Ultima zi și poveste din viața Bădiței Creangă. În drum spre groapă a căzut din sicriu: „Ioane, nici acum nu ai stare“

Majoritatea dintre noi am crescut cu poveștile scrise de cel mai mare povestitor al Literaturii Române, Ion Creangă, bun prieten cu un alt mare exponent al poeziei românești, poetul național Mihail Eminescu, dar puțini știu cum a arătat ultima zi din viața acestuia.

Comorile literare lăsate românilor

Ion Creangă se năștea la 1 martie 1837, devenit cunoscut ca scriitor, povestitor și învățător moldovean. Figură principală a literaturii române din secolul al XIX-lea, este cunoscut mai ales pentru volumul „Amintiri din copilărie”, pentru nuvelele și povestirile sale, precum și pentru numeroasele sale anecdote.

Principala contribuție a lui Creangă la literatura fantastică și literatura pentru copii include narațiuni structurate în jurul unor protagoniști, precum „Harap Alb”, „Ivan Turbincă”, „Dănilă Prepeleac”, „Stan Pățitul”, precum și pentru basmele „Povestea porcului”, „Capra cu trei iezi”, „Soacra cu trei nurori”, „Fata moșului și fata babei”.

Atât în vremea în care aceste lucrări erau publicate, dar și după moartea acestuia, toate au fost considerate capodopere ale limbii române și ale umorului autohton. În același timp, conform criticilor vremii, dar și actuali, scrierile sale ocupă o poziție de mijloc între o culegere de surse folclorice și o contribuție originală la un realism literar de inspirație rurală.

Ion Creangă, într-o fotografie inedită la Slanic Moldova

Renunțarea la haina preoțească în schimbul literaturii

Puțini își mai aduc aminte, probabil, că Ion Creangă a fost preot ortodox român, recunoscut în acele vremuri ca fiind un om cu o atitudine neconvențională, și un stil de viață neconvențional. Ion Creangă a avut un impact timpuriu ca educator inovator și autor de manuale școlare, în timp ce a urmat o scurtă carieră în cadrul organizației de politică naționalistă în cadrul Facțiunii Libere și Independente.

Tânărul Ion Creangă în veșminte preoțești

Debutul său literar a venit târziu în viață, urmând îndeaproape începutul relației sale apropiate de prietenia strânsă cu poetul național Mihai Eminescu și cu afilierea lor comună la influentul curent literar conservator, influenta societate literară Junimea. De fapt, se spune că Mihai Eminescu ar fi fost cel care l-a îndemnat și convins să scrie.

După debutul literar de la Junimea, mai-marii societății literare îl priveau cu rezervă, dar, în același timp, exista o tabără care îi aprecia talentul de povestitor și, ulterior, și lucrările sale. În toți anii de activitate, Creangă a ajutat la propagarea culturii grupului Junimea, ceea ce a adus la o creștere a valorii societății respective. A pus umărul la noile orientări culturale ale grupului într-o formă accesibilă.

Veste ȘOC! Starea lui Kate Middleton este gravă. A fost diagnosticată cu o nouă boală. E panică uriașă

Apar noi locuri de muncă în România. Angajările vor curge pe bandă rulantă, schimbarea majoră care urmează în țară

Vezi și: Motivul pentru care Ion Creangă era numit Popa Smântână de cei apropiaţi. Detalii pe care sigur nu le ştiaţi despre scriitor

Criticii de mai târziu l-au descris, alături de Eminescu, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici, ca fiind unul dintre cei mai desăvârșiți reprezentanți ai literaturii junimiste. Ion Creangă a primit postum mai multe distincții și este comemorat de o serie de instituții atât din România, cât și din Republica Moldova. Printre acestea se numără „Bojdeuca” din Iași, care, în 1918, a fost inaugurată ca prima casă memorială. Printre urmașii săi direcți se numără Horia Creangă, unul dintre principalii arhitecți români din perioada interbelică.

