Care sunt țările din UE care reciclează cel mai mult materiile prime. România, la coada clasamentului, cu doar 1,3% circularitate

În timp ce Uniunea Europeană vorbește tot mai mult despre „economie circulară” și tranziție verde, datele oficiale arată că reciclarea materiilor prime avansează foarte lent. În aproape un deceniu, între 2015 și 2024, rata de circularitate a materialelor în UE a crescut doar de la aproximativ 11,2% la 12,2%. Cu alte cuvinte, doar o mică parte din materialele folosite în economie provin din reciclare, restul fiind obținute în continuare prin extracție sau import ca materii prime „noi”.

Ținta stabilită prin Planul de acțiune pentru economia circulară este ambițioasă: până în 2030, UE își propune să ajungă la o rată de circularitate de 23,2%. În acest context, diferențele dintre statele membre devin esențiale – unele țări sunt deja aproape de acest prag, în timp ce altele abia fac primii pași.

Olanda, Belgia și Italia, în fruntea Europei la reciclarea materiilor prime

Conform Euronews. în topul țărilor care reușesc să recicleze cel mai mult se află Olanda, cu o rată de circularitate de aproape 33%. Asta înseamnă că o treime din materialele folosite în economia olandeză provin din surse reciclate, nu din extracție nouă. Olanda este urmată de Belgia, cu circa 22,7%, și de Italia, cu aproape 22%.

Aceste state au investit masiv în sisteme de colectare separată, infrastructură de reciclare și politici care stimulează utilizarea materiilor prime secundare în industrie. Practic, ceea ce într-o țară ajunge la groapa de gunoi, în alta devine resursă reintrodusă în circuitul economic.

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Horoscop 5 decembrie 2025. O zodie primește o nouă șansă, norocul e de partea ei

În ansamblu, rata de circularitate a crescut în majoritatea statelor membre în ultimii zece ani. Malta se remarcă printr-o creștere spectaculoasă, de aproximativ 14 puncte procentuale, urmată de Estonia și Cehia, care au înregistrat la rândul lor evoluții importante.

Dacă ne uităm pe tipuri de materiale, minereurile metalice au cea mai mare rată de reciclare, urmate de materialele nemetalice (inclusiv cele din construcții). Biomasa are o circularitate mai redusă, iar la polul opus se află materialele derivate din combustibili fosili, unde reciclarea este încă la un nivel foarte scăzut.

România, pe ultimul loc în UE la circularitatea materialelor

La coada clasamentului se află România, cu o rată de circularitate de doar 1,3%. Asta înseamnă că peste 98% din materialele folosite în economie provin din resurse primare și doar o fracțiune foarte mică din reciclare. Sub România nu se mai află niciun alt stat membru, iar imediat deasupra se situează Finlanda și Irlanda, ambele cu aproximativ 2%.

Mai grav este faptul că, în cazul României, rata de circularitate nu doar că este mică, dar a și scăzut în ultimii ani, în loc să crească. Țara noastră se numără printre puținele state în care dependența de materii prime noi rămâne foarte mare, în timp ce utilizarea materiilor prime secundare este aproape nesemnificativă.

Explicațiile țin de mai mulți factori: colectare separată deficitară, lipsa unor stimulente reale pentru reciclare industrială, infrastructură insuficientă și, adesea, lipsa de interes din partea marilor consumatori de resurse. În paralel, producția și consumul de materiale primare continuă să crească, ceea ce „trage în jos” procentul de circularitate, chiar dacă, în termeni absoluți, se reciclează mai mult decât în trecut.

La nivel european, experții atrag atenția că legislația este concentrată mai ales pe fluxuri vizibile pentru consumatori – ambalaje, deșeuri electronice – dar acoperă mai puțin fluxuri uriașe precum deșeurile din minerit sau din construcții. Pentru România, imaginea de ansamblu rămâne clară: economia funcționează în continuare aproape complet liniar. Fără investiții consistente în colectare, reciclare și politici publice coerente, ținta europeană pentru 2030 riscă să rămână, cel puțin la noi, doar pe hârtie.