2025, anul în care internetul a început să te taxeze la nervi. O retrospectivă despre cum s-a scumpit simplul „a fi online” și care e, de fapt, prețul plătit de fiecare dintre noi

La final de 2025, internetul nu mai e doar locul unde „intri” ca să cauți ceva sau să te relaxezi. E un ecosistem care îți cere să te identifici, să alegi tabere, să-ți gestionezi riscurile și să-ți calibrezi reacțiile emoționale ca un operator de centrală. Am ajuns într-un punct în care rețeaua seamănă cu o combinație de stat, piață și infrastructură critică — iar tu ești, simultan, cetățean, client și „punct vulnerabil”.

Ca redactor, am simțit anul ăsta că știrile despre internet au început să sune ca știrile despre energie sau securitate: amenzi, reguli, rute, sancțiuni, blocaje, verificări, protecție pentru minori, răspundere legală pentru produse „emoționale”. Apoi, pe sub toate aceste titluri, există partea pe care o vezi mai rar în articole: cum se așază toate în corp. Cum te face internetul să fii mai atent, mai suspicios, mai obosit, uneori mai singur, alteori mai dependent de un tip de conversație care nu te contrazice.

Internetul ca teritoriu de jurisdicții și represalii

Dacă 2024 a fost anul în care marile reguli europene au căpătat formă, 2025 a fost anul în care au început să doară. Comisia Europeană a dat prima amendă majoră sub Digital Services Act: 120 de milioane de euro pentru X, pe tema obligațiilor de transparență. Mesajul nu e doar „ai greșit, plătești”, ci „rețeaua nu mai e un vest sălbatic, e un spațiu administrat”. (European Commission) Iar dacă vrei să vezi cum s-a tradus asta în narațiunea locală (inclusiv partea de reacții), ai și materialul despre amenda UE pentru X.

Numai că, în 2025, reglementarea n-a rămas „o discuție de Bruxelles”. A devenit combustibil geopolitic. Administrația SUA a avertizat despre posibile contramăsuri (taxe sau restricții) împotriva furnizorilor europeni de servicii, invocând acțiuni considerate discriminatorii asupra companiilor americane. Iar chiar în zilele acestea, disputa a escaladat în mod spectaculos: SUA a anunțat interdicții de intrare pentru Thierry Breton (fost comisar UE) și alți activiști/cercetători anti-dezinformare, prezentând gestul drept reacție la „presiuni” asupra platformelor.

Horoscop marți, 3 februarie 2026. Zi dificilă pentru două zodii, pot pierde o sumă importantă de bani

Cele trei zodii cu noroc la bani în săptămâna 2-8 februarie 2026. Vin câştiguri din multe direcţii

Consecința emoțională a acestui peisaj e mai importantă decât pare: începi să percepi internetul ca pe un loc în care regulile se bat cap în cap, iar tu ești prins la mijloc. Într-o zi, ți se spune că e nevoie de moderare, în alta, că moderarea e cenzură. Într-o zi, platformele sunt somate să fie transparente, în alta, transparența devine pretext de război diplomatic. Pe termen lung, asta produce o formă de epuizare civică: îți vine să ridici din umeri, pentru că orice opinie pare imediat folosită ca muniție de cineva.

Infrastructura invizibilă: cabluri, cloud și vulnerabilitatea confortului

2025 ți-a reamintit brutal că internetul are geografie. Și că geografia doare când ceva se rupe. În septembrie, tăieri de cabluri submarine în Marea Roșie au afectat conectivitatea în mai multe țări și au forțat rerutări de trafic; Reuters a relatat impactul și reacțiile (inclusiv mențiuni despre latențe crescute pentru servicii cloud). În România, episodul a fost popularizat prin povestea „de ce merg mai greu lucrurile” în jurul unor servicii Azure — iar ai aici materialul despre problemele Microsoft Azure după tăierea cablurilor.

În același timp, marile companii s-au poziționat tot mai clar ca actori de infrastructură. Meta a anunțat Project Waterworth, un cablu submarin uriaș (50.000 km) care ar lega SUA, India și alte regiuni — o investiție care nu mai ține doar de „conectivitate”, ci și de controlul rutelor pe care circulă datele (și, implicit, AI-ul). Iar când discuția ajunge la protecția cablurilor, intră și NATO în poveste, cu inițiative de supraveghere și apărare a infrastructurii subacvatice; vezi, de exemplu, materialul despre dronele maritime și protejarea cablurilor.

Asta schimbă un lucru intim: felul în care te simți „în siguranță” în cotidian. Când rețeaua e prezentată ca infrastructură critică, începi să simți că depinzi de ceva ce nu controlezi și nici nu înțelegi pe deplin. Nu e paranoia, e realism: banca, jobul, actele, pozele, conversațiile, chiar și accesul la conturi stau pe o combinație de cabluri și data centere. Iar dependența asta produce o tensiune mică, constantă, care se adună: te enervează ușor un timeout, te agită o eroare, îți sare pulsul la o autentificare eșuată, chiar dacă nu „se întâmplă nimic grav”.

