Cum arată acum Salina Praid. Imagini cu dezastrul lăsat în urmă de inundații
Salina Praid este la un pas de dezastru, însă autoritățile se luptă acum să restrângă cât se poate răul parcă ireparabil făcut de apele râului Corund, dar și de indolența celor care ar fi trebuit să se asigure că această situație nu va apărea niciodată.
Cum arată acum Salina Praid, după ce a fost inundată
Din păcate, însă, catastrofa a lovit, iar Salina Praid a fost inundată și aproape distrusă. Președintele Nicușor Dan a fost sâmbătă la fața locului pentru a vedea situația și pentru a găsi soluții, dar și pe cei vinovați pentru această situație. A spus că situațșia putea fi evitată și a cerut premierului interimar să trimită Corpul de Control pentru a vedea cine se face responsabil pentru această situație.
„Astăzi am fost la Praid, alături de o comunitate profund afectată de inundații. Mii de oameni suferă din cauza unui dezastru care putea fi prevenit. Am solicitat premierului trimiterea Corpului de Control pentru a investiga situația. Trebuie să aflăm cine poartă responsabilitatea și să luăm măsuri ferme”, a spus președintele.
Nicușor Dan cere măsuri urgente
Nicuor Dan a vorbit cu responsabilii de la Salrom, care au promis că în cel mult trei săptămâni de zile vor devia cursul râului Corund, pentru a evita distrugerea în totalitate a Salinei Praid.
”În cel mult trei săptămâni, Salrom va construi un bypass pentru a opri pătrunderea apei dulci în salină. Va urma evacuarea controlată a apei. Miniștrii vor rămâne aici pentru a se asigura că soluțiile sunt implementate, nu doar promise.
Oamenii din Praid nu mai pot aștepta. Vom susține acordarea de compensații pentru cei care și-au pierdut veniturile și vom propune măsuri concrete pentru relansarea turismului local. Nu vom abandona această comunitate. Și nu vom închide ochii în fața neglijenței”, a transmis președintele.
”Nu mai ai ce salva”
Dintr-o atracție turistică europeană, Salina Praid s-a transformat într-un adevărat pericol, chiar și pentru minerii care au încercat să ajute în subteran. Atrăgea zeci de mii de turiști pe an, din țară, dar și de peste hotare, însă acum este în pericol să se prăbușească total și să se tranforme într-un heleșteu. Oamenii sunt foarte supărați pentru această situație. Iată cum arăta înainte Salina Praid:
”Se mai întâmplă, autoritățile au vrut doar profit fără investiții, acum s-au lins pe bot”, ”Romania se dărâmă sub ochii nostri si cu acordul nostru ……mare păcat”, Imi pare rau de ce se intampla cu salina, dar cei care au luat bani de pe urma salinei și nu a investit în infrastructura sa răspundă penal, cu averea, cu puscarie cât a fost bine s-au bucurat pentru buzunarele proprii acum cer ajutor”.
”Anul trecut în august am fost acolo cu familia ultima datā. Am simtit o liniste sufletescā si o bucurie de nescris. Nu se poate descrie momentul acela când mi-am închis ochii si respiram aerul sārat la 16 grade C. Pur si simplu era supranatural. În fiecare ani am fost în Salina Praid începînd cu 2015. Parcā anul trecut simteam mai intens totul. Mi-a venit o lacrimā în ochi si cu greu m-am abtinut sā nu plâng. Acuma stiu de ce m-am simtit asa, era ultima datā”.
”Nu mai ai ce salva ….Pentru cei care nu cunosc, apa dulce DIZOLVA sarea……..o sa avem un mare helesteu cu apa sarata in locul salinei care se va prabusi……Era previzibil dar nu s-a facut nimic…Vreau sa vad cine isi va asuma,cine va fi dat fara …………..NIMENI nu va pati nimic,Romanika este a nimanui”. Sunt doar câteva dintre mesajele postate pe Facebook de câțiva internauți. Vedeți în Galeria Foto imagini cu Salina Praid acum, după inundații.