21 aug. 2025 | 20:23

Ce este ordinul de protecție și în ce condiții se poate obține. Andra și Cătălin Măruță au cerut unul împotriva unui fan. EXCLUSIV

Justiție
Share
Ce este ordinul de protecție și în ce condiții se poate obține. Andra și Cătălin Măruță au cerut unul împotriva unui fan. EXCLUSIV
EXCLUSIV
Ce este ordinul de protecție și cum se poate obține. Explicații oferite de Adrian Cuculis Sursa foto: montaj Playtech

Auzim tot mai des, în ultima vreme, noțiunea de „ordin de protecție”. Îl întâlnim pe internet, pe stradă sau la televizor, când aflăm despre persoane care au avut nevoie să apeleze la această metodă pentru a se proteja. Dar ce este, de fapt, acest ordin și cum se poate obține? Avocatul Adrian Cuculis a explicat, pentru Playtech, care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze cineva pentru a beneficia de acest instrument legal.

Ce este ordinul de protecție?

Zilele trecute, liniștea familiei Măruță a fost zdruncinată. Deși, așa cum au declarat, apreciază susținerea fanilor, uneori admirația poate degenera în obsesie – iar în cazul Andrei, exact asta s-a întâmplat.

Un fan înfocat i-a trimis, în repetate rânduri, mesaje în care își declara iubirea, iar situația a devenit și mai serioasă când bărbatul s-a filmat vorbind despre această afecțiune „bolnavă” pentru jurata de la Românii au talent.

„Eu o iubesc pe Andra foarte mult și asta este doar voia lui Dumnezeu. (…) i-a dat această misiune să-i fiu înger păzitor. Deci ceea ce Dumnezeu a scris, nimeni nu va putea șterge vreodată. Este soarta mea. Pentru că eu nu mă ridic la nivelul lui Andra. Pentru că eu sunt îngerul ei păzitor. Amin”, este o parte din mesajul îngrijorător publicat pe internet.

Din cauza acestei situații, temându-se pentru siguranța lor, dar și a celor doi copii, Andra și Cătălin Măruță au apelat la instanță pentru a obține un ordin de protecție. Termenul a devenit tot mai prezent în spațiul public, în contextul în care tot mai multe persoane se confruntă cu situații de pericol în familie sau în proximitate.

Cazuri recente arată cât de serioasă poate fi nevoia de protecție: Cristina Cioran a obținut un astfel de ordin împotriva tatălui copiilor săi. Teodora Marcu a cerut ordin de protecție împotriva celui care, ulterior, i-a luat viața în plină stradă, chiar în fața fetiței sale. Și Eugenia Șerban a fost nevoită să apeleze la această metodă atunci când fiul său, dependent de droguri, devenise amenințător.

Dar ce este, de fapt, un ordin de protecție? Reprezintă un instrument legal prin care cineva aflat în pericol își poate proteja viața, integritatea fizică sau psihică, dar și libertatea, atunci când se confruntă cu violență din partea unui membru al familiei. Mai exact, asta înseamnă o hotărâre a instanței, care poate dispune mai multe măsuri, pentru o perioadă provizorie, menite să țină agresorul la distanță și să ofere victimei siguranța de care are nevoie.

În ce condiții se poate emite ordinul de protecție

Pentru a afla în ce condiții poate fi emis ordinul de protecție l-am contactat pe avocatul Adrian Cuculis. Astfel, acesta a explicat că ordinul poate fi obținut în mai multe situații.

„Depinde de mai mulți factori. Dacă este o situație absolut urgentă, stringentă, care necesită intervenția poliției, ordinul de protecție se poate emite pe loc de către poliție, se confirmă de către procuror și se definitivează de către instanță”, ne-a spus Adrian Cuculis.

În schimb, când un fost iubit sau chiar un fan trece linia și devine agresiv – exact cum s-a întâmplat în cazul familiei Măruță – situația devine ușor diferită.

„Se poate merge direct la instanța de judecată, iar aceasta emite un ordin de protecție pe o perioadă cuprinsă între o lună și un an”, a explicat avocatul Adrian Cuculis.

Ce măsuri se pot lua

Conform legii, ordinul de protecție poate impune mai multe măsuri pentru siguranța victimei. Agresorul poate fi evacuat din locuință, chiar dacă e proprietar, sau i se poate restricționa accesul în anumite zone.

De asemenea, poate fi obligat să păstreze distanța față de victimă și copii, să nu intre în locurile frecventate de aceștia și să poarte un dispozitiv de supraveghere. I se poate interzice să dețină arme sau să suporte chiria, dacă victima trebuie să se mute.

„Interdicțiile sunt stabilite de către instanța de judecată și sunt diferite în funcție de fiecare situație particulară: brățară electronică, păstrarea distanței sau alte asemenea”, a completat Adrian Cuculis.