28 oct. 2025 | 10:32

O firmă și-a „clonat” cel mai bun om de vânzări într-un agent AI și, din 10 angajați, a rămas cu un singur om la butoane

TEHNOLOGIE, ȘTIINȚĂ & DIGITAL
Share
O firmă și-a „clonat” cel mai bun om de vânzări într-un agent AI și, din 10 angajați, a rămas cu un singur om la butoane
Imagine reprezentativă de ilustrație. (Ilustrație Playtech cu ajutorul AI)

În ultima perioadă, tot mai multe știri despre inteligența artificială vorbesc despre cum companiile își optimizează costurile de personal, lăsând o parte din muncă pe seama sistemelor automatizate. Și noi am scris în repetate rânduri despre concedieri, repoziționări de roluri și predicții privind joburile pe care AI-ul le-ar putea prelua. Iar povestea de mai jos vine din una dintre cele mai cunoscute companii tech ale momentului și arată, foarte concret, cum un agent AI „clonat” după cel mai bun om din echipă poate comprima un departament întreg la un singur om – cel rămas „la butoane”.

Vercel, platformă de cloud pentru dezvoltatori fondată în 2015 de Guillermo Rauch și evaluată la circa 9,3 miliarde de dolari, spune că a automatizat mare parte din munca de preluare a leadurilor cu un „agent” antrenat pe fluxul celui mai performant membru al echipei. Rezultatul: echipa de inbound, formată din 10 persoane, a fost comprimată la un singur supervizor uman care lucrează alături de agentul AI, notează Business Insider.

vezi și: 20 de meserii bine plătite pe care inteligența artificială nu le va înlocui și care vor crește puternic în următorul deceniu

Cum funcționează „clona” și ce a înlocuit

Inițiativa a început în iunie, când trei ingineri au urmărit timp de șase săptămâni top performer-ul și au documentat pas cu pas procedurile. Pe baza acestui „manual viu” au construit un agent capabil să evalueze mesajele primite, să filtreze spamul, să califice leadurile interogând baze interne și să cerceteze companiile cu ajutorul instrumentelor de căutare, apoi să redacteze răspunsuri personalizate și să ruteze automat cererile de suport.

Un manager uman verifică propunerile agentului în Slack și oferă feedback pentru a calibra tonul și a îmbunătăți acuratețea. Potrivit COO-ului Jeanne DeWitt Grosser, dacă un flux de lucru poate fi documentat, „un agent îl poate executa” în mod repetabil și predictibil.

Ce s-a întâmplat cu restul echipei și care e miza

Cei nouă colegi rămași au fost mutați pe prospectare outbound, considerată muncă de valoare mai mare și mai complexă. Compania susține că nu urmărește concedieri, ci repoziționarea oamenilor către sarcini creative și mai greu de standardizat, în timp ce activitățile repetitive sunt preluate de agenți.

Vercel are deja șase agenți AI în producție și vrea „sute” în 6–12 luni, toți modelați după cei mai buni angajați pe fiecare flux. Pentru a accelera programul, compania l-a recrutat pe David Totten (ex-Databricks, Microsoft) ca vicepreședinte pentru ingineria de teren la nivel global, rol-cheie în scalarea acestor sisteme.

Mesajul executivilor este clar: agenții sunt potriviți acolo unde procesele sunt replicabile și deterministe, iar oamenii rămân pe ceea ce cere judecată, ambiguitate și creativitate. În traducere practică, inbound-ul intră pe „pilot automat”, iar „la butoane” rămâne un singur responsabil uman.