Războiul kebabului a luat sfârșit: Turcia renunță să mai impună rețeta döner pentru toată Europa, iar Germania răsuflă ușurată

După luni de dispute culinare cu iz politic, autoritățile din Turcia au retras oficial demersul prin care cereau Bruxellesului reguli unice pentru modul de preparare a dönerului în Uniunea Europeană. Dacă ar fi fost acceptată, inițiativa ar fi impus rețete și proceduri standardizate în toate țările membre, cu impact major mai ales asupra industriei doner din Germania, unde produsul a evoluat într-o versiune locală distinctă. Retragerea pune capăt unui „război al kebabului” în care s-au amestecat identități naționale, interese comerciale și milioane de porții vândute zilnic pe străzile Europei.

Pentru Berlin, decizia e o victorie clară, scrie BBC. Germania a susținut de la început că dönerul local — adesea cu vițel, în lipie, încărcat cu legume și sosuri — a devenit parte din propria tradiție urbană, diferită de originalul turcesc. Industria germană, în care lucrează zeci de mii de oameni și care produce sute de tone de kebab pe zi, a contestat faptul că nu a fost consultată corespunzător și a avertizat că reguli rigide ar lovi lanțul de producție, de la ingrediente la echipamente.

Ce a vrut Turcia să impună

Demersul turc urmărea obținerea etichetei europene „Specialitate tradițională garantată” (TSG) pentru döner, ceea ce ar fi însemnat definirea unor reguli stricte privind ingredientele și tehnica. Printre cerințele propuse s-au numărat tipurile de carne admise (vită de peste 16 luni, miel de peste 6 luni sau pui — doar piept și pulpă), interzicerea folosirii cărnii de vițel și a curcanului, grosimea feliei tăiate (3–5 mm), tipul de cuțit și chiar reguli pentru marinade. Argumentul central: dönerul, născut în Anatolia și răspândit în Europa odată cu migrația turcilor, ar trebui protejat ca produs tradițional, cu un standard recunoscut la nivelul UE.

În plan cultural, Ankara a invocat istoria tehnicii de rotiserie verticală, veche de secole, și nevoia de a conserva specificul culinar. În plan economic, standardizarea ar fi creat o identitate unitară pentru export și ar fi diferențiat „originalul” de variantele europene. Însă tocmai aici a apărut ciocnirea cu realitatea de pe piață: în multe țări, în special în Germania, dönerul s-a adaptat gusturilor locale și infrastructurii existente, iar întoarcerea la o rețetă „canonică” ar fi fost dificilă și costisitoare.

Horoscop marți, 3 februarie 2026. Zi dificilă pentru două zodii, pot pierde o sumă importantă de bani

Cele trei zodii cu noroc la bani în săptămâna 2-8 februarie 2026. Vin câştiguri din multe direcţii

De ce a cedat Ankara și cine iese câștigător

Tentativa s-a lovit de un val de obiecții din partea industriei europene a donerului și de susținerea politică explicită oferită acesteia de autoritățile de la Berlin. Pe lângă considerentele economice — costuri, aprovizionare, echipamente — contestatarii au invocat și faptul că dönerul german a devenit parte din bucătăria națională, un produs al diasporei care a intrat în mainstream. În aceste condiții, surse europene au indicat că cererea se îndrepta oricum spre respingere, iar retragerea oficială anunțată la final de septembrie a închis dosarul.

Câștigă, pe termen scurt, industria germană a kebabului, care rămâne liberă să folosească rețetele și ingredientele consacrate local. Câștigă și consumatorii obișnuiți cu varietatea — de la sosuri multiple la combinații de legume și tipuri de carne — fără teama că, peste noapte, meniurile ar fi rescrise după o „biblie” unică.

Miza economică și culturală: între tradiție și adaptare

Dönerul este un produs cu amprentă economică serioasă: în Europa vorbim de miliarde de euro în vânzări anuale și zeci de mii de locuri de muncă. În Germania, unde trăiește cea mai mare comunitate turcă din UE, kebabul este simbol al unei fuziuni culturale reușite, la fel de prezent în cartierele rezidențiale ca în zonele turistice. În acest context, standardizarea ar fi ridicat două riscuri: limitarea creativității comerciale și reducerea marjei pentru furnizori și restaurantele mici, cele care fac piața atât de dinamică.

Pe de altă parte, dorința de a proteja rețete tradiționale nu este neobișnuită în UE: există numeroase exemple de produse protejate (de la brânzeturi la specialități regionale). Diferența, în cazul dönerului, este că produsul și-a câștigat o viață proprie în diaspora, adaptându-se atât de mult la gusturile locale, încât un „corset” uniform ar fi fost dificil de aplicat fără costuri mari și pierderi de identitate locală.

Planul, contestat mai ales de Germania, ar fi impus rețete stricte industriei europene. (Foto: Profimedia)

Ce urmează pentru piața europeană a kebabului

Pe termen mediu, „status quo-ul” rămâne: fiecare țară și fiecare rețea de restaurante își va continua rețetele, cu libertatea de a inova. Este de așteptat, totuși, ca discuția despre calitate și trasabilitate să continue — nu prin standarde unice impuse de la Ankara, ci prin reglementări sanitare naționale și bune practici de industrie. Pentru consumatori, schimbarea este invizibilă: kebabul rămâne același, iar diversitatea meniurilor va fi, probabil, la fel de mare ca până acum.

Finalul „războiului kebabului” confirmă, încă o dată, o lecție veche a pieței europene: tradițiile pot fi protejate, dar bucătăriile vii se apără cel mai bine prin gust, nu prin dictate. Iar în cazul dönerului, gusturile — și cifrele — au vorbit.