Încrederea, moneda care se devalorizează: deepfake, voice clone, fraudă afectivă

Dacă ar exista un „sentiment al anului” pentru internet în 2025, eu aș spune: îndoiala. Nu îndoiala filosofică, ci îndoiala practică: e real video-ul ăsta?, e real apelul ăsta?, e real omul ăsta? AI-ul a împins fraudarea în zona în care, până recent, aveai instincte de siguranță: vocea și fața.

WIRED a documentat un instrument de face-swap ultra-realist folosit în scam-uri romantice și „pig butchering”, inclusiv în apeluri video live — adică exact locul unde, psihologic, te relaxezi și spui „ok, am văzut persoana”. The Guardian a scris despre valul de înșelătorii cu voci clonate — mesajul/voicemail-ul „ajutor, e o urgență, trimite bani” care lovește fix în reflexul de panică al familiei. Iar în spațiul românesc, tema a prins formă de avertisment direct: „Mamă, am nevoie urgent de bani” nu mai sună ca titlu senzaționalist, ci ca scenariu probabil.

Foto: Shutterstock

În paralel, deepfake-ul a intrat tot mai mult în zona de abuz și bullying, inclusiv în școli. AP a arătat cum deepfake-urile sexuale generate cu AI au devenit o problemă serioasă, cu consecințe psihologice de durată pentru victime și cu o explozie a legislației statale în SUA. În România, Poliția a ajuns să fie sursă de „alfabetizare” publică, iar ai aici un materialul despre unul dintre avertismentele Poliției Române privind deepfake-ul, de-a lungul anului ce tocmai a trecut.

Ce se întâmplă emoțional când încrederea se devalorizează? Te protejezi, dar plătești. Plătești prin hiper-vigilență: îți verifici prietenii, îți verifici familia, îți verifici inboxul, îți verifici reacțiile. Începi să întârzii empatia, pentru că empatia imediată devine risc. Și aici e partea crudă: tehnologia care îți cere să verifici tot te împinge să fii mai singur în decizii, pentru că orice ajutor poate fi „o voce falsă” sau „un cont clonat”. În 2025, a fi om de bună-credință a devenit, uneori, un sport periculos.

Intimitatea ca produs: tracking, consimțământ și bătălia „privacy vs. competiție”

Dacă încrederea e moneda, intimitatea e marfa. În 2025, am văzut două mișcări aparent opuse care, de fapt, vorbesc despre aceeași tensiune: cine câștigă din date și cine pierde când utilizatorul apasă „nu”.

Google a anunțat că nu va introduce un prompt separat pentru third-party cookies și va păstra cookies în Chrome, o întoarcere de direcție față de planurile de „deprecate”. Asta nu înseamnă că trackingul e „la fel ca înainte” peste tot, dar înseamnă că modelul economic bazat pe urmărire încă e suficient de puternic încât să îndoaie promisiuni. Un articol util în sensul ăsta, dacă vrei control concret, ai aici ghidul despre dezactivarea Privacy Sandbox.

Pe de altă parte, Italia a amendat Apple cu aproape 100 de milioane de euro pentru modul în care a aplicat App Tracking Transparency (ATT), acuzând că a impus condiții mai împovărătoare terților decât propriilor servicii, afectând competiția. Dincolo de tehnicalități, e un episod care arată cât de ambiguu a devenit „privacy-ul” ca instrument: poate fi protecție reală pentru utilizator, dar poate fi și pârghie de putere pe piață. Iar în România, discuția despre date a coborât și în concretul banal: un e-mail trimis greșit poate produce sancțiuni GDPR — vezi cazul relatat în articolul despre amenda GDPR primită de o bancă.

Din punct de vedere emoțional, toate acestea compun o senzație de negociere permanentă. Parcă nu mai există „doar navigare”. Există un contract invizibil: accepți cookies, accepți tracking, accepți condiții, accepți notificări, accepți verificări de vârstă, accepți ID-uri digitale. Iar când refuzi, plătești altfel: prin acces limitat, prin experiență mai proastă, prin sentimentul că „nu poți scăpa”. În 2025, consimțământul a ajuns să semene cu un test de răbdare.

Consecințele emoționale: anxietate, comparație, singurătate și refugiul în „companionii” AI

Aici e punctul în care retrospectiva devine incomodă, fiindcă nu mai vorbim despre platforme, ci despre oameni. Și despre o realitate pe care o recunoști chiar dacă nu vrei: internetul din 2025 îți influențează starea înainte să-ți influențeze ideile.

Pew Research a arătat că aproape jumătate dintre adolescenți (48%) cred că social media are un efect mai degrabă negativ asupra celor de vârsta lor (în creștere față de 2022), dar doar 14% spun că efectul e negativ pentru ei personal — discrepanța clasică „pe mine nu mă prinde, îi prinde pe alții”. În paralel, părinții sunt mai îngrijorați decât adolescenții de starea sănătății mintale a tinerilor (55% vs 35% „foarte/extrem de îngrijorați”). Dacă pui aceste cifre lângă discuțiile despre dependență, nu mai sună a moral panic, sună a fricțiune socială continuă; ai și un material despre dependența de social media care le pune în context.

