De ce au acceptat autoritățile elene să-l rețină din nou pe Sorin Oprescu. Ce șanse are fostul primar să evite extrădarea: „Nu mai sunt portițe”
La aproape trei ani de la condamnarea definitivă, fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, se află din nou în atenția autorităților. Ministerul Justiției a confirmat că pe teritoriul Greciei au început procedurile specifice pentru executarea mandatului european de arestare emis pe numele său. Polițiștii eleni l-au reținut recent în apropierea aeroportului din Salonic, în urma unei colaborări strânse între autoritățile române și cele grecești.
Noi date despre condițiile de detenție, motivul reluării procedurilor
Această reținere survine după ce România a transmis statului elen informații actualizate privind condițiile din penitenciare, menite să asigure respectarea drepturilor omului. Acesta a fost motivul principal invocat anterior de judecătorii din Grecia pentru refuzul extrădării lui Sorin Oprescu, considerând că nu ar beneficia de tratament adecvat în închisorile din România.
Potrivit Ministerului Justiției, Tribunalul București a aprobat în luna mai 2025 o nouă cerere venită din partea Biroului SIRENE, prin care s-a solicitat evaluarea posibilității de a reactiva mandatul european de arestare. Instanța a fost de acord, întrucât România a transmis un angajament oficial privind îmbunătățirea condițiilor din sistemul penitenciar.
Ministerul a transmis într-un comunicat că „în prezent, pe teritoriul statului elen sunt în curs de desfăşurare activităţile specifice executării mandatului european de arestare”. Totodată, instituția a subliniat că rezultatul actual reprezintă „un succes al cooperării dintre autoritățile din România și cele din Grecia, dar și o direcție fermă de implicare pentru aducerea în țară a persoanelor urmărite în vederea executării pedepselor”.
Sorin Oprescu, condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare
Tribunalul București a emis, pe 13 mai 2022, mandatul de executare a pedepsei de 10 ani și 8 luni pentru Sorin Oprescu. Fostul edil a fost condamnat pentru constituirea unui grup infracțional organizat, luare de mită și spălare de bani.
În același an, imediat după pronunțarea sentinței, acesta a fost dat în urmărire internațională. Pe 17 mai 2022, a fost localizat și arestat în Grecia, însă Curtea de Apel din Atena a respins cererea de extrădare, invocând vârsta sa – 73 de ani –, starea de sănătate precară și condițiile de detenție din România. După câteva săptămâni, fostul primar a fost eliberat pe cauțiune.
Condamnarea lui Oprescu provine dintr-un dosar de corupție care vizează primăria Capitalei și activitatea unor instituții aflate în subordine. Procurorii au susținut că, începând din 2013, fostul primar ar fi condus un grup infracțional care colecta sume de bani provenite din bugetul municipal, în schimbul unor contracte acordate preferențial.
Analiză politică: „De data aceasta, șansele de extrădare sunt mai mari”
Politologul Cristian Pîrvulescu consideră că Sorin Oprescu are șanse tot mai mici să evite extrădarea. În opinia sa, autoritățile române au reușit de această dată să ofere garanțiile necesare privind condițiile de detenție.
„Cred că în condițiile acestea nu prea mai există portițele care au fost folosite până acum. Ca urmare, de data asta, șansele sunt mai mari”, a declarat Pîrvulescu.
Acesta a făcut o comparație cu situația recentă a oligarhului Vladimir Plahotniuc, extrădat de Grecia către Republica Moldova, subliniind că statul moldovean a fost „mult mai convingător” în demersurile sale decât România în cazul Oprescu.
„Să fim cât se poate de serioși, condițiile de detenție din România sunt mult mai bune decât cele din Moldova. Deci cred că statul moldovean a fost mult mai convingător în momentul în care a pus problema ducerii lui Plahotniuc în Moldova decât a reușit să fie statul român. Poate de data asta va reuși mai bine”, a adăugat politologul.
O nouă etapă în lupta autorităților pentru aducerea condamnaților în țară
Ministerul Justiției subliniază că va continua eforturile pentru aducerea în țară a tuturor persoanelor condamnate care se sustrag pedepsei, iar cazul fostului edil ar putea deveni un precedent pentru alte dosare similare.
Pentru moment, fostul primar rămâne sub custodia autorităților din Grecia, în așteptarea unei decizii privind extrădarea. Dacă aceasta va fi aprobată, Sorin Oprescu ar putea fi adus în România pentru a-și ispăși pedeapsa în următoarele luni.