Profesorul și analistul economic Mircea Coșea s-a stins din viață la 83 de ani
Profesorul și analistul economic Mircea Coșea, una dintre cele mai respectate figuri din mediul academic și economic românesc, s-a stins din viață la 83 de ani. Personalitate apreciată pentru contribuțiile sale și pentru implicarea în formarea tinerelor generații, Coșea a lăsat în urmă o moștenire profesională remarcabilă.
Cine a fost Mircea Coșea și ce a însemnat pentru economia românească
Mircea Coșea a fost profesor universitar și analist economic, cu o carieră de aproape șase decenii în domeniu. A fost recunoscut pentru opiniile sale pertinente privind politica economică și pentru implicarea activă în analiza fenomenelor financiare și sociale din România.
Mircea Coșea a contribuit la educația multor economiști și a influențat decizii importante prin expertiza sa, fiind un reper constant pentru colegi, studenți și politicieni.
Cum și-a încheiat viața renumitul profesor
Joi, 18 decembrie, Mircea Coșea a decedat, la vârsta de 83 de ani, după ce în urmă cu câteva zile fusese internat la Spitalul Floreasca pentru probleme de sănătate. Într-o postare pe 4 decembrie, profesorul povestea experiența sa medicală:
”Săptămâna trecută am avut probleme de sănătate, ceea ce nu este surprinzător la vârsta mea. Am fost internat la Spitalul Floreasca, etajul 2 salonul 227.
Domnul prof. dr Mircea Beuran, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale, m-a «reparat» şi de această dată. (…) Stimaţi prieteni, sănătatea este mai bună decât toate, dar uneori ea depinde nu doar de ştiinţa medicală, ci şi de modul cum aceasta este aplicată.”
În continuare, el a lăudat profesionalismul asistenților medicali:
”Concluzia: surprinzătoare, dar adevărată: o săptămâna, 24 din 24 am asistat la o activitate de excelenţă. Doamnele şi domnişoarele asistente au performat la cel mai înalt nivel de competenţă, de responsabilitate şi de comportament super civilizat, de o empatie permanentă faţă de fiecare pacient în parte.”
Vezi și A murit jurnalistul Alex Revenco. Presa din România e în doliu!
Ce reacții au urmat după decesul său
Vestea trecerii sale în neființă a stârnit reacții de condoleanțe din partea colegilor, studenților și a politicienilor. Deputatul AUR Ioana Ramona Bruynseels a transmis pe Facebook:
”Dumnezeu să vă odihnească în pace, domnule profesor! Respect pentru toată contribuţia şi dăruirea, recunoştinţă pentru sfaturile pe care întotdeauna mi le-aţi dat cu căldură şi pentru încrederea nemărginită pe care mi-aţi arătat-o. Voi duce înainte ideile şi devotamentul dumneavoastră şi nu mă voi da bătută. Nu vă vom uita! Condoleanţe celor dragi!”
Profesorul Mircea Coșea rămâne în amintirea comunității academice și a publicului larg ca un expert dedicat, cu o vastă experiență și cu un devotament constant față de educație și societate. Impactul său se va resimți mult timp în mediul economic și universitar românesc.