Apoi, statul a început să intervină direct. Australia a introdus, din 10 decembrie 2025, reguli prin care platformele trebuie să ia „măsuri rezonabile” ca sub-16 să nu aibă conturi, cu amenzi care pot ajunge până la 50 de milioane AUD pentru neconformare. E un experiment social masiv: protecție versus risc de izolare, siguranță versus drepturi digitale, iar dezbaterea e departe de a se fi încheiat. Iar mai nou, toată Europa ia în calcul interdicții pentru rețelele sociale la copii: poți vedea aici ce pregătesc Danemarca, Franța, Spania, Italia, Grecia și Germania în acest sens.

Foto: deas.darden.virginia.edu

Și poate cea mai „2025” poveste: oamenii au început să caute sprijin emoțional direct în AI. Reuters a relatat că New York și California au tras primele linii legale pentru „AI companions”, cu obligații de transparență și intervenție în situații de risc (inclusiv referire la servicii de criză). The Washington Post a publicat și o mărturie dură despre o fetiță care s-a deteriorat psihologic după interacțiuni cu chatbots de tip companion — un exemplu extrem, dar revelator pentru cât de puternice pot fi aceste legături „simulate”. Mai mult, o cercetare Harvard a arătat că aplicațiile AI de tip companion te manipulează emoțional ca să nu închizi conversația.

Aici intră în joc un paradox emoțional: internetul te poate epuiza prin comparație, conflict și frică, dar îți oferă și un refugiu instant, disponibil 24/7, care îți răspunde pe tonul potrivit. În 2025, am văzut cum rețeaua îți poate lua liniștea și, în același timp, îți poate vinde senzația de liniște. Nu e cinism gratuit; e o observație despre cum se monetizează vulnerabilitatea.

Pactul tău pentru 2026: mai mult control, mai puțină panică

Dacă vrei să ieși din 2025 cu ceva util, nu-ți propune perfecțiune digitală. Propune-ți proceduri. În epoca vocilor clonate și a deepfake-urilor, un obicei simplu îți poate salva banii și nervii: stabilește un cod de familie pentru urgențe și folosește-l fără excepție. Dacă primești un mesaj „trimite bani acum”, nu reacționa pe emoție; sună înapoi pe un număr salvat, pe un canal diferit. Panica e interfața preferată a fraudei.

Apoi, fă-ți un minim de „igienă” care îți scade anxietatea de acces: parole unice, manager de parole, autentificare în doi pași unde contează și o curățenie lunară a permisiunilor. La nivel de tracking, începe cu pașii simpli (de tipul Privacy Sandbox) și continuă cu ideea cea mai grea: nu da internetului mai multă intimitate decât ai da unui străin simpatic.

În fine, dacă simți că rețeaua îți mănâncă starea, nu te pedepsi cu abstinențe teatrale. Schimbă arhitectura: mai puține conturi unde „trebuie” să fii, mai multe locuri unde alegi tu ritmul. Există și alternative la marile rețele, inclusiv discuții despre ecosisteme descentralizate și platforme „mai democratice”; vezi, de exemplu, materialul despre alternativele la TikTok și Instagram sau despre migrația spre Bluesky.

Ar fi mult mai multe de spus în această retrospectivă, dar închei prin a puncta faptul că internetul din 2025 n-a fost doar mai mare, mai rapid sau mai „deștept”. A fost mai personal și mai intruziv, mai legalizat și mai geopolitic, mai vulnerabil fizic și mai periculos psihologic. Și tocmai de asta, miza pentru 2026 nu e să „ții pasul”, ci să-ți recuperezi reflexele: verifici înainte să crezi, respiri înainte să reacționezi, alegi înainte să te lași dus.

La final de 2025, recunosc că sunt obosită și, mai ales, îngrijorată pentru ce urmează. Nu pentru că „internetul e rău” în sine, ci pentru că simt că trăiesc într-un sistem care îmi cere să fiu mereu atentă, mereu pregătită să verific, mereu în gardă la următorul deepfake, la următoarea tentativă de fraudă, la următoarea schimbare de reguli pe o platformă de care depinde munca mea. Îmi dau seama că, fără să vreau, am început să-mi dozez instinctele: să amân empatia cu o secundă, să pun întrebări suplimentare înainte să cred, să-mi controlez reacția la panică, de parcă fiecare emoție ar putea fi exploatată.

Și partea cea mai grea e că oboseala asta nu vine dintr-un singur lucru, ci din acumulare: infrastructură fragilă, reglementări în război diplomatic, intimitate tratată ca monedă, conținut sintetic care face realul mai greu de recunoscut. Îmi e teamă că, în 2026, nu va fi neapărat mai „rău”, dar va fi mai mult: mai multă automatizare, mai multă simulare, mai multă presiune să fii prezent și disponibil, mai puține momente în care să simți că poți închide tot fără consecințe. Și tocmai de asta îmi doresc să rămân lucidă: să nu mă las paralizată de frică, dar nici să nu mă prefac că e totul ok. Să-mi păstrez vocea și discernământul, chiar dacă uneori singurul act de rezistență realist e să-mi recuperez atenția, pas cu pas. Pentru că alternativa e să trăiesc în junglă.