17 oct. 2025 | 17:14

Mobilizare după explozia din Rahova: unde pot fi duse haine, alimente și lucruri pentru copii

ACTUALITATE
Share
Mobilizare după explozia din Rahova: unde pot fi duse haine, alimente și lucruri pentru copii

O explozie puternică a zguduit, vineri dimineață, un bloc de pe Calea Rahovei, lângă Liceul Bolintineanu, lăsând în urmă trei persoane decedate și 13 rănite. Deflagrația a distrus două etaje ale clădirii, iar mai multe familii au rămas fără locuință. Autoritățile locale și organizațiile de asistență socială au lansat rapid o campanie de sprijin pentru cei afectați, deschizând centre de donații unde bucureștenii pot aduce haine, alimente și obiecte pentru copii.

Centrele de donații sunt deschise pentru ajutor

Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB) a anunțat că sâmbătă și duminică sunt deschise centre de donații între orele 8:00 și 20:00.

„În urma exploziei devastatoare din Sectorul 5, familii întregi au rămas fără locuință și multe persoane au nevoie urgentă de ajutor. Pentru a le sprijini, sâmbătă și duminică sunt deschise centrele de donații ale DGASMB, între orele 8:00 – 20:00”, a precizat instituția într-o postare pe Facebook.

Oamenii care doresc să ajute pot aduce:

  • haine de sezon în stare bună;
  • alimente neperisabile;
  • produse de igienă;
  • lenjerii și pături;
  • jucării pentru copiii afectați.

Cele două locații special amenajate sunt:

  • Centrul Bebe de București, pe strada Regina Elisabeta nr. 75, Sector 5;
  • Depozitul de Economie Circulară Socială Romexpo, pavilionul G7, pe a doua alee la dreapta după stația de pompieri din Bd. Expoziției nr. 2, Sector 1.

Autoritățile sprijină victimele pe teren

Administratorul public al Capitalei, Lucian Judele, a declarat că echipele DGASMB se află la fața locului pentru a oferi persoanelor evacuate cazare temporară, hrană, apă, haine, încălțăminte și produse de igienă. De asemenea, spitalele din subordinea Primăriei Capitalei, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), se ocupă de îngrijirea răniților.

Primarul interimar Stelian Bujduveanu a subliniat că autoritățile au posibilitatea de a oferi locuințe temporare celor afectați. În același timp, DGASMB pune la dispoziția donatorilor două numere de telefon pentru informații suplimentare sau urgențe: 021.314.23.15 și 021.9524.

„Fiecare contribuţie contează enorm şi poate ajuta victimele să treacă mai uşor peste aceste momente extrem de dificile. Vă mulţumim pentru solidaritate şi generozitate”, a transmis instituția.

Tragedia din Rahova

Explozia s-a produs vineri dimineață, 17 octombrie, într-un bloc de pe Calea Rahovei, în apropierea Liceului Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”. Deflagrația, cauzată cel mai probabil de o acumulare de gaze, a distrus parțial etajele 5 și 6 ale imobilului cu opt niveluri. Impactul a fost atât de puternic încât ferestrele și pereții mai multor apartamente au fost distruși, iar o sală de clasă din liceul aflat în vecinătate a fost grav afectată. Martorii au relatat că s-a simțit o bubuitură uriașă, iar mobilierul s-a mișcat ca în timpul unui cutremur.

În urma exploziei, autoritățile au activat Planul Roșu de intervenție la ora 09:18. Pompierii, polițiștii și echipajele SMURD s-au mobilizat rapid, fiind trimise inclusiv două echipaje canine pentru căutarea victimelor. 13 persoane au fost rănite, dintre care mai multe în stare gravă, și au fost transportate la spitalele Universitar, Floreasca, Grigore Alexandrescu, Matei Balș și Bagdasar-Arseni. Din nefericire, trei persoane și-au pierdut viața.

Cazuri similare au mai existat în București. În 2022, partea superioară a unui bloc din zona Eroii Revoluției s-a prăbușit, iar în anii trecuți s-au produs și alte incidente în imobile vechi, afectate fie de gaze, fie de infiltrații și uzură avansată.