e praf!!!! Dar praf!!! Restul sunt discuţii”, a adăugat alt utilizator.
Alții au ironizat situația, spunând că, având în vedere calitatea combustibilului, „la ce mașini au cred că merg și cu ulei de măsline”.
Biodieselul din carburanți, o posibilă explicație
Printre motivele invocate pentru calitatea slabă a motorinei se numără procentul ridicat de biodiesel adăugat în carburanți.
„Au cantitate de biodiesel destul de mare, citiți pe pompe înainte să alimentați”, a atras atenția un alt turist.
Problemele nu au fost izolate. Un român care a închiriat mașină în Lefkada povestește că angajații firmei de închirieri i-au recomandat să evite alimentarea în zona Vasiliki, unde au apărut frecvent defecțiuni. Mai mult, acesta a trecut printr-o situație limită după ce a alimentat din greșeală cu motorină de la o pompă unde fusese introdusă benzină.
„Mi s-a oprit mașina în drum și s-a oprit o femeie la noi să ne ajute. Era localnică și a chemat câțiva oameni care au spus că în Lefkada se mai fac chestii de genul din când în când”, a mărturisit turistul.
Soluția găsită de șoferi: aditivii
Deși experiențele negative sunt numeroase, unii au descoperit o soluție rapidă și accesibilă pentru a evita problemele tehnice. Un turist a povestit că a reușit să își salveze mașina folosind un aditiv special pentru motorină:
„S-a schimbat total mersul după un flacon de 125 ml adăugat. Cred că se găsește peste tot la ei, știind de cantitatea de 7% cu biodiesel adăugat în motorină. La Euro 5, 6 cred că nu sunt probleme pentru a adăuga acest aditiv: Anti-bacterial Diesel Additive de la Liqui Moly”, a explicat acesta.
Această soluție este considerată mai ales de șoferii cu mașini mai vechi, care par să aibă de suferit cel mai mult după alimentările din Grecia.
Atenție la alimentare și soluții preventive
Experiențele românilor arată că alimentarea cu motorină în Grecia poate ascunde surprize neplăcute. Problemele legate de calitatea combustibilului, dar și riscul unor situații precum amestecul de benzină în pompele de motorină fac necesară o atenție sporită la alegerea stației de carburant.
În același timp, folosirea unor aditivi speciali, precum cei anti-bacterieni pentru motorină, poate fi o soluție ieftină și practică pentru a preveni defecțiunile. Astfel, turiștii își pot proteja mașinile și pot evita ca vacanța să fie transformată într-o cursă continuă între plajă și service.