BNR iese în forță și scumpește iar dobânzile la credite! În două zile s-au zguduit ROBOR-ul și Cursul Valutar mai mult decât în recesiunea din 2020
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/05/BNR-iese-in-forta-si-scumpeste-iar-dobanzile-la-credite.jpg)
România se confruntă cu o scumpire a dobânzilor la creditele în lei. Cele mai recente valori anunțate de BNR indică o scumpire în linie pentru dobânzile plătite de românii care au credite în monedă națională, cu dobânzi variabile.
ROBOR la trei luni a crescut la 6,47%, faţă de 6,08% și atinge valoarea maximă din vara lui 2023 până în prezent. De asemenea, ROBOR la şase luni a crescut până la 6,53%, faţă de 6,16%, atingând și el o valoare record, pe care a mai atins-o tot în aceeași perioadă a anului 2023.
De asemenea, miercuri, un euro a ajuns să coste 5,0991 lei (+ 0,0613). Cea mai recentă mare cumpănă financiară traversată de România, respectiv recesiunea provocată pe fondul pandemiei din 2020, nu a afectat atât de mult cursul valutar. Pe piața interbancară, miercuri, euro depășise nivelul de 5,1 lei, un adevărat istoric negativ.
Prin urmare, costul ratelor în euro, în cazul românilor care au astfel de împrumuturi, va crește la rândul lui.
De ce au crescut dobânzile?
Scumpirea dobânzilor are o explicație tehnică, după cum ne explică un înalt oficial din cadrul BNR. „În ultima perioadă a apărut o schimbare importantă pe piaţa valutară. Intrările de capital au scăzut, iar ieşirile au crescut semnificativ. În consecinţă, pentru a tempera aceste mişcări a trebuit atrasă lichiditatea din piaţă şi dobânzile au crescut. BNR va căuta un optim pentru această situaţie”, a explicat Dan Suciu.
O perioadă complicată pentru români și pentru economia națională
România traversează o perioadă financiară delicată, în care incertitudinile politice și presiunile economice externe încep să se simtă direct în buzunarul oamenilor. Creșterea semnificativă a indicelui ROBOR – atât la 3 luni, cât și la 6 luni – duce la scumpirea creditelor în lei, afectând în mod direct milioane de români care au împrumuturi cu dobândă variabilă. Pentru aceștia, ratele lunare vor crește inevitabil, uneori cu sume greu de acoperit într-un buget deja tensionat de inflație și scumpiri generalizate.
În paralel, deprecierea leului față de euro lovește în românii care au credite în moneda europeană, dar și în prețurile importurilor, care pot deveni mai mari. Este o dublă lovitură: plătești mai mult dacă ai datorii, dar și mai mult dacă vrei să cumperi orice produs venit din afara țării.
BNR încearcă să țină sub control fluctuațiile de pe piața valutară, dar în acest moment, capitalul iese din țară mai repede decât intră, iar încrederea investitorilor scade, mai ales pe fondul scenariului în care România ar ajunge să fie condusă de politicieni eurosceptici și izolaționiști. În lipsa unor semnale clare de stabilitate, băncile devin mai prudente, iar accesul la împrumuturi devine mai scump. Pentru români, mesajul este clar: urmează o perioadă în care prudența financiară este esențială.