Cum este corect: „ultimele” sau „ultimile” – greșeala pe care mulți români o fac fără să-și dea seama

Una dintre greșelile care se strecoară adesea în vorbirea și scrierea de zi cu zi în limba română este folosirea incorectă a formei de feminin plural a adjectivului „ultim”. Deși pare o abatere minoră, mulți români ajung să greșească fără să își dea seama, confundând variante precum „ultimele” și „ultimile”. În realitate, norma este clară, iar Dicționarul Explicativ al Limbii Române oferă toate detaliile necesare pentru a înțelege de ce o formă este corectă, iar cealaltă nu. Tocmai de aceea, explicațiile gramaticale și exemplele precise devin esențiale pentru evitarea unor greșeli care se repetă frecvent.

Forma corectă la feminin plural: „ultimele”, nu „ultimile”

În ceea ce privește adjectivul „ultim”, regulile DOOM și DEX arată că acesta este un adjectiv variabil și își schimbă forma în funcție de gen și număr. Apar patru forme principale: ultim (masculin singular), ultima (feminin singular), ultimi (masculin plural) și ultime (feminin plural).

Pornind de la aceste variații, forma corectă pentru genul feminin plural este „ultime”, iar atunci când adjectivul primește articol hotărât și determină un substantiv cu care este antepus, se formează „ultimele”. De aici rezultă clar că „ultimile” nu este o variantă acceptată și nu are corespondent în normele limbii române.

În schimb, litera „i”, responsabilă pentru confuzie, apare doar în formele de masculin plural: „ultimi” și „ultimii”. Așadar, regula este simplă: la feminin plural folosim „ultime” și „ultimele”, iar la masculin plural se utilizează „ultimi” și „ultimii”.

Horoscop marți, 3 februarie 2026. Zi dificilă pentru două zodii, pot pierde o sumă importantă de bani

Cele trei zodii cu noroc la bani în săptămâna 2-8 februarie 2026. Vin câştiguri din multe direcţii

Exemple simple pentru a evita greșeala

Pentru a înțelege mai ușor ce formă trebuie folosită, exemplele joacă un rol esențial. Variantele corecte sunt: „ultimele știri”, „ultimele mesaje”, „ultimele ore”, „ultimele zile”, „ultimele călătorii”, „ultimele victorii”, „ultimele puteri”, „ultimele rânduri”, „ultimele vorbe”, „ultimele gânduri”.

Toate aceste exemple respectă regulile gramaticale și ilustrează clar modul în care adjectivul „ultim” se acordă în gen și număr cu substantivul determinat. Confuzia dispare astfel dacă se ține cont de forma de bază: „ultimă” devine „ultime” și, cu articol hotărât, „ultimele”.

Ce este adjectivul și cum funcționează el în propoziție

Pentru a înțelege și mai bine regula, merită reamintit că adjectivul este o parte de vorbire flexibilă care exprimă o însușire a unui obiect sau a unei ființe. Acesta se acordă întotdeauna în gen, număr și caz cu substantivul pe care îl determină.

Exemple precum „casa frumoasă”, „mașina frumoasă”, „omul frumos” sau „femeia frumoasă” demonstrează modul în care funcționează acest acord. Adjectivul își schimbă forma sau terminația în funcție de cuvântul cu care se asociază, exact așa cum se întâmplă și cu adjectivele de tipul „ultim”.

Evoluția limbii române și influențele sale

Limba română, în cadrul căreia se înscriu toate aceste reguli gramaticale, este o limbă romanică, descendentă din latină. Procesul de formare al limbii s-a desfășurat atât la nord, cât și la sud de Dunăre, definitivat în jurul secolului al VII-lea, perioadă din care se poate vorbi despre existența poporului român.

Pe parcursul acestei evoluții, vocabularul românesc a fost influențat punctual de popoare migratoare precum cele germanice, turcice, slave sau fino-ugriene. Cu toate acestea, structura de bază a limbii, în special cea gramaticală, a rămas puternic ancorată în rădăcinile latine, iar unele cuvinte specifice latinei dunărene au continuat să existe doar în limba română, fără corespondent în celelalte limbi romanice.

Confuzia dintre „ultimele” și „ultimile” poate fi eliminată definitiv dacă se ține cont de forma de feminin plural stabilită de normele limbii române. Regula este clară, iar respectarea ei contribuie la o exprimare corectă și elegantă. Limba română, cu întreaga ei istorie și complexitate, păstrează structuri gramaticale stabile, iar acordul adjectivului este una dintre acestea.