Orașele din România cu salarii de la 9.000 lei net. Ce angajați ajung până la 35.000 lei net
Unul dintre miturile frecvent întâlnite este că salariile mari sunt posibile doar pentru absolvenții de studii superioare. Realitatea pieței arată altfel.
În IT, unde cererea de specialiști este în creștere, nu este obligatorie o diplomă universitară pentru a obține un loc de muncă bine plătit.
Cât câștigă, de fapt, un programator aflat la început de drum
Un programator aflat la început de carieră poate câștiga între 1.500 și 2.500 de euro net lunar, iar pentru specializări precum ingineria în inteligență artificială, salariile se situează între 15.000 și 25.000 de lei net.
Pe lângă IT, sectorul financiar rămâne unul dintre cele mai competitive. Funcții de top management, precum Director Financiar sau Chief Technology Officer (CTO), asigură pachete salariale ce pot depăși 35.000 de lei net pe lună.
Chiar și în județele considerate mai puțin dezvoltate, media salarială în domeniul tehnologic depășește 4.000 de lei net, conform datelor furnizate de compania de resurse umane Prohuman APT.
Profesiile tehnice și transporturile, alternative fără studii universitare
Pe lângă domeniile digitale, există și alte sectoare în care salariile sunt considerabile fără a fi necesare studii universitare.
Un exemplu este transportul rutier de marfă. Șoferii de TIR care lucrează pe trasee internaționale pot încasa lunar între 9.000 și 15.000 de lei net, în funcție de rutele operate și tipul contractelor.
Alte profesii tehnice continuă să fie foarte bine plătite. Sudorii și operatorii CNC obțin între 4.500 și 5.500 de lei net, iar electricienii, tot mai rari pe piața muncii, câștigă între 6.000 și 8.000 de lei, în funcție de regiune și de nivelul de specializare.
În domeniul serviciilor, un operator de suport clienți cu limbi străine rare, precum cele scandinave, poate câștiga între 6.500 și 9.000 de lei net, în orașe precum Brașov.
În privința salariilor medii pe orașe, Bucureștiul ocupă primul loc, cu un venit net de 6.749 de lei, urmat de Cluj-Napoca (6.335 lei) și Timișoara (5.755 lei).
Cifrele acestea confirmă, dacă mai era nevoie, faptul că, indiferent de nivelul de studii, există oportunități variate pentru cei care aleg cariere în domenii cu cerere ridicată.
Așadar, există salarii decente spre mari chiar și în România, trebuie doar să fii la locul potrivit în momentul potrivit, se pare. Evident, vorbim despre un amestec de noroc cu perseverență.