Cum ar putea România să interzică accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale. Mecanisme, modele externe și probleme reale

Australia se pregătește să devină prima țară din lume care interzice, oficial, accesul copiilor sub 16 ani la marile platforme de social media. De la 10 decembrie, Facebook, Instagram, TikTok, YouTube, X și alte aplicații vor fi obligate să blocheze conturile minorilor și să împiedice deschiderea unora noi, sub amenințarea unor amenzi uriașe. Pe acest fundal, apare întrebarea firească: cum ar arăta un asemenea sistem dacă ar fi aplicat în România și ce ar trebui, concret, să facă statul și platformele?

Ce modele există deja și ce interzic, de fapt

Modelul australian pune responsabilitatea exclusiv pe companii, nu pe copii sau părinți. Nu există sancțiuni pentru utilizatori, ci doar pentru platforme, care riscă amenzi de zeci de milioane de dolari pentru încălcări grave sau repetate. Acestea trebuie să ia „măsuri rezonabile” ca să împiedice minorii sub 16 ani să aibă cont și să folosească tehnologii de verificare a vârstei – de la documente oficiale și recunoaștere facială, până la sisteme de „age inference”, care estimează vârsta pe baza comportamentului online.

Lista vizată în Australia include cele mai mari rețele: Facebook, Instagram, TikTok, X, YouTube, Reddit, Snapchat, Threads, WhatsApp dar și platforme de streaming precum Twitch sau Kick. În schimb, aplicații precum YouTube Kids, Google Classroom sau WhatsApp sunt, deocamdată, în afara reglementării, pe motiv că nu îndeplinesc criteriile de „platformă socială clasică” ori nu cer cont pentru a consuma conținut.

Alte țări nu au mers atât de departe. Marea Britanie a introdus reguli dure de siguranță online, cu amenzi și chiar riscul de închisoare pentru șefii companiilor care nu protejează minorii, dar fără o interdicție totală. Franța discută interzicerea rețelelor sociale pentru sub 15 ani, Danemarca și Norvegia pregătesc propriile proiecte, iar Spania vrea să condiționeze accesul sub 16 ani de acordul părinților. În SUA, o tentativă similară în Utah a fost deja blocată în instanță.

În același timp, România nu ar porni de la zero, pentru că este stat membru al Uniunii Europene, iar la Bruxelles se discută deja despre fixarea unei vârste minime pentru accesul la rețelele sociale în toate țările membre. După cum am mai scris, există scenarii în care pragul de 16 ani ar putea deveni reper european, cu obligații clare pentru platforme privind verificarea vârstei și protecția minorilor. Asta nu înseamnă că Bucureștiul nu poate adopta propriile reguli înaintea unei decizii finale la nivel european, dar orice model național – inclusiv unul inspirat de Australia – ar trebui gândit astfel încât să poată fi armonizat ulterior cu viitoarele norme ale UE.

Cum ar putea România să aplice un model de interdicție

Dacă România ar copia liniile mari ale modelului australian, primul pas ar fi o lege care să definească exact ce înseamnă „platformă de social media” și pentru ce grupe de vârstă se aplică interdicția. Aceeași lege ar stabili că responsabilitatea revine platformelor – nu copiilor, nu părinților – și ar fixa un regim de amenzi suficient de mare încât să fie luat în serios de giganții tech.

Autorități precum ANCOM, Autoritatea pentru Digitalizare și Autoritatea de Supraveghere a Datelor ar trebui să stabilească, împreună, standardele de verificare a vârstei. Platformele ar fi obligate să implementeze sisteme de „age assurance” – de exemplu:

• verificarea prin act de identitate sau card bancar;
• recunoaștere facială sau vocală pentru estimarea vârstei;
• analiză de comportament (tip de conținut urmărit, ore de utilizare, interacțiuni).

Legea ar trebui să interzică explicit bazarea exclusivă pe data de naștere introdusă de utilizator sau pe „declarația” părintelui, precum și folosirea datelor colectate în alte scopuri decât verificarea vârstei. Datele ar trebui șterse după finalizarea procesului, altfel discuția s-ar muta imediat pe zona de confidențialitate și riscul de scurgeri masive de informații personale.

Legea majoratului digital. (Imagine reprezentativă de ilustrație: Playtech/OpenAI)

Riscuri, lacune și consecințe neintenționate

Chiar și cu un cadru legal solid, rămâne o întrebare-cheie: funcționează, în realitate, o astfel de interdicție? Experiența altor state arată că tinerii găsesc rapid „ocolișuri”: își fac conturi cu vârste false, folosesc VPN ca să pară că se conectează din altă țară, trec pe platforme de nișă mai puțin reglementate sau se mută în zone „gri” ale internetului, poate mai riscante decât rețelele mainstream.

În plus, tehnologiile de recunoaștere facială și estimare a vârstei nu sunt deloc perfecte și pot discrimina exact categoriile vulnerabile pe care ar trebui să le protejeze. O parte dintre copii ar putea fi blocați greșit, alții ar trece de filtre, iar între timp se acumulează baze de date sensibile cu milioane de fotografii și documente.

Pe de altă parte, o interdicție totală riscă să taie și partea pozitivă a rețelelor sociale pentru adolescenți: comunități de sprijin, acces la informații, posibilitatea de a se exprima și de a învăța să navigheze critic spațiul digital. De aceea, orice discuție despre un model „a la Australia” aplicat în România ar trebui să fie dublată de o dezbatere serioasă despre educație media, implicarea părinților și alternative sănătoase pentru timpul petrecut online, nu doar despre cum să mai punem o barieră tehnică în fața unei generații care, oricum, trăiește deja în mediul digital.