Depresia și sfârșitul vieții sale

După plecarea lui Mihai Eminescu, deși era bolnav de ceva vreme, spun poveștile de atunci, Ion Creangă a căzut într-o depresie și mai puternică, dezamăgit fiind de despărțirea de bunul său prieten. Moartea sa, subită, avea să vină pe 31 decembrie 1889, la doar 52 de ani, suferind cumplit și de pe urma morții bunului său prieten din 15 iunie 1889 în sanatoriul doctorului Șuțu din București. Există o lucrare, păstrată cu sfințenie de unul din preoții din zonă, Florin Tuscanu, în care sunt prezentate ultimele ore din viața lui Ion Creangă, bolnav fiind de epilepsie și apoplexie.

„În 31 decembrie 1889, pe la ora prânzului Creangă se dusese în oraș și intrase în tutungeria sa din strada Goliei nr. 51, „o prăvălie întunecoasă și urâtă, cu o mică odăiță în fund dând spre o curte murdară”. Nu există, din amintirile contemporanilor, amănunte sigure despre scopul acestei ieșiri în oraș și felul în care s-a derulat tragicul eveniment. Se știe că în tutungerie se afla fratele său, Zahei și că aici Creangă a avut o nouă criză de epilepsie și un atac de apoplexie, care avea să-i fie fatal. Se pare că Zahei l-a dus în Țicău. Seara, vestea morții s-a răspândit în Iași.”, scrie preotul Florin Tuscanu.

Ion Creanga sfârșitul vieții sale

Ultima zi din viața lui Ion Creangă

Conform acestor mărturii, pe 31 decembrie 1889, în timp ce se afla în tutungeria fratelui sau Zahei, Ion Creangă avea să facă o nouă criză puternică de epilepsie și un atac puternic de apoplexie, povestește preotul Florin Tuscanu. cele două momente aveau, de altfel, să-i fie fatale, chiar dacă fratele Zahei l-a dus de grabă la Țicău. A doua zi, pe 1 ianuarie 1890, Ion Creangă avea să fie dus pe ultimul drum, dar cei care aveau să-l conducă erau puțini la număr.

„Tipograful Ionescu și Miron Pompiliu se îngrijesc de înmormântare, Zahei aleargă și el pe la cine știe cine, și părintele Gh. Ienăchescu pretinde a fi avut el sarcina îngropării. V. Pogor, care era primar, dădu locul la cimitir.”, a mai consemnat același preot.

Cercetător preot dr. Florin Țuscanu consemnează în rubrica cotidiană de pe Facebook, „Dreptul la neuitare“, că pe 31 decembrie 2023 s-au împlinit 134 de ani de la trecerea la cele veșnice a Bădiței Creangă, îndrăgitul povestitor al copilăriei – nemuritorul Ion Creangă. Așa i se mai spunea marelui povestitor din Humuleștii Neamțului, fostul protopop al orașului Roman punctând în cele scrise câteva aspecte din ultima zi a vieții scriitorului și de la înmormântarea care a avut loc în urbea de sub Copou. Preotul citează și din cartea „Viața și opera lui Ion Creangă“, al cărei autor este George Călinescu:

„Creangă a moștenit de la mama sa epilepsia, o boală ce i-a dat mari bătăi de cap în ultimii ani de viață. Amețea des și chiar cădea pur și simplu din picioare. Starea sa gravă de sănătate îl făcea pe scriitor să își ia concedii medicale de câteva luni. (…) Cum nu se sinchisea să slăbească, așa cum l-au sfătuit medicii, și continua să mănânce mult și să bea din belșug, corpul său devenise mult prea slăbit“.

Pe 31 decembrie 1889, vremea era urâtă, a ploaie și zăpada îngreuna mersul. Pe la prânz, Creangă a intrat în tutungeria lui din strada Goliei 51 din Roman, de care se ocupa un frate, Zahei. Era o prăvălie întunecoasă și urâtă, cu o mică odăiță în fund, dând spre o curte murdară. „Aici Creangă se prăbuși deodată, lovit de atac și de apoplexie laolaltă, ori numai de cea din urmă“, se consemnează despre moartea sa fulgerătoare. Avea doar 52 de ani.

Vezi și: Femeia cu care Ion Creangă și-a dus viața după ce soţia l-a părăsit pentru un călugăr. Tinca Vertic avea doar 19 ani, „era subţire şi ageră la minte”

De deces nu au aflat prea mulți, primarul Vasile Pogor a oferit un loc de veci și a fost întocmit un anunț: „IOAN CREANGĂ – Profesor în vârstă de 52 de ani, după o lungă suferință a încetat din viață în ziua de 31 decembrie 1889. Înmormântarea va avea loc marți, 2 ianuarie, ora unu precis la cimitirul Eternitatea“, dar la slujbă n-a ajuns multă lume, deoarece invitațiile au fost împărțite târziu și vremea era rea.

„Ploua de două zile, zăpada se topise, iar un ger umpluse ulițele de ghețuș. Veniră învățătorii, elevi și studenți și tânărul licențiat Nicolae Iorga, Artur Stavri, Eduard Gruber și alții. Sicriul era înconjurat de coroane, dintre care numai una din partea unui junimist, anume Nicu Gane. Pe panglica coroanei lui Constantin Creangă (fiul povestitorului), se putea citi: «Voitorului meu de bine scump prieten și tat㻓.

Casa Memorială Ion Creangă din Humulești

„Ioane, nici acum nu ai stare!“

O întâmplare neplăcută a avut loc la înmormântare. După slujba de la biserică, sicriul nu a putut fi dus cu dricul tras de cai, din cauza gheții, fiind purtat pe umeri. La un moment dat, unul dintre purtătorii năsăliei a alunecat, iar trupul lui Creangă a căzut din coșciug, rostogolindu-se.

După cum spunea poetul Ioan Păun Pincio, cineva dintre cei prezenți ar fi șoptit în glumă: „Ioane, nici acum nu ai stare!” Despre ultimii ani din viața povestitorului, amănunte sunt și în lucrarea fostului șef al Arhivelor Statului Neamț, Gheorghe Radu, „Învățământ, cultură și personalități nemțene în documentele vremii“. În 1880, la 10 decembrie, Creangă va cere primul concediu de boală, pentru o lună. Nu anexează la cerere certificatul medical, fapt pentru care ministrul îi refuză cererea.

Abia pe 12 ianuarie 1881 i se aprobă un concediu de o lună. Până în 1883, o mai duce cum o mai duce, dar de aici înainte va cere necontenit concedii; în anul 1883 i se aprobă trei luni (de pe 7 noiembrie), cu condiția de a fi suplinit de institutorul de la clasa I, „iar clasa acestuia se va ține în acest timp prin elevii Școlii normale Vasile Lupu, din ultimul an“. La 30 mai 1884 i se mai acordă un concediu de două luni, iar în 1885, unul de șase luni, începând cu 15 septembrie. Începând cu 1886, Creangă este necontenit în concediu, fiind suplinit de A. Popovici. La 21 septembrie, i se mai acordă încă un concediu de un an.

„Orice speranță de însănătoșire este însă zadarnică. În ziua de 31 decembrie 1889, Ion Creangă se stinge din viață. Pe ulițele Țicăului, puzderie de copii împlinea strămoșeasca datină a uratului. S-au oprit și la geamul bojdeucii lui moș Creangă.

Dar nu a mai avut cine le umple mânuțele cu acadele. Fulgi triști de zăpadă mângâiau slabele irizări ale lumânării veghetoare la căpătâiul celui care-i iubise pe cei mici cu patimă și dăruire. Vestea morții a trecut din gură în gură, Iașul marilor săi prieteni a îmbrăcat haine cernite. Un mare nume trecuse în eternitate“, se arată în revista „Asachi“, 1-31 decembrie 1992, citată de profesorul Gheorghe Radu.

În ciuda moștenirii lăsate de Ion Creangă poporului român, autoritățile nu au putut să restaureze celebra Bojdeucă din Iași, semănând mai mult cu o renovare, nicidecum cu o restaurare a unui important obiectiv turistic care face parte din istoria și cultura poporului român, așa cum se poate observa și în videoclipul nostru care încheie acest